Faceți loc, Codin Maticiuc pe primul loc! Gloriile Rapidului, evacuate pentru un playboy
Codin Maticiuc a fost în centrul unui episod care va rămâne unul de tristă amintire, la meciul dintre Rapid și FCSB, disputat duminică seară în Giulești. Vloggerul a fost surprins într-una din lojele stadionului din Giulești, în timp ce unii dintre foștii mari jucători ai Rapidului au fost trimiși să vadă partida de la tribuna 1, din zona de lângă masa presei.
Codin Maticiuc, la loc de cinste în Giulești, la meciul dintre Rapid și FCSB. Gloriile giuleștenilor, trimise la tribună
Gloriile clubului alb-vișiniu au primit înainte de startul acestui sezon invitații pentru a urmări partidele din zona lojelor. Doar că nu s-au putut bucura de această facilitate și la derby-ul cu FCSB. Asta pentru că lojele erau pline cu diferite personaje, inclusiv din zona mondenă, printre care s-a numărat și Codin Maticiuc.
Potrivit ProSport, acesta a stat în loja Ion Bogdan, în timp ce foști mari jucători ai Rapidului, precum Iosif Damaschin, au văzut meciul de la tribuna 1. De fapt, inițial, toate gloriile au fost trimise acolo, dar ulterior s-a rezolvat problema, iar unii dintre ei au fost reprimiți în zona lojelor. Alături de Damaschin, și Ion Manu și Willy Goanță au văzut meciul de la tribuna 1.
Mai mult, conform sursei citate, și unii oficiali ai Federației Române de Fotbal au fost foarte aproape să aibă aceeași soartă. Printre aceștia s-au numărat inclusiv oameni din staff-urile tehnice ale lui Edi Iordănescu și Florin Bratu.
Cum au arătat echipele de start la Rapid – FCSB
Rapid: Moldovan – J. Morais, Săpunaru, Dr. Grigore, Fl. Ștefan – Kait, Crepulja, Ioniță II – Sefer, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia, Onea, P. Iacob, Ignat, Papeau, Pănoiu, Despa, Ciobanu, D. Iordache
Antrenor: Adrian Mutu
FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu, Bouhenna, Dawa, Radunovic – Oaidă, Edjouma, Fl. Tănase – Cordea, I. Stoica, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad, Șut, Oct. Popescu, Lixandru, Tamm, Fl.Achim, Olaru, Pantea, Musi
Antrenor: Toni Petrea
Stadion: Rapid Giuleşti
Arbitru: Istvan Kovacs / A1: Vasile Marinescu, A2: Ovidiu Artene / Arbitru VAR: Horațiu Feșnic / Arbitru AVAR: Mircea Grigoriu
CITEȘTE ȘI Dugandzic, debut de vis la Rapid! A deschis scorul în derby-ul cu FCSB și Mutu l-a luat în brațe