Fanii Craiovei au lansat NFT-uri cu Mitriță, Mihăilă și Cicâldău! Cât costă fiecare
Universitatea Craiova a ratat titlul și cupa în acest sezon, însă formația olteană luptă pentru locul 2. Conduși de Costel Gâlcă de pe bancă, care l-a înlocuit pe bulgarul Ivaylo Petev.
Cu Gâlcă pe bancă, Craiova a reușit trei victorii și o înfrângere. Fanii echipei speră că acest antrenor îi va duce în grupele Conference League și către primul titlu de după promovare.
NFT-uri cu jucătorii Craiovei
Fanii Craiovei se implică activ în procesul de promovare al echipei. În așteptarea EURO 202, aceștia au lansat o serie de NFT-uri, deși acestea nu mai sunt la modă de mai bine de un an. Acestea sunt elemente de artă digitală, iar la un moment dat se preconiza că acestea vor ajunge să fie tranzacționate pe sume mari, fiind o alternativă posibilă alternativă la piața crypto.
Fanii Universității Craiova, mai precis gruparea ”sUpporters UCV”, a lansat o colecție cu trei jucători pe care oltenii speră să îi vadă la EURO 2024: Alexandru Cicâldău, Alexandru Mitriță și Valentin Mihăilă.
„Lansăm primele NFT-uri cu fotbalişti români ! Cu ocazia NFT Bucharest 2024 (cel mai mare festival NFT din estul Europei) şi în aşteptarea meciurilor de la EURO, sUpporters UCV lansează o colecție cu 3 jucători care au strălucit în tricoul ŞTIINȚEI”, au scris suporterii Universității Craiova pe pagina oficială de Facebook.
Acestea au fost create cu ajutoruul celor de la StakeBorg, companie deținută de Răzvan Munteanu, soțul Deliei. În 2021, aceștia au lansat alte NFT-uri, cu un preș de 2200 euro, asemănător cu cel din prezent.