Fantasy Madrid și reality show CFR. Un editorial de Marius Mitran

Nu există absolut nicio explicație logică pentru ce se întâmplă cu această echipă numită Real Madrid. De ani, deja foarte mulți, o realitate proprie și paralelă cu a noastră reușește să interfereze cu lumea înconjurătoare și să o subjuge, împotriva evidenței.

Să nu ne ducem foarte departe în timp. Să rămânem la Carlo Ancelotti și Madrid. În finala de la Lisabona a Ligii Campionilor, din 2014, Atletico are un singur mare atu: pe Diego Costa. Cu o săptămână în urmă, Atleti câștigase titlul în La Liga, mai ales grație brazilianului, între timp naturalizat spaniol. De altfel, și sezonul următor, transferat la Chelsea, avea să aducă titlul și pe Stamford Bridge, demolând efectiv toate apărările din Premier League. În fața trupei lui Ancelotti, cu Di Maria, Benzema, Bale, Sergio Ramos, dar, mai ales, Cristiano Ronaldo, Simeone nu avea altă șansă.

Nici nu a avut-o, de fapt, pentru că în minutul 2, la primul sprint, Diego Costa face ruptură și e înlocuit. Godin deschide, totuși, scorul, și Atleti conduce până în minutul 92:48. Această combinație de cifre, valoroasă cât codul de deschidere al unui seif de miliardar, e tatuată de atunci nu doar pe umărul celui care a marcat în acea secundă, ci și pe pielea celor mai mulți suporteri “merengues”. Dar mai ales în mințile celor care au pierdut atunci, de fapt un lanț de cifre din care puțini au reușit să se desprindă.

Doi ani mai târziu, aceeași finală, la Milano. Atletico pierde la lovituri de departajare, după ce același Sergio Ramos marchează. Din ofsaid, dar nu era VAR. Apoi Griezmann ratează un penalty, imediat după pauză, la 0-1. Iar Juanfran alt penalty, ultimul.

Madridul campion! Și în 2017, la fel, la Cardiff, în finala cu Juventus. Cu puțin noroc.

Eiii, dar ajungem și în 2018, la Kiev. Madrid-Liverpool, cum ar veni, exact ce va fi și luna asta, pe 28. Atunci, Liverpool egalează la 1, prin Firmino, după doar patru minute de la deschiderea scorului, Benzema (51). Și jocul curge în direcția porții spaniolilor, tot mai accentuat. Asta până când Zidane îl trimite în teren pe Bale, iar portarul lui Liverpool, Karius, dacă mai țineți minte, îi face două cadouri galezului. A por la 14!

Povești, întâmplări, kharma, coincidențe, oportunități. Desigur, dar care nu li se întâmplă decât “albilor”, niciodată altora, absolut niciodată. Iar dacă se mai întâmplă, o dată într-o sută de ani, nu se repetă. La Madrid se repetă. Se întâmplă, se va întâmpla mereu ceea ce nici cu mintea nu gândești. Joi, 5 mai, Mircea Lucescu, 77 de ani peste două luni, spune următoarea frază, întrebat fiind, pe Aeroportul Otopeni, despre meciul Madrid cu City: “Asemenea noroc nu am văzut în toată viața mea!”

Și lista unor astfel de întâmplări e, practic, infinită. Uite, așa, ca fapt divers și banal: dacă Barcelona vine pe Santiago Bernabeu și te bate cu 4-0 în La Liga, să fii sigur că rezultatul nu va conta pentru nimic. Tu, Madrid, vei lua titlul, cu cinci etape înainte de final, iar tu, Barca, vei trage pentru locul doi. Sau trei.

Dar, apropo de campionat. Dacă în tot ceea ce se întâmplă cu Real Madrid pare a fi o lungă secvență din “The Game of Thrones”, când, la nevoie, în cea mai realistă scenă a filmului, apare, în mod bizar, un corb care aduce un mesaj, dând peste cap linia logică, în campionatul nostru, ca să ne întoarcem la pământeni, totul e în linia carteziană a campioanei, CFR Cluj. Pragmatică până la extrem, sigură de propriul joc, eficientă chiar dincolo de maxim, laureata ultimilor patru ani reprezintă expresia “reality-show” a acestor vremuri. Un pic de noroc e și acolo, dar nu în asta stă esența succesului. Ci în ceea ce gândește Dan Petrescu, cel care a făcut dintr-o campioană a Provinciei una de autor.

Recentul 6-0 de pe terenul campioanei de acum 50 de ani, sărbătoriți în chiar ziua meciului, FC Argeș, arată la modul elocvent și implicit lipsit de recurs, că istoria a balansat total între fotbalul lui Gicu Dobrin de atunci, și cel al lui Dan Petrescu, de astăzi. Flamboaiant, cel al Gâscanului era seducător și generos. Sec, geometric și algebric, cel al Bursucului scoate rezultate și din piatra filozofală. Care sigur există, din moment ce acest 6-0 în deplasare spune tot atât de multe precum un 1-0 acasă.

Ne pregătim de finalul campionatului în Liga 1, de FCSB-CFR. Va veni, în doar câteva zile, verdictul. Al cincilea titlu consecutiv pentru clujeni, ori primul, după șapte ani, pentru bucureșteni? Pragmatism sau ofensivă totală? Vom vedea ce va fi, dar foarte sigur e că totul se va juca pe teren și nu în fanteziile zeilor fotbalului. La noi, realitatea bate și filmul și chiar și imaginația. Lui Dobrin, Balaci sau Hagi.