La doar 17 ani Adrian Mazilu a uimit cu evoluțiile sale din acest sezon. Atacantul celor de la Farul a devenit rapid unul dintre cei mai promițători jucători din Superliga. Ciprian Marica a vorbit despre viitorul lui Mazilu și a admis că acesta ar putea pleca în curând de la Farul.
Adrian Mazilu (17 ani) a impresionat în acest sezon cu evoluțiile lui. Tânărul atacant s-a impus în angrenajul gândit de Gică Hagi la Farul și a reușit să marcheze 4 goluri în campionat și unul în Cupa României. În plus, Mazilu s-a remarcat și prin calitățile sale tehnice deosebite.
Ciprian Marica a fost și el impresionat de evoluțiile lui Adrian Mazilu și îi prevede un viitor strălucit în fotbalul mare. În plus, fostul internațional a admis că Mazilu ar putea pleca în curând de la Farul, de el interesându-se deja mai multe echipe.
Cred că se vede cu ochiul liber că are calitate peste nivelul Ligii 1. Are sclipirea aia, are ruperi de ritm. Stângul ăla al lui este excelent! Ați văzut ce execuții fantastice. Are calitate.
E clar că are mult de muncă, însă e un pariu pe care Gică Hagi personal îl punea de mult în interiorul clubului. Sigur, toți așteptam să îl vedem. Acum e limpede că puștiul are calitate și potențial de creștere fantastic.
Nu joacă atacant pur. Nu e un număr 9 în adevăratul sens al cuvântului. Îi place să vină cu fața, îi place să vină în adversar, este un jucător cu mare potențial.
Sincer, da. Sunt discuții cu anumiți jucători, lucru pe care nu-l neglijăm, pentru că din asta trăim. Farul a trebuit să vândă ca să supraviețuiască”, a spus Ciprian Marica pentru Fanatik.ro.
Înaintea partidei FCSB – Sepsi, Ioan Becali a fost întrebat despre viitorul lui Adrian Mazilu. Impresarul este încrezător în calitățile tânărului atacant și a dezvăluit că acesta este deja în vizorul mai multor echipe. Totuși Becali a cerut răbdare, având în vedere vârsta fragedă a atacantului.
Ultimul meci, e meci important, nu? Aveți chef doar să întrebați de jucători. Întrebați cum va fi meciul. Mă aștept la o victorie a Stelei (n.r. FCSB) pentru a avea șanse să se bată pentru locul 1, 2. Toate sunt, în afară de a șasea, toate cinci se vor lupta la titlu în continuare.
Mazilu e un tânăr care are un viitor foarte mare, să avem răbdare. Se interesează mulți, dar problema e să ajungem la capătul tunelului, cum se spune”, a declarat Ioan Becali.