Faza turneului de la Roland Garros. Novak Djokovic a aplaudat râzând lovitura lui Alcaraz

09 06. 2023, 18:25
230609 -- PARIS, June 9, 2023 -- Novak Djokovic R of Serbia and Carlos Alcaraz of Spain pose prior to the men s singles semifinals between Novak Djokovic of Serbia and Carlos Alcaraz of Spain at the French Open tennis tournament at Roland Garros in Paris, France, June 9, 2023. SPFRANCE-PARIS-TENNIS-ROLAND GARROS-FRENCH OPEN-MEN S SINGLES GaoxJing PUBLICATIONxNOTxINxCHN

Finala de la Roland Garros se dispută în semifinale. Novak Djokovic și Carlos Alcaraz se înfruntă într-un meci care îi ține pe spectatori cu sufletul la gură. Cei doi sunt considerați principalii favoriți la câștigarea trofeului.

Faza care l-a făcut și pe Djokovic să aplaude, la Roland Garros. Ce a inventat Alcaraz

Pentru campionul sarb, acest turneu reprezintă o șansă uriașă ca să îl depășească pe rivalul Rafael Nadal, la trofee de Grand Slam câștigate. Amândoi au câte 22 de astfel de titluri, dar spaniolul lipsește de la turneul pe care l-a câștigat de 15 ori în carieră. Este o șansă uriașă pentru Djokovic ca să se impună pentru a doua oară pe zgura pariziană, un loc unde foarte rar a putut cineva să câștige, atât timp cât Nadal era apt.

Dar în fața marelui campion stă reprezentantul noului val, cel considerat urmașul lui Nadal, Carlos Alcaraz. Liderul mondial poate da lovitura carierei, la 20 de ani și să arate că există viitor după ce Nadal și Djokovic nu vor mai continua. Ibericul a arătat că are ce îi trebuie să devină un jucător de top, la un duel în care a făcut o demonstrație de forță. Lovitura sa spectaculoasă l-a lăsat fără replică pe Djokovic. Sârbul chiar l-a aplaudat la scenă deschisă.

Meciul este oricum unul extrem de spectaculos și se anunță de durată. Asta după ce Djokovic a câștigat primul set, cu 6-3, dar l-a cedat pe al doilea. Jucătorul spaniol s-a impus cu 7-5 și echilibrul se menține pe „Philippe Chatrier”