FCSB, făcută praf de un fost adversar din Liga 1. Ce sfat a primit Claudiu Keșeru

Dragos Stefanescu 04.03.2022, 11:11
FCSB, făcută praf de un fost adversar din Liga 1. Ce sfat a primit Claudiu Keșeru

Joi seară, FCSB a pierdut meciul cu FC Argeș, în etapa cu numărul 29 a Ligii 1. Jocul slab al echipei roș-albastre a fost aspru criticat de Vasile Miriuță. Acesta i-a dat și un sfat clar lui Claudiu Keșeru.

Vasile Miriuță o face praf pe FCSB după înfrângerea cu FC Argeș

Joi seară, FCSB a înfruntat-o pe FC Argeș în etapa cu numărul 29 a Ligii 1. Partida din Trivale a fost câștigată de piteșteni cu scorul de 1-0. FCSB a făcut un joc extrem de slab, presărat cu câteva greșeli individuale uriașe. Acesta a fost al treilea meci consecutiv fără victorie pentru echipa roș-albastră. În urma acestui nou eșec echipa lui Toni Petrea a rămas la 14 puncte în spatele liderului CFR Cluj. Pentru FCSB, șansele pentru câștigarea titlului au devenit infime.

La finalul partidei, Vasile Miriuță a făcut o analiză a jocului prestat de FCSB. Tehnicianul a subliniat dezorganizarea totală a echipei lui Toni Petrea. Miriuță consideră că formația roș-albastră arată ca o simplă echipă de pluton.

Am văzut un FCSB de pluton! Așa un haos, o dezorgonizare, nu știu ce cuvânt să mai rostesc. Incredibil! M-am uitat la Octavian Popescu, era prin centru, prin spate, prin stânga. Vrea să câștige campionatul, între ghilimele”, a declarat Vasile Miriuță.

Sfat clar pentru Claudiu Keșeru

În startul partidei din Trivale, Claudiu Keșeru a rămas pe banca de rezerve. Atacantul a fost scos la încălzire în debutul reprizei secunde, dar apoi a fost chemat din nou pe bancă. Uluit de cele întâmplate, Keșeru a afișat o atitudine ironică față de această situație. Tocmai în minutul 79 a fost trimis pe teren în locul lui Cordea.

Vasile Miriuță a comentat și pe marginea situației umilitoare în care a fost pus Claudiu Keșeru. Tehnicianul l-a sfătuit pe experimentatul atacant să plece cât mai repede de la FCSB.

Îl respect mult pe Claudiu Keșeru, a jucat în Champions League, la națională, nu e un amărât de pe stradă. Păi, cum să mai stea 3 luni să îl umilească în halul ăsta?! Eu aș renunța la bani, aș rupe tricoul de pe mine! Dezbracă-te că… Și apoi îmbracă-te! Dacă vrei un sfat, Claudiu, fă-ți bagajul, strânge-le mâna și gata! Râde și fiică-mea de 14 ani, care se pricepe la fotbal și se uită la TV”, a spus Vasile Miriuță, la Look Sport.

Bogdan Stancu, deplânge situația de la FCSB

În tribunele stadionului ”Nicolae Dobrin” s-a aflat și Bogdan Stancu. Fostul atacant de la FCSB a făcut la final o analiză a jocului celor două echipe. Acesta consideră că echipa lui Gigi Becali nu mai are nicio șansă pentru cucerirea titlului și este convins că CFR Cluj va triumfa din nou în Liga 1. Stancu a evitat să cometeze situația de la clubul roș-albastru dar a admis faptul că nu înțelege ce se întâmplă acolo.

Un meci frumos, mi-a părut rău că a pierdut FCSB, dar mă bucur pentru FC Argeş. Ar însemna mult să fie în play-off, au avut fotbalişti mari.

În niciun caz nu mai are nicio şansă. Mi-e greu să comentez situaţia de acolo, îmi e greu să o fac, nu ştiu ce se întâmplă.

Am fost dorit anul trecut, am ales să mai joc un an în Turcia. Eu îmi dădusem cuvântul că o să mai joc acolo încă un an. Mi-ar plăcea să-mi închei cariera în România, de ce nu. M-am şi întâlnit cu Edi, îi doresc multă baftă. Ştiu că nu merg lucrurile aşa bine la echipa naţională”, a declarat Bogdan Stancu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622