FCSB s-a confruntat cu o serie de probleme în ultima perioadă de timp, dar starea de spirit a echipei e una plăcută. Dacă Toni Petrea, antrenorul celor de la FCSB, s-a arătat încrezător înaintea partidei cu CS Mioveni, managerul roș-albaștrilor spune că are de unde alege antrenor după ce va pleca tehnicianul de 46 de ani.
Roș-albaștrii vor ajunge în curând la Mioveni, acolo unde vor întâlni echipa locală, aflată acum pe loc de baraj după ce FC U Craiova a remizat cu UTA în deschiderea acestei runde.
În tur, roș-albaștrii s-au confruntat cu o avalanșă de cazuri de coronavirus. Și totuși, vicecampioana s-a impus cu 3-0 la Buzău în fața argeșenilor.
Managerul general al trupei din Berceni, Mihai Stoica, își face griji pentru a doua confruntare din acest sezon împotriva nou-promovatei.
Oficialul este de părere că Octavian Popescu va fi pus în dificultate la meciul cu CS Mioveni. De asemenea, el a lăudat un antrenor despre care crede că ar fi potrivit pentru FCSB.
Sunt emoţii pentru acest meci. Pelici îşi organizează foarte bine echipa pe faza defensivă. Tot timpul l-am apreciat pentru că a avut rezultate peste tot unde a fost. Şi mă bucur că acum face rezultate şi în Liga 1. El a fost considerat tot timpul doar antrenorul care promovează echipe în primul eşalon şi după aceea conducătorii îi aduc înlocuitor.
Uite că acum cei de la Mioveni, deşi părea că scaunul lui se clatină, au avut încredere şi bine au făcut. Nu ştiu cine ar fi putut să facă atâtea puncte cu Mioveni cât face Pelici, cu jucători cvasinecunoscuţi. Blănaru şi Rusu, cei mai importanţi fotbalişti ai lor, sunt trecuţi de 30 de ani şi au jucat toată cariera în Liga 2.”, a declarat oficialul celor de la FCSB, potrivit Telekom Sport.
Toni Petrea a lăudat formația pregătită de Alexandru Pelici, la conferința premergătoare meciului de la Mioveni. Tehnicianul a spus și el că jucătorii săi trebuie să fie atenți în momentul în care adversarii pleacă pe contraatac.
Ne așteaptă o deplasarea grea. Jucăm contra unei echipe bune, care se apără bine. Jucătorii de la Mioveni sunt bine așezați de Pelici, primesc puține goluri și pleacă bine pe contraatac.
Jucătorii noștri trebuie să fie atenți la contraatacuri. Meciurile trecute am păcătuit la tranziția negativă. Sper să nu mai aveam probleme de acest fel. Vrem să eliminăm aceste greșeli, analizăm mereu partidele.
Mai mult, sper să avem mai multe ocazii de gol, pe care să le și finalizăm bine. Am avut ocazii în partidele precedente, dar nu am luat decizia corectă.
Nu mai vreau un joc ca cel contra Chindiei, cu răsturnări. Vreau un joc bun, în care să marcăm primii. E greu să iei două goluri în prima repriză, iar în partea a doua să alergi după egalare”, a declarat Petrea, la respectiva conferință.
Alexandru Pelici are 100 de meciuri ca antrenor în Liga 1.