Echipa Ferrari și-a prezentat monopostul pentru sezonul 2022 din Formula 1, denumit F1-75.
Ferrari are speranțe foarte mari pentru acest sezon din Formula 1. Ultima victorie a italienilor în „Marele Circ” datează din 2019, când Sebastian Vettel a câștigat cursa din Marele Premiu din Singapore.
Ferrari și-a prezentat monopostul pentru noul sezon din Formula 1
Ferrari s-a clasat pe locul 3 în clasamentul constructorilor în sezonul precedent din Formula 1. Piloții Ferrari pentru 2022 vor fi în continuare Charles Leclerc (24 de ani) şi Carlos Sainz Jr (27 de ani).
Noul monopost al echipei Ferrari favorizează efectul de sol, adică aspiraţia, mai degrabă decât forţa aerodinamică. Numărul 75 marchează 75 de ani de existenţă a scuderiei Ferrari.
Din acest sezon, monoposturile din Formula 1 vor fi mai puțin încărcate aerodinamic și vor avea pneuri noi. Cockpit-ul a fost lărgit și aripa față este simplificată.
Calendarul curselor din Formula 1 în 2022
Noul sezon din Formula 1 va debuta cu testele programate pentru perioada 23-25 februarie, la Barcelona. Prima cursă va avea loc în Bahrain, pe 20 martie.
Sezonul 2022 din Formula 1 va fi primul din istorie care va cuprinde 23 de curse.
- Marele Premiu din Bahrain (circuitul de la Sakhir) – 20 martie
- Marele Premiu al Arabiei Saudite (Jeddah) – 27 martie
- Marele Premiu al Australiei (Melbourne) – 10 aprilie
- Marele Premiu al Emiliei-Romagna (Imola) – 24 aprilie
- Marele Premiu de la Miami – 8 mai
- Marele Premiu al Spaniei (Barcelona) – 22 mai
- Marele Premiu din Monaco – 29 mai
- Marele Premiu al Azerbaidjanului (Baku) – 12 iunie
- Marele Premiu al Canadei (Montreal) – 19 iunie
- Marele Premiu al Marii Britanii (Silverstone) – 3 iulie
- Marele Premiu al Austriei (Spielberg) – 10 iulie
- Marele Premiu al Franţei (Le Castellet) – 24 iulie
- Marele Premiu al Ungariei (Budapesta) – 31 iulie
- Marele Premiu al Belgiei (Spa-Francorchamps) – 28 august
- Marele Premiu al Olandei (Zandvoort) – 4 septembrie
- Marele Premiu al Italiei (Monza) – 11 septembrie
- Marele Premiu al Rusiei (Soci) – 25 septembrie
- Marele Premiu al Singapore (Singapore) – 2 octombrie
- Marele Premiu al Japoniei (Suzuka) – 9 octombrie
- Marele Premiu al SUA (Austin) – 23 octombrie
- Marele Premiu al Mexicului (Ciudad de Mexico) – 30 octombrie
- Marele Premiu al Braziliei (Sao Paulo) – 13 noiembrie
- Marele Premiu de la Abu Dhabi (Yas Marina) – 20 noiembrie
Ce piloți vor concura în Formula 1 în 2022
Iată cei 20 de piloți care vor concura în noul sezon din Formula 1:
- Lewis Hamilton și George Russel – Mercedes AMG
- Max Verstappen și Sergio Perez – Red Bull Racing
- Charles Lecrec și Carlos Sainz Jr. – Ferrari
- Lando Norris și Daniel Ricciardo – McLaren
- Pierre Gasly și Yuki Tsunoda – Scuderia Alpha Tauri
- Sebastian Vettel și Lance Stroll – Aston Martin
- Valtteri Bottas și Guanyu Zhou – Alfa Romeo
- Esteban Ocon și Fernando Alonso – Alpine
- Alexander Albon și Nicholas Latifi – Williams
- Mick Schumacher și Nikita Mazepin – Haas