FC Barcelona a câștigat o avere chiar dacă nu a prins primăvara europeană din Liga Campionilor. Câți bani vor intra în conturile catalanilor

06 05. 2022, 23:51
FC Barcelona a câștigat o avere chiar dacă nu a prins primăvara europeană din Liga Campionilor

Barcelona a încasat 39 de milioane de euro în urma parcursului din Liga Campionilor, în sezonul 2021-2022. Catalanii nu au trecut de faza grupelor, pentru prima dată din 2000.

Aflată într-o criză financiară fără precedent în ultimii ani, Barcelona a avut de suferit în acest sezon și din cauza rezultatelor negative din cupele europene. Urmașii lui Messi s-au clasat abia pe locul 3 în grupele Ligii Campionilor și nu s-au calificat în primăvara europeană a celei mai importante și mai bogate competiții din fotbal.

Cât a câștigat Barcelona din Liga Campionilor

În ciuda eliminării timpurii din competiție, Xavi și compania au adus in conturile clubului nu mai puțin de 39 de milioane de euro. Trupa blaugrana a continuat sezonul european în Europa League, unde au ajuns până în sferturile de finală. Eintracht Frankfurt a dat lovitura pe Nou Camp.

Cu toate acestea, Barca a ajuns la suma de 60 de milioane de euro! Iar o eventuală calificare în semifinale le-ar mai fi adus din partea UEFA încă 3 milioane de euro.

Recordul de încasări al catalanilor în Liga Campionilor datează din sezonul 2018/2019. FC Barcelona a ajuns atunci până în semifinalele, iar UEFA a premiat-o cu un cec total de 118 milioane de euro.

Liverpool și Real Madrid, premiate de UEFA cu aproape 100 de milioane de euro

Liverpool și Real Madrid vor juca finala Ligii Campionilor din acest sezon. Englezii au trecut de Villarreal, în timp e spaniolii au oferit lumii una dintre cele mai dramatice duble din istoria competiției, în fața lui Manchester City.

Ambele echipe își vor rotunzi veniturile cu sume în jurul a 90 de milioane de euro. Dacă va câștiga finala de la Paris, echipa lui Jurgen Klop va ajunge la 91,5 milioane de euro câștigate în acest sezon. De partea cealaltă, Real Madrid va fi premiată cu 88,7 milioane de euro.

Doar pentru disputarea finalei, cele două echipe vor primi 15.5 milioane de euro, în timp ce câștigătoarea va lua cu 4.5 milioane de euro mai mult.

Meciul de la Madrid spune tot despre fotbal, nu mai punea nimeni 1 euro pe calificarea lui Real în minutul 88, nici eu nu mai credeam că poate Real câștiga. Spiritul Realului e unic în fotbalul mondial. Meciul l-a controlat City de la cap la coadă, dar în fotbal nu e de ajuns să joci bine, contează rezultatul.
Dan Petrescu

Premiile din acest sezon de Champions League:

  • Calificare în faza grupelor: 15.64 de milioane de euro
  • Egal în faza grupelor: 930.000 de euro
  • Victorie în faza grupelor: 2.8 milioane de euro
  • Prezența în optimi: 9.9 milioane de euro
  • Calificarea în sferturile de finală: 10.6 milioane de euro
  • Prezența în semifinale: 12.5 milioane de euro
  • Calificarea în finală: 15.5 milioane de euro
  • Câștigătoarea trofeului: 20 de milioane de euro

Finala Ligii Campionilor din acest sezon este programată pe 28 mai 2022. La Paris, pe Stade de France, va avea loc reeditarea finalei din 2018. Atunci, Real Madrid a învins-o pe Liverpool cu 3-1.