FCSB, mai puternică după pauza cauzată de meciurile naționalei. Reveniri importante la roș-albaștri, pe terenul unde au pierdut titlul

14 09. 2023, 17:33
FCSB, mai puternică după pauza cauzată de meciurile naționalei

FCSB este mai puternică după pauza cauzată de meciurile naționalei.

În primul meci, de după pauza impusă de jocurile echipei naționale, FCSB o va întâlni, în deplasare, pe Farul Constanța. Partida, care contează pentru etapa a 9-a din Superliga, este programată duminică, de la ora 21:45.

FCSB, mai puternică după pauza cauzată de meciurile naționalei

FCSB merge cu poftă de victorie la Ovidiu după ce, în etapa trecută, a spulberat-o pe Universitatea Craiova, scor 3-0. Spre deosebire de meciul cu oltenii, formația patronată de Gigi Becali va putea conta pe Florinel Coman și Alexandru Pantea, reveniți după suspendări.

Totodată, la echipa bucureșteană ar putea debuta Cristi Ganea, transferat în pauza impusă de duelurile echipei naționale. Pe lista de absenți, roș-albaștrii îi au pe Vlad Chiricheș și Alexandru Băluță, ambii accidentați.

Cum ar putea arăta FCSB la meciul cu Farul: Târnovanu – Pantea, Dawa, Ngezana, Radunovic – Olaru, Șut, Djokovic – Oct. Popescu, Compagno, Coman

Mihai Stoica, nemulțumit că un jucător de la FCSB nu a primit mai multe minute la națională

România se află pe locul 2 în Grupa I, din preliminariile Euro 2024. Trupa lui Edi Iordănescu a înregistrat, în acțiunea din această lună, o remiză cu Israel, 1-1, și o victorie cu Kosovo, 2-0.

Mihai Stoica s-a declarat contrariat de faptul că Darius Olaru, căpitanul FCSB-ului, nu a primit mai multe minute de joc în meciurile cu Israel și Kosovo. având în vedere că trece printr-o perioadă foarte bună, din punct de vedere sportiv.

„Anul trecut a dat un gol tot sezonul şi juca (n.r. la naţională), acum are patru goluri, aleargă cum aleargă, e singurul care poate să facă sprinturi în echipă, are şi o chimie extraordinară cu Coman, deci nu înţeleg. Mărturisesc că nu am vorbit deloc cu băieţii noştri în aceste zile”, a declarat Mihai Stoica, pentru Orange Sport.

Darius Olaru a intrat pe parcurs, atât în meciul cu Israel, cât și în cel cu Kosovo. În total, acesta a strâns 41 de minute în cele două partide.