”Fără discriminare de gen”. Comunicatul FRF legat de protestul arbitrilor. Ce i se pregătește lui Gigi Becali

Ioan Valentin Oprea 12.05.2023, 18:45

După ce finanţatorul de la FCSB, Gigi Becali, a avut un derapaj sexist la adresa arbitrei Iuliana Demetrescu, cavalerii fluierului din prima divizie pregătesc un protest.

UPDATE: Ora 18:45. Cei de la Federația Română de Fotbal au postat un comunicat, pe site-ul oficial, prin care au anunțat protestul arbitrilor, dar și că s-au demarat acțiuni pentru a se vedea cum va fi sancționat Gigi Becali.

”Ca urmare a declarațiilor făcute de domnul George Becali la adresa Iulianei Demetrescu, în etapa precedentă, când aceasta a condus la centru meciul FC Voluntari – CS Mioveni, arbitrii au dorit să își arate solidaritatea față de colega lor.

Astfel, arbitrii români afișează înaintea meciurilor din această etapă mesajul: “Fără discriminare de gen”. Acțiunea se dorește a fi una de unitate și solidaritate, prin care să se conștientizeze că discriminarea de gen nu are ce căuta în societatea contemporană. Comisia Centrală a Arbitrilor sprijină demersul arbitrilor români și precizează că susține egalitatea de șanse, indiferent de gen, în arbitrajul românesc. Decizia a fost luată în cadrul unei întâlniri online la care au participat membrii CCA, observatorii și arbitrii, ideea fiind susținută de toți cei prezenți.

De asemenea, Federația Română de Fotbal, printr-un comunicat publicat în data de 6 mai, a dezaprobat comportamentul domnului George Becali și a precizat că astfel de declarații, care nu sunt demne de a fi reproduse, nu au ce căuta în fenomenul fotbalistic. În plus, FRF promovează activ implicarea femeilor în toate palierele activității fotbalistice, inclusiv prin promovarea meritorie în roluri de răspundere.

Având în vedere acele declarații reprobabile, prin demersul administrației federale s-a solicitat efectuarea verificărilor necesare, prin raportare la dispozițiile din Regulamentul Disciplinar al FRF, cu privire la faptele considerate de natură a afecta imaginea fotbalului și având potențial de promovare a discriminării.

Iuliana Demetrescu este cel mai bine cotat arbitru din fotbalul feminin românesc și printre cele mai apreciate femei din arbitrajul mondial. Pe lângă meciurile pe care le-a condus în România, în Cupa României Betano sau în Superligă, valoarea sa profesională este relevată la nivel internațional de prezențe la turnee finale europene și mondiale, precum campionate de junioare și EURO 2022, care s-a disputat anul trecut în Anglia, dar și partide oficiate constant în UEFA Women’s Champions League. În plus, în această vară, Iuliana Demetrescu va fi prezentă la Campionatul Mondial feminin din Australia și Noua Zeelandă, alături de Mihaela Țepușă.”, se arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al FRF.


Arbitrii vor purta, la toate meciurile cu runda numărul opt din Superligă, o banderolă cu mesajul „Fără discriminare de gen”.

Primii care vor apărea pe gazon cu această inscripţie vor fi Andrei Moroiţă, Bodan Gheorghe şi Alexandru Vodă. Cei trei fac parte din brigada de aribitri care va oficia duelul dintre FC Voluntari şi FC Botoşani. Partida de pe arena Anghel Iordănescu este una decisivă pentru stabilirea echipelor ce vor evolua în barajul de Confence League.

Becali nu îşi cere scuze

După ce un val de indignare a apărut în lumea fotbalului românesc, în urma declaraţiilor lui Gigi Becali, latifundiarul din Pipera a încercat să se apare. Omul cu banii de la FCSB spune că nu a dorit să o jignească pe Iuliana Demetrescu, iar afirmaţiile sale au fost greşit interpretate. Becali rămâne însă ferm pe poziţie şi afirmă că nu este de acord ca jocurile din Superligă să fie oficiate de femei.

Eu n-am jignit-o pe fata aia, arbitră! Dacă lumea a luat-o aiurea și nu mai vor să înțeleagă niște păreri… Bă, e la mintea cocoșului! Bun, arbitre femei, fotbal feminin, faceți cum vă place vouă. Dar pentru ce să dau arbitră femeie la bărbați? Că n-am văzut asta nici în Anglia, nici în Franța, n-am văzut așa ceva, nicăieri n-am văzut! Atunci faceți fotbal mixt! Bă, dacă-i dă cu mingea-n țâță? Eu am spus-o mai mult în glumă. N-am jignit-o cu nimic”, a precizat Becali.

Nu este prima data când patronul de la FCSB adoptă o atitudine critică la adresa femeilor implicate în fotbal. Becali s-a manifestat, în repetate rânduri, împotriva fotbalului feminin şi a refuzat, pentru început, să înfiinţeze o echipă de fete.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622