FCSB revine în Ghencea, astfel că Peluza Nord a transmis un mesaj ironic celor de la Peluza Sud. Primul meci disputat de roș-albaștri pe Stadionul Steaua va fi Derby de România, din etapa a doua a Superligii.
Partida, care se va disputa sâmbătă, 22 iulie 2023, de la 21:30, a iscat deja foarte multe comentarii, mobilul fiind acela că echipa din Liga 1 va evolua pe stadionul cel nou, care a costat aproximativ 100 de milioane de euro.
Este interes uriaș înainte de FCSB – Dinamo, primul Derby de România care se va juca în Ghencea după o pauză de opt ani.
Fanii celor de la CSA Steaua nu au fost și nu sunt de acord cu acest demers, au și reacționat mai mult sau mai puțin ortodox în spațiul public, astfel că acum a venit rândul celor de la Peluza Nord să-și exprime un punct de vedere.
Suporterii echipei din Superliga spun că ei își însoțesc echipa la fiecare meci, fie că e vorba de Târgu Jiu, Ghencea, Arcul de Triumf, Târgoviște sau Arena Națională și nu înțeleg ura izbucnită între entități care până nu demult cântau împreună.
Însă cei din Peluza Nord n-au ratat ocazia de a-i ironiza pe ”frații” de la Sud, care au spus că vor veni și ei la meci pentru a-i boicota pe cei de la FCSB.
”Ce nebunie, ce deranj, ce agitație…
Primim j’de mii de mesaje, toată lumea așteaptă reacții… Chiar nu înțelegem agitația voastră! Totul este foarte simplu, dacă jucăm în Ghencea vom fi acolo! Dacă jucăm pe Arcul de Triumf, la Târgoviște sau la Târgu Jiu, noi vom fi acolo! Nu ne convine situația, dar vom fi prezenți!
De ce vă chinuiți atât de mult să validați… pe nimeni? De ce ne certăm cu fantome pe social media? De ce trebuie să răspundem la mii de conturi false sau să reacționăm la orice „jurnalist” șomer, speriat de plimbatul noaptea prin cartier? Care este scopul?
Ce ură? Pentru cine? Pentru niste oameni cu care am împărțit aceleași idealuri, doar pentru că au ales alt drum? Ne bucurăm că vor să vină să ne vadă, să cumpere bilete și să contribuie la bugetul echipei, chiar să acopere costurile închirierii frumosului stadion!
Le promitem că le rezevăm un sector (sau mai multe) să stea împreună! Vor să ia bilete și să nu intre? Ne ajută de două ori, oricum noi vom fi prea mulți pentru un stadion de numai 30.000 de locuri!
Cei care contează vor fi acolo. Dacă cineva are ceva de împărțit cu noi… ne vedem la/pe stadion. Pasiunea, onoarea, viața ultra’ se trăiește pe stadion nu pe social media! Ignorați trolii și așteptați cu interes să le plesnească venele, este cea mai bună solutie!”, se arată în comunicatul celor de la Peluza Nord, postat pe contul de Instagram.