FC Barcelona nu a stat pe gânduri prea mult și le-a cerut oficialilor de la PSG să-l lase pe Neymar Jr. să revină pe Camp Nou. Mutarea ar fi fost un schimb, însă parizienii au avut un răspuns categoric. Situația îl defavorizează și pe Pierre Emerick Aubameyang.
Neymar Jr. nu este la capacitatea lui maximă, fiind chiar și accidentat în această perioadă. S-a vorbit mult despre plecarea lui de la PSG, mai ales după ce echipa de pa Parc des Princes a făcut în vara anului 2021 transferuri colosale.
Barcelona a zis să profite de perioada proastă în care se află starul brazilian și le-a propus celor de la PSG un schimb. Mai exact, potrivit celor de la RTL, oficialii catalani au vrut să-l dea pe Ousman Dembele la schimb cu Neymar.
PSG nici nu a vrut să audă de această posibilitate. Până la urmă, liderul din Ligue 1 le-a plătit catalanilor, în 2017, nu mai puțin de 222 de milioane de euro pentru Neymar. De menționat este faptul că brazilianul deține recordul de cel mai scump transfer din toate timpurile.
Șeicii și-l doresc pe Dembele, însă preferă să aștepte până la vară. Francezul a intrat în ultimele 6 luni de contract și poate negocia cu orice altă echipă. Mai mult, acesta este într-un adevărat conflict cu Barcelona, dar mai ales cu Xavi. Oricum ar fi, PSG nu are de gând să renunțe la decar.
Xavi are nevoie de jucători puternici pentru a „resuscita” echipa, iar oficialii Barcelonei fac tot posibilul pentru a aduce întăriri. Astfel, Arsenal l-ar putea ceda sub formă de împrumut pe Pierre-Emerick Aubameyang.
Atacantul gabonez de în vârstă de 32 de ani vrea să plece de la echipa la care a fost atacant. Se pare că dorința îi este împărtășită și de către Mikel Arteta, antrenorul „tunarilor”. Echipa din Premier League o să-l lase pe gabonez să joace în La Liga până la finalul acestui sezon.
Pierre-Emerick Aubameyang a jucat în trecut la Borussia Dortmund, acolo unde a înscris 92 de goluri în 162 de partide. Acesta are un CV de adevărat golgheter, cu 141 de reușite în 213 apariții. Ar fi o mutare bună pentru echipa „blaugrana” și cel mai probabil realizabilă. „Abu” a apărut într-o fotografie, în Barcelona, pe contul de Twitter al jurnalistului catalan Marc Fuster.
Fotbalistul celor de la Arsenal reprezintă planul B al catalanilor, asta după ce Pierre-Emerick Aubameyang nu a mai ajuns pe Camp Nou. Atletico Madrid și Barcelona nereușind să ajungă la un acord. Însă, pentru ca „Abu” să poată semna cu echipa lui Xavi, Ousmane Dembele trebuie să-i facă loc și să-și găsească altă echipă. Se zvonea că o să-i reușească mutarea în Franța, însă se pare că mai are de așteptat.