FCSB îi face concurență serioasă CFR-ului. Gigi Becali a pus ochii pe un mijlocaș de națională și e gata să înceapă lupta cu marea rivală. Transferul s-ar putea realiza gratis la vară.
FCSB intră în luptă cu CFR Cluj pentru transferul unui jucător de națională. Este vorba despre Alexandru Crețu (28 de ani), mijlocaș la NK Maribor, în Slovenia.
Crețu a debutat la națională în toamna trecută, fiind unul dintre preferații lui Mirel Rădoi. El a fost folosit inclusiv în barajul cu Islanda, când „tricolorii” au pierdut cu 2-1 și au ratat calificarea la Campionatul European.
Contractul lui Crețu cu Maribor expiră în iunie 2021, iar până în acest moment nu a semnat prelungirea. Acest lucru l-a adus pe radarul mai multor echipe importante. Recent, impresarul lui dezvăluia ca este în negocieri avansate cu CFR Cluj:
Da, sunt şanse mari să fie făcut transferul, negocierile sunt pe ultima sută de metri” , declara agentul lui Alexandru Crețu, Zvonko Milojkovici, la începutul lunii.
Însă CFR Cluj nu este singura echipă din Liga 1 care îl vrea pe crețu. FCSB a intrat și ea pe fir și se luptă pentru semnătura mijlocașului.
Crețu a mai fost la un pas să ajungă la FCSB, în 2017. Când evolua pentru Poli Iași, mijlocașul a fost dorit de echipa roș-albatră, însă mutarea a picat. Totul s-a împotmolit atunci din cauza banilor pe care moldovenii îî cereau lui Gigi Becali.
Alex și-a dorit foarte mult să plece la FCSB, să joace la alt nivel, într-o echipă cu potențial, și valoric, și financiar, mai mare.
Numai că președintele de atunci al lui Poli Iași, Florin Prunea, a cerut o sumă prea mare, pe care nu au vrut cei de la FCSB să o plătească. Gigi Becali nu a acceptat suma, dar nu a ținut nimeni cont și de dorința lui Crețu”, spunea Adrian Ambrosie, membru fondator și vicepreședinte al Consiliului Director al lui CSM Poli Iași, potrivit Digi Sport.
Ulterior, Crețu a fost vândut de Poli Iași la NK Olimpija, în Slovenia.
Acum, Gigi Becali s-a decis să intre din nou în cursă pentru mijlocașul din naționala lui Rădoi. Potrivit AS.ro, FCSB pare încântată de posibilitatea de a-l aduce gratis pe Crețu.
Alexandru a intrat în ultimele șase luni de contract, dar cei de acolo vor să-i prelungească înțelegerea pentru că este un jucător de bază.
Maribor preferă să-l țină până la vară, dacă nu vrea să prelungească, și să-l piardă liber, pentru a-i ajuta în lupta la titlu, decât să ia câteva sute de mii de euro pe el”, a dezvăluit și impresarul Zvonko Milojkovic, conform sursei citate.
Patru apariții are Alexandru Crețu în echipa națională a României. La Maribor evoluează din februarie 2018. De atunci, el a reușit să înscrie cinci goluri și să ofere tot atâtea pase decisive în 88 de partide. În carieră, el a mai evoluat la Corvinul Hunedoara, Poli Iași și NK Olimpija.
Cota de piață a lui Crețu este de 400.000 de euro, conform Transfermarkt.