FCSB a primit un avertisment clar după meciul cu CS Mioveni, încheiat 1-1. Gruparea patronată de Gigi Becali i-a dezamăgit pe suporteri, iar acum nu mai poate convinge că are forța de a se lupta pentru titlu, cel puțin așa spun marile voci ale fotbalului românesc.
CS Mioveni și FCSB s-au întâlnit sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 27 din Liga 1, pe Stadionul Orășenesc din Mioveni, și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Malcom Edjouma, în minutul 7, respectiv Ionuț Balaur, în minutul 45+1. Prestația echipei bucureltene i-a atras atenția și lui Ilie Stan, fost antrenor la FCSB.
FCSB continuă această formă slabă, de la meciul cu Chindia, când a câştigat, dar ai văzut cum a câştigat. Aţi văzut că şi patronul a intrat aseară în emisiune. Glumă, glumă, dar nu jucăm nimic. Asta trebuie să dea de gândit la toţi.
Ai văzut că suporterii vin, îi încurajează. A fost o galerie numeroasă la Mioveni, dar jocul nu este jocul Stelei, jocul unei echipe care să-şi dorească, prin atitudine, să fie campioană.
Adică ei îşi doresc, dar şi Gigi spunea: bă, ai 1-0, du-te şi dă 2-0 şi 3-0 şi după aia joacă fiecare pentru el. Ai văzut, iei mingea, driblezi, pierzi mingea, stai. Nu se poate.
Şi când joci contra unei echipe organizate, cel puţin din punct de vedere defensiv, cum sunt cei de la Mioveni, este greu, dacă te egalează, să mai revii.”, a afirmat Ilie Stan, pentru digisport.ro.
Tehnicianul recunoaște că și-au câteva ocazii de gol, dar nu pune preț pe asta, din cauza rezultatului, despre care spune că este dezastruos.
Într-adevăr, au avut şi ei o ocazie mare la 1-1, când Tănase a dat în bară, a revenit şi ocazia a fost incredibilă, dar în joc nu se vede nimic.
Nu vezi organizare ofensivă, să vezi o posesie progresivă, să vezi agresivitate, să vezi un pressing avansat, nu. Şi apoi cu aceste schimbări tot timpul, jucăm din 4-2-3-1, în 4-3-3, 3-4-3…
Eu nu ştiu, dar mă doare şi pe mine sufletul… Pentru că e vorba de FCSB. Am fost şi eu acolo şi mi-aş dori şi eu să câştige campionatul după atâta timp. Dar acum, e foarte greu ca FCSB să emită pretenţii la câştigarea campionatului.”, a completat Ilie Stan.
Și Gigi Becali a fost dezamăgit de prestația jucătorilor săi. El a anunțat că Andrei Burlacu, jucător pe care l-a impus în lot în locul lui Claudiu Keșeru, va trebui să îi dea câteva explicații după remiza de la Mioveni.