FCSB a câștigat meciul cu Sepsi, se menține în lupta pentru campionat, dar are probleme la nivel de lot. Malcom Edjouma (26 de ani) și Andrea Compagno (27 de ani) sunt accidentați serios și doar atacantul italian mai păstrează ceva șanse de a mai juca în acest moment.
Pe lista indisponibililor s-au adăugat alte două nume după întâlnirea de pe Arena Națională. David Miculescu (22 de ani) și Octavian Popescu (20 de ani) au ieșit de pe teren cu probleme musculare.
Atacantul, pentru care Gigi Becali (64 de ani) a achitat suma de 1,7 milioane de euro celor de la UTA pentru transfer, a efectuat un RMN în cursul zilei de miercuri, iar vestea i-a bucurat pe cei din staff.
Miculescu a suferit o mică lovitură, dar va fi apt de joc pentru duelul cu CFR Cluj. Fanii au cumpărat masiv bilete și se așteaptă un stadion la capacitate maximă duminică seară, de la 20:30, Live pe playsport.ro, exclusiv în comentariul lui Ilie Dobre.
În aceste condiții, cel mai probabil, vârful roș-albaștrilor va fi pe teren și la meciul cu gruparea din Gruia, potrivit gsp.ro, mai ales că are un moral foarte bun după ce a marcat un gol runda trecută, contra covăsnenilor.
Cum ar putea arăta FCSB cu CFR Cluj: Târnovanu – Pantea, Dawa, Tamm, Radunovic – Ov. Popescu, Șut, Olaru – Sorescu, Miculescu, Fl. Coman
La ora de start a duelului dintre campioana en-titre și vicecampioana sezonului trecut se va fi jucat partida Universitatea Craiova – Farul (sâmbătă, 13 mai 2023, 21:30, Live pe playsport.ro), astfel că miza întâlnirii dintre FCSB și CFR poate fi una uriașă.
În cazul unui eșec al ”Marinarilor” pe Ion Oblemenco, atunci bucureștenii, cu un succes, pot egala liderul. Și un egal le-ar conveni elevilor lui Elias Charalambous, mai ales că la final, în caz de egalitate de puncte, câștig de cauză va avea Farul.
Oricum ar fi la Craiova, gruparea lui Gigi Becali este condamnată să câștige în fața clujenilor pentru a se menține în cărți pentru cununa cu lauri. Fanii FCSB-ului simt că meciul de duminică este ca o finală, astfel că au cumpărat masiv bilete.
”Biletele se vând ca pâinea caldă! Deja inelele 1 și 2 sunt sold-out. Se va deschide și inelul 3 pentru că sunt foarte multe cereri.
Cred că s-a depășit cifra de 27 000 de bilete vândute în condițiile în care recordul pentru acest sezon este de 31.223 de spectatori la meciul cu Rapid”, a spus Gheorghe Mustață, liderul galeriei roș-albaștrilor, pentru playsport.ro.