Prin vocea managerului Mihai Stoica, FCSB a reacționat dur la auzul veștii că FC Voluntari ar putea avea o primă de la CFR Cluj pentru următorul meci din play-off-ul Ligii 1. Sâmbătă seara, de la ora 21:00, FC Voluntari și FCSB se întâlnesc în penultima rundă a sezonului. Iar un posibil pas greșit al roș-albaștrilor ar putea fi similar cu pierderea titlului.
FCSB va evolua, sâmbătă, de la ora 21:00, în deplasare cu FC Voluntari, pe Arena Națională, iar potrivit Orange Sport, înaintea acestui duel trupa ilfoveană este suspectată că ar putea avea o primă de victorie de la CFR Cluj.
Dacă FCSB nu va lua toate cele trei puncte cu FC Voluntari și CFR Cluj o va învinge pe Universitatea Craiova în această etapă, atunci lupta pentru titlu va fi tranșată încă din acest weekend. În caz contrar, dacă FCSB se va impune, campioana se va decide pe 22 mai, la Buzău, în derby-ul FCSB – CFR Cluj.
Revenind la partida cu FC Voluntari, Mihai Stoica a spus că nu are informații despre o posibilă primă pusă la dispoziție de clujeni. În același timp, managerul general al roș-albaștrilor a lansat și un avertisment.
Este ilegal, dacă are primă din altă parte. Oamenii au fost condamnaţi pentru aşa ceva. N-am informaţii. Am informaţii că nu joacă Raţă, că a luat roşu”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Duelul FC Voluntari – FCSB e programat sâmbătă, de la ora 21:00 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe PlaySport.ro. În tur, roș-albaștrii s-au impus cu 4-0.
Așa cum a evidențiat și Mihai Stoica, oferirea unei prime pentru o altă echipă este o practică ilegală. Iar Gigi Becali, finanțatorul FCSB, o știe cel mai bine.
În luna mai a anului 2008, Becali a oferit 1.7 milioane de euro jucătorilor de la Universitatea Cluj pentru a câștiga meciul contra rivalei CFR. Era ultimul duel al sezonului, iar dacă CFR Cluj ar fi pierdut, FCSB ar fi cucerit titlul de campioană. Acest lucru nu s-a întâmplat. CFR s-a impus cu 1-0 și a cucerit primul titlu din istorie.
În schimb, Gigi Becali a fost anchetat pentru încercarea de a-i răspălăti pe jucătorii Universității, anchetă ce s-a transformat ulterior în celebrul „Dosar Valiza”.
Dosarul a ajuns în instanță la finalul anului 2008, iar primul termen a avut loc în ianuarie 2009, la Curtea de Apel Cluj. Ulterior, procesul a fost mutat la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în iunie 2013 a venit sentința definitivă. Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, pentru dare de mită și pentru fals.