FCSB revine fabulos, CFR câștigă la ultima fază! Azi, ”bătălia” Craiovelor! Comentăm la PlaySport LIVE, cu Sabău și Săndoi!

Sorin Chiriac 14.02.2022, 14:58

FCSB revine fabulos în meciul cu Chindia și scapă în prelungiri, după o decizie controversată de arbitraj. CFR Cluj câștigă la ultima fază meciul cu ”muribunda” Gaz Metan Mediaș! Dinamo reușește să ia primele două puncte după fix două luni. Azi, avem ”bătălia” Craiovelor: CS Universitatea Craiova – FCU Craiova 1948. Comentăm ”nebunia” din etapa a 26-a la PlaySport LIVE, cu doi foști mari internaționali, Ioan Ovidiu Sabău și antrenorul Chindiei, Emil Săndoi!

FCSB, revenire fantastică!

FCSB s-a impus cu scorul de 3-2 pe Arena Națională contra celor de la Chindia Târgoviște în etapa cu numărul 26 din Liga 1. Echipa antrenată de Emil Săndoi a condus la pauză cu 2-0, grație unui gol fabulos reușit de Daniel Popa din lovitură liberă și al altuia reușit de Mihai Butean.

FCSB a reușit o revenire fantastică, în meciul cu Chindia. După o repriză foarte slabă, în care a primit două goluri, vicecampioana României a riscat tot după pauză. Gazdele au aruncat pe teren toți atacanții pe care i-au avut și tactica a ieșit. Golul lui Olaru și dubla lui Valentin Gheorghe a salvat o victorie mare. Emoțiile au fost până în ultimul minut, dar FCSB rămâne la 6 puncte în urma CFR-ului.

Emil Săndoi, supărat la final

Emil Săndoi a fost, așa cum era de așteptat, foarte supărat la finalul meciului dintre FCSB și Chindia Târgoviște de pe Arena Națională. Echipa sa a pierdut după ce a condus cu 2-0 la pauză, iar la ultima fază a meciului a avut un gol valabil anulat pentru un presupus off-side.

Antrenorul de 56 de ani a fost foarte deranjat de modul în care jucătorii săi au abordat partea a doua a meciului. El a spus că nu le-a cerut acestora să se retragă în apărare, ci să joace ca și cum scorul este egal.

Brigada lui Andrei Chivulete, decizii controversate în finalul

Finalul acestei partide a fost unul tensionat și decis de două decizii extrem de importante, luate de brigada de arbitri condusă de Andrei Chivulete. Inițial, în minutul 87 au anulat golul marcat de Ianis Stoica. Acesta reușise să înscrie în poarta goală după ce a fost lovit undeva în cap de o minge degajată de portarul Căbuz. Chivulete a anulat însă golul, nefiind clar dacă pe motiv de henț sau pentru un fault în atac la faza precedentă.

Chindia Târgoviște a reușit să egaleze la ultima fază a meciului. În urma unei centrări trimise de Laurențiu Corbu din partea stângă și respinse de apărarea FCSB-ului, mingea a ajuns la Cantave, care a trimis pe jos în fața porții, de unde Mario Dulca a reluat spectaculos cu călcâiul și l-a învins pe Andrei Vlad.

La semnalizarea asistentului de pe acea parte, Andrei Chivulete a anulat golul. Reluările oferite de televiziunile care au transmis meciul au fost neconcludente, doar o decizie VAR putând lămuri pe deplin situația.

”Bătălia” Olteniei, azi de la 20:00!

Nu este loc de simpatii în derby-ul Olteniei din Universitatea Craiova și FC U. Craiova, chiar dacă partida se dispută de Ziua Îndrăgostiților. Mihai Rotaru a anunțat că atmosfera va fi una extrem de încinsă pe stadionul „Ion Oblemenco”.

Ultrașii lui FC U., enervați de strategia adoptată de rivali în privința biletelor la acest meci

Universitatea Craiova a impus niște condiții oamenilor care au dorit bilele la acest meci. A fost nevoie ca aceștia să prezinte biletele de la meciul trecut de pe teren propriu, contra CFR-ului, sau abonamentele.

Astfel, ei au restricționat accesul fanilor lui FC U. care ar fi dorit să stea la cele două tribune. Ultrașilor echipei familiei Mititelu le-au fost oferite doar 400 de bilete la Peluza Sud, din totalul de 9.210 puse în vânzare.

Iar aceștia au promis că se vor răzbuna pentru această situație. Astfel, este de așteptat să se petreacă unele incidente la acest meci, în special în zona unde vor sta suporterii din Peluza Sud 1997.

PlaySport LIVE este luni, marți și vineri, de la 18:00!

Analizăm și acest meci, împreună fostul mare jucător și antrenor al Universității Craiova, Emil Săndoi! Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube: https://bit.ly/3spQ2g4.
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622