FCSB, club de bază pentru Dinamo Kiev! Ce a pus la cale miliardarul Igor Surkis și cum e implicat Gigi Becali: „Plănuim să ne extindem în următoarea perioadă!”

Gabriel-Alexandru Ioniță 11.04.2022, 16:41
FCSB, club de bază pentru Dinamo Kiev! Ce a pus la cale miliardarul Igor Surkis și cum e implicat Gigi Becali: „Plănuim să ne extindem în următoarea perioadă!”

FCSB continuă să fie un sprijin important pentru Dinamo Kiev în această perioadă extrem de dificilă. Și, de asemenea, în mod indirect, pentru întreaga Ucraina. Clubul roș-albastru le-a permis jucătorilor campioanei Ucrainei, atât de la prima echipă, cât și de la cea U19, să se pregătească la baza de la Berceni.

De asemenea, FCSB a acceptat să dispute un meci amical cu Dinamo Kiev în perioada următoare, deși acesta se suprapune cu lupta la titlu din Liga 1. Partida va avea loc pe data de 20 aprilie pe noul stadion de la Arcul de Triumf.

Patronul lui Dinamo Kiev a explicat cât de important este pentru Ucraina ajutorul primit de la FCSB și de la celelalte cluburi europene

Amicalul dintre FCSB și Dinamo Kiev face parte din turneul european pe care campioana Ucrainei îl va face cu scopul de a atrage atenția întregului continent asupra atrocităților făcute de ruși de la izbucnirea războiului.

Igor Surkis, patronul miliardar al echipei antrenate de Mircea Lucescu, a confirmat că echipa sa va juca în România contra celor de la FCSB și a subliniat importanța acestui ajutor pe care cluburile din Europa îl acordă în acest context complicat. De asemenea, el a anunțat că are în plan să mai organizeze și alte astfel de meciuri amicale în campania aceasta anti-război.

Acesta este un nou pas pentru ajuta Ucraina. Să fim serioși. Băieții noștri pot aduce un beneficiu maxim țării doar jucând fotbal. Dinamo are o reputație importantă în Europa. E un nume, un brand de care fanii din Europa sunt interesați. Meciurile caritabile ale lui Dinamo au două scopuri. Să atragă și mai mult atenția asupra războiului din Ucraina, să se scrie și să se vorbească în Europa și mai mult despre război. Iar fanii să vină la stadioane și să-și exprime susținerea pentru Ucraina, arătându-le astfel guvernelor lor că noi avem nevoie de ajutor.

Pe lângă campania de conștientizare a efectelor războiului, aceste meciuri vor avea rolul și de a genera bani pentru ajutorarea victimelor

Al doilea obiectiv este să strângem bani și ajutoare pentru Ucraina, pentru că sprijinul economic este extrem de important într-un război la scară largă. Am organizat cât mai multe meciuri amicale, într-o perioadă scurtă de timp. De pe 12 pe 28 aprilie Dinamo va juca în Polonia, Turcia, România, Germania și Croația. Și plănuim să ne extindem. Negociem și cu alte cluburi din alte țări. Nu e ușor, sezonul se apropie de final. Iar echipele sunt pe ultima sută de metri în campionatele lor.

Clubul nostru le mulțumește tuturor echipelor care au acceptat să joace cu Dinamo Kiev în acest turneu caritabil, președinților federațiilor, președinților de club, presei – cu toții sunt de partea noastră. Le suntem recunoscători pentru înțelegere și ajutor. Ce au făcut este foarte important pentru Ucraina!”, a spus Igor Surkis potrivit sport.ua.

Patronul lui Dinamo Kiev nu va opri finanțarea grupelor de juniori ale clubului

Totodată, Surkis a mai anunțat și că, în ciuda faptului că situația economică a Ucrainei este una foarte dificilă, el va continua să finanțeze grupele de copii și juniori ale lui Dinamo Kiev, pe care le consideră viitorul fotbalului din această țară.

Principala problemă de pe agendă este acum victoria Ucrainei în războiul împotriva barbarilor ruși. Orice altceva vine pe planul doi și nu are importanță fără un succes al armatei și diplomației noastre. Dar, în orice caz, vom face tot posibilul pentru a salva fotbalul ucrainean.

În ciuda faptului că avem fonduri restrânse, continuăm să finanțăm Academia Dinamo Kiev – băieții de la Școala de Fotbal a lui Valery Lobanovsky. Acesta este viitorul fotbalului nostru și e datoria clubului să le asigure copiilor siguranță, condiții pentru educație și dezvoltare a carierelor fotbalistice. Acum, totul este în regulă. Să sperăm că jucătorii își vor reveni 100% din punct de vedere psihic. Iar clubul le va pune totul la dispoziție.

Prima echipă a plecat în turneu. Acești jucători reprezintă scheletul naționalei Ucrainei. Nu pot spune când se va încheia războiul și când va începe reconstrucția Ucrainei la scară largă. Dar Dinamo Kiev va lua cu siguranță parte la asta. Atât pe teren, cât și în afara lui. Credem în Ucraina, credem în forțele armate și în poporul nostru! Glorie Ucrainei!”, a mai spus patronul lui Dinamo Kiev conform sursei citate.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622