Jandarmeria a aplicat nu mai puțin de 18 sancțiuni contravenționale după derby-ul FCSB – Universitatea Craiova din cea de-a treia etapă a playoff-ului din Superligă. Inclusiv formația roș-albastră a fost amendată.
Acest aspect nu umbrește, însă, bucuria victoriei fără emoții, scor 2-0, în condițiile în care titlul se apropie cu pași repezi. Sunt 10 puncte avans față de principalele urmăritoare.
Concret, FCSB a primit, în calitate de organizator al partidei, o amendă în cuantum de 5.000 de lei, în conformitate cu prevederile legii privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Societatea de pază contractată de organizator a fost, de asemenea sancționată.
Nici suporterii nu au scăpat nepedepsiți. Nouă dintre sancțiuni au fost aplicate în temeiul legii privind faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar pentru persoane s-a decis interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni.
Valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale este de 17.000 de lei. „În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”, se mai arată în comunicatul Jandarmeriei.
Imediat după fluierul final al meciului, Elias Charalambous și-a felicitat elevii pentru victorie, dar în același timp i-a avertizat că lupta pentru titlu nu s-a încheiat. Despre transferurile din această vară a refuzat să ofere detalii, motivând că nu este momentul potrivit.
„În primul rând, trebuie să-i felicit pe jucători, pentru atitudinea lor, în special din prima repriză. Au făcut meciul mai ușor. Asta a făcut diferența. Sunt foarte fericit pentru ei. Muncesc zi de zi și nu e ușor. Am luat cele trei puncte și ne continuăm munca.
Am spus de la început că indiferent de rezultat, titlul se va decide doar atunci când vom fi campioni matematic. Mai sunt 21 de puncte, o luăm pas cu pas. De luni ne pregătim pentru următorul meci, care va fi foarte greu.
În acest sezon ne descurcăm foarte bine datorită caracterelor din vestiar. Nu vreau să spun prea multe, dar băieții au stat uniți când au avut zile proaste. Asta a făcut diferența, caracterul. Trebuie să continuăm la fel. Jucătorii sunt foarte deștepți. Au experiență. Sunt mândru și de fanii noștri. Trebuie să ținem capul jos acum și să continuăm să jucăm la fel.
Nu am nicio idee, dar nu cred că e momentul acum să vorbim despre astfel de lucruri (n.r. despre transferuri). Avem alte lucruri mai importante de făcut. După ce le terminăm, atunci putem vorbi”, a spus antrenorul FCSB-ului.