Fața urâtă a lui Dan Petrescu. Cum a distrus unul dintre talentele României. „M-a înjurat de morți. Mi-am pierdut mama la 5 ani”

Gabriel-Alexandru Ioniță 27.07.2022, 12:15
Fața urâtă a lui Dan Petrescu. Cum a distrus unul dintre talentele României. „M-a înjurat de morți. Mi-am pierdut mama la 5 ani”

Dan Petrescu și-a câștigat un „renume” în fotbalul românesc pentru faptul că este foarte dur cu jucătorii săi și pentru că uneori chiar depășește o anumită limită. Au fost destule momente când „Bursucul” a fost surprins de camerele de filmat pe marginea terenului în timp ce își înjura într-un mod grobian fotbaliștii. Iar acest lucru a condus, în mod evident, către ideea că astfel de episoade sunt mult mai dese la antrenamentele pe care le conduce fostul fundaș dreapta.

Iar acum chiar a apărut un episod concret, menit să confirme aceste supoziții. Hristu Chiacu, unul dintre cei mai talentați jucători ai generației sale, care însă nu a confirmat niciodată, a dezvăluit o scenă care l-a marcat, cu Dan Petrescu în prim-plan. În 2006, pe când avea doar 19 ani, fostul fotbalist de la Dinamo sau FC Național, printre multe altele, a fost transferat de polonezii de la Wisla Cracovia, echipă pregătită la acel moment de Petrescu.

Dan Petrescu, înjurături oribile la adresa lui Hristu Chiacu

Colaborarea dintre cei doi români nu a fost însă una deloc plăcută pentru fotbalist. El a povestit cum a fost înjurat într-un mod îngrozitor, și într-un context special, de Dan Petrescu, moment în care Chiacu a decis să își înfrunte antrenorul.

După ce am terminat contractul cu Național, am mers la Wisla în probe. Am plecat în cantonament. Ei erau în Italia și am mers direct acolo. Petrescu n-a spus nimic de mine, că mă vrea sau nu. Dar un fost jucător care devenise antrenor secund i-a spus că «neapărat trebuie să-l luăm pe ăsta».

Experiența cu el a fost ciudată. Când a început campionatul, a început cu jigniri… Cum e el. Nu eram obișnuit, eram destul de tânăr.

După meci, Petrescu îți reproșa că ai ratat, că nu știu ce… Apoi te înjura. Aveam 19 ani. M-a înjurat de morți, iar de atunci s-a încheiat. Eu mi-am pierdut mama când aveam 5 ani. Am mers la el și i-am zis: «Până aici! De mine poți spune ce vrei, dar asta nu». Am avut un clinci destul de tare cu el.

După acel meci, după ce m-a înjurat, a și plecat. Am mers în cantonament la naționala de tineret, iar când m-am întors nu mai era acolo. I-am cerut să-și prezinte scuzele, dar nu a făcut-o”, a spus Chiacu potrivit gsp.ro.

Și Cristi Manea a primit, ceva mai recent, același tratament

Dan Petrescu nu a renunțat la acest tip de comportament după acel episod. Un alt moment de aceeași factură s-a petrecut în decembrie 2017, la finalul primei reprize a unui meci pierdut de CFR Cluj în deplasare cu CS Universitatea Craiova, scor 1-2. Atunci, fostul component al „Generației de Aur” l-a înjurat în aceeași manieră pe Cristi Manea înainte de intrarea la vestiare. Iar camerele de filmat au suprins întregul moment.

CITEȘTE ȘI Dan Petrescu, supărat că e criticat de presă pentru că se plânge indiferent de adversar

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622