FCSB, ultima secundă
De câte ori poți da golul decisiv la ultima fază a meciului? Șirul pare nesfârșit, aproape că ne vine să ieșim din zona explicațiilor logice.
Doar acum, în fotbalul lui 2022, adică de două luni și ceva încoace, s-a întâmplat de mult prea multe ori ca să fie verosimil. Cu CFR, la 3-3, a egalat Cristea. Cu FCU a egalat Keșeru din penalty, chiar dacă nu la ultima fază, oricum după ce se arătase tabla cu minutele de prelungire. Cu Voluntari a trimis Tavi Popescu șutul acela senzațional, acum, la Argeș, a dat Dumiter golul de 3-2. ”Simptomele finalului izbăvitor” sunt însă mai vechi, ele se arătaseră încă din toamna trecută. Budescu la Chindia în minutul 90 plus 7, Cordea la Universitatea Craiova, la ultima fază, pentru alt 3-2 spectaculos.
Hazardul, pro și contra
Dacă te rezumi, ca Mitică Dragomir, să-i numești ”bulangii”, e insuficient. (Apropo, venerabilul trebuie cauționat, probabil s-a referit la ”bulan” ca la noroc, prin cap nu i-au trecut contații homofobe). Bulanul acesta, numit în termeni mai puțini gregari noroc, baftă sau hazard, lăsat pe seama unei sorți zâmbitoare sau, dus și mai departe, în zona obiectelor aurite de cult de la Palat, și a fierbinților rugăciuni pentru belșug de puncte, e o explicație insuficientă pentru aceste întâmplări fericite de dincolo de minutul 90. Justificarea trebuie căutată prin alte părți, trebuie introduși în ecuație și câțiva termeni de-ai logicului, altfel o luăm razna.
All` ultimo respiro
Așa numesc italienii golurile marcate în ultimele clipe ale meciurilor. La ei se întâmplă destul de des, arbitrii prelungesc 5,6,7 minute sau chiar mai mult. Se dau goluri decisive și acolo, mai nou se marchează mult pe finalul finalului și în Anglia (recent Leeds a bătut la Wolves cu 3-2 de o asemenea manieră), însă Italia pare să dețină supremația. Nu demult Juventus a egalat la Atalanta când deja arbitrul se uita la ceas, la o fază care cu zece secunde înainte ca mingea să intre în poartă nu spunea mare lucru.
Concentrarea și relaxarea ultimei clipe
Să ne întoarcem la FCSB. Golul din toamnă, de la Craiova,. Cordea avea mingea în flancul drept, în fața lui erau o grămadă de adversari. A șutat la ”ce-o fi” (în ultima secundă acest ”ce-o fi” e unica șansă de a mai face ceva), Pigliacelli a văzut târziu mingea și a fost gol. Mai departe, Tavi Popescu, cu Voluntari, 0-0, minutul 93 și ceva, lovitură liberă de la aproape 30 de metri, ce altceva poți să faci decât să dai la poartă? Apoi acum, la Pitești. Olaru are mingea la marginea careului (destul de aglomerat), șutează, Greab respinge în față, fundașii Argeșului terminaseră deja rezervele de concentrare, în mod normal trebuiau să apară acolo, să respingă, să bubuie mingea, n-au făcut-o și Dumiter a băgat-o în poartă.
Norocul și-l mai face și omul
Sigur că șirul de goluri fecesebiste ”all` ultimo respiro” e lung, pentru multă lume chiar enervat de lung și fără el CFR (care doar la Mediaș a câștigat de o așa manieră) ar fi fost demult campioană. Dar aici se întâlnesc două stări de lucruri diametral opuse. De o parte adversarii roș-albaștrilor, care deja în subconștient savurează rezultatul favorabil și de cealaltă mentalitatea fecesebiștilor probabil educată, că întotdeauna mai e ceva de făcut chiar și atunci când toată lumea spune că nu mai e nimic de făcut. Norocul omului făcut cu propria sa mână uneori mai are și explicații.