FC Hermannstadt a pornit cu stângul noul an. A pierdut meciul cu FCSB și a rămas și fără un fotbalist important. Fostul jucător de la Dinamo, Alexandru Răuță, a părăsit gruparea din Sibiu. Acesta s-a transferat în Arabia Saudită.
Mijlocașul de 30 de ani a venit la Sibiu în vara lui 2022. Răuță a fost unul din puținii jucători care nu a dezamăgit total la Dinamo, în sezonul în care clubul din Ștefan cel Mare a retrogradat pentru prima dată în istorie. Fotbalistul de profil defensiv a evoluat până acum doar în România, s-a lansat la FC Argeș și a mai trecut pe la Mioveni, Pandurii, Poli Iași, Voluntari și Dinamo. Pentru trupa din Sibiu a evoluat în 19 partide și era un jucător pe care Marius Măldărășanu se baza. Cu toate acestea tehnicianul l-a înțeles pe Răuță când acesta a primit o ofertă din Arabia Saudită.
Deși este vorba de o formație de ligă secundă, fotbalistul va încasa un salariu mai mare ca în România și nu putea rata o asemenea șansă. Mai ales că la vârsta lui nici nu mai sunt șanse mari pentru un alt eventual transfer peste hotare. De aceea, nici clubul și nici Măldărpăanu nu s-au opus și l-au lăsat să plece.
Marius Măldărășanu nu este supărat deși echipa lui a cedat primul meci din 2023. Sibienii au fost învinși de către FCSB, chiar pe teren propriu. Hermannstadt este în acest moment pe locul 9, dar antrenorul încă nu a renunțat la play-off. Mai ales că Măldărășanu încă mai speră ca depunctarea suferită de echipa pe care o antrenează să fie întoarsă la TAS.
Până vine decizia definitivă de la TAS acele puncte sunt ale noastre, noi le calculăm. Am muncit pentru ele, ar fi o lovitură grea dacă decizia va fi una negativă, dar am înțeles că sunt motive să fim optimiști. De aceea nici nu vorbim, momentan, de acest lucru în vestiar. Nici eu nu vreau să vorbesc despre asta până vom vedea ce se va întâmpla.
De altfel obiectivul nostru în acest sezon este menținerea în Superliga. Este cel mai greu an, cel după promovare, mai sunt multe puncte în joc, nu este nimic decis. În următoarele 8 meciuri trebuie să scoatem maxim de puncte, a declarat Măldărășanu, după înfrângerea cu FCSB.