FCSB este pe primul loc în Superliga, dar alte echipe sunt cele mai dominatoare din campionat. Studiul realizat de specialiști
Deși este liderul Superligii, FCSB nu se numără printre cele mai dominatoare echipe. Trei rivale ocupă podiumul din acest punct de vedere, conform studiului realizat de specialiști.
FCSB e pe primul loc, dar alte echipe sunt cele mai dominatoare din Superliga
Concret, Observatorul pentru fotbal CIES a întocmit un top al celor mai dominatoare echipe din campionatul românesc, ținând cont de patru aspecte ale jocului ofensiv: şuturi, şuturi din careu, pase şi pase în treimea adversă. Toate datele au fost furnizate de platforma de monitorizare Wyscout.
Primul loc este ocupat de Rapid, cu o medie de 1,37 acţiuni pe meci, urmată de Universitatea Craiova, cu 1,27, şi campioana în exercițiu, Farul Constanţa, cu 1,17. FCSB, domină clasamentul Superligii, dar aici este doar pe șapte, cu 1,11 acțiuni reușite pe meci.
Nici CFR Cluj nu stă prea bine la acest capitol, întrucât se află pe poziția a noua, cu 1,05. Ultimele locuri sunt ocupate de Oțelul Galați (0,79), FC Voluntari (0,74), respectiv UTA Arad (0,73). Topul complet arată astfel:
1. Rapid Bucureşti 1,37
2. Universitatea Craiova 1,27
3. FCV Farul Constanţa 1,17
4. FC Hermannstadt 1,16
4. Politehnica Iaşi 1,16
6. Universitatea Cluj 1,14
7. FCSB 1,11
8. Sepsi OSK 1,06
9. CFR Cluj 1,05
10. Dinamo Bucureşti 1,03
11. FC U Craiova 0,94
12. FC Botoşani 0,86
13. Petrolul Ploieşti 0,81
14. Oţelul Galaţi 0,79
15. FC Voluntari 0,74
16. UTA Arad 0,73
Ce l-a surprins pe Elias Charalambous după meciul cu FC Bihor
FCSB și-a început cu dreptul aventura în Cupa României, scor 2-0 pe terenul formației din eșalonul al treilea FC Bihor, în runda inaugurală a grupelor. Golurile au fost marcate de David Miculescu și Siyabonga Ngezana, în minutele 26, respectiv 69.
Imediat după fluierul final, Elias Charalambous și-a felicitat jucătorii pentru că au tratat cu seriozitate această partidă și s-a arătat plăcut surprins de atmosfera pe care au creat-o cei 10.000 de spectatori prezenți în tribune.
„Îmi felicit jucătorii. Dacă nu iei în serios aceste jocuri, poți avea probleme. Sunt fericit că jucătorii au luat în serios acest meci. Sunt fericit că am avut o astfel de atmosferă la meci. Întotdeauna spun că aici în România este o atmosferă specială, iar lumea iubește fotbalul.
Suntem obișnuiți să jucăm cu zece mii de oameni, dar nu mă așteptam la o asemenea atmosferă, mai ales din partea unui club mai mic. A fost foarte frumos. Cupa este foarte importantă pentru noi, trebuie să o luăm pas cu pas, e important să câștigăm meciuri și să creăm o mentalitate puternică”, a declarat tehnicianul vicecampioanei, la flash-interviu.