“Fac probe pe care nu le-am mai făcut de când eram mic!” David Popovici domină România cu mâna la spate. Ce planuri are în 2023

Radu Bordei 06.04.2023, 14:54
“Fac probe pe care nu le-am mai făcut de când eram mic!” David Popovici domină România cu mâna la spate. Ce planuri are în 2023

După un 2022 de grație, David Popovici nu are parte de multe provocări în acest an. Înotătorul român se pregătește de campionatele naționale, acolo unde este favorit cert. Mai mult, dublul campion mondial și european așteaptă și vacanța de care nu a avut parte.

David Popovici, planuri pentru 2023. Ce așteptări are de la campionatele naționale

Campionul de 18 ani a dezvăluit, într-un interviu pentru GSP, ce așteptări are de la 2023.

Prima competiție din acest an sunt Naționalele pe care le avem la Otopeni. Acum, că stau să mă gândesc, întreg anul nu prea este plin de competiții. În afară de Naționale, mai avem un concurs în vară, pre-Campionatul Mondial, apoi Mondialul de seniori din Japonia și în iarnă Europenele în bazin scurt. Este un an mult mai lejer decât 2022. La Naționale fac multe probe pe care nu le-am mai făcut de când eram mic. De-abia aștept să văd de ce mai sunt în stare la ele, a explicat Popovici.

Acesta a explicat și de ce este important să concureze cât mai mult, indiferent de competiție.

Este foarte important să țin flacăra asta a dorinței vie și să încerc să previn gândul că le știu pe toate. În continuare visez și știu că mai am multe borne de atins, spune Popovici

Concluziile înotătorului după succesul de la Otopeni

David Popovici a câștigat, miercuri, două medalii de aur la Campionatele Naționale de înot de la Otopeni. Puștiul de 18 ani a reacționat după ce s-a impus în proba de 50 de metri liber și în proba de 100 de metri spate.

”Rechinul” David Popovici a câștigat proba cu timpul de 57.74, după o luptă strânsă. Pe locul doi a terminat Denis Laurean Popescu (55.05), iar pe locul trei a încheiat cursa Robert Andrei Badea (56.89).

Elevul lui Adrian Rădulescu nu se mulțumește cu cele două medalii de aur cucerite la Campionatul Naţional de la Otopeni. El se gândește deja la celelalte competiţii la care va participa, după ce se va încheia competiția desfășurată la marginea Bucureștiului.

M-a obosit foarte tare proba asta, n-am mai făcut-o de mult și am uitat cum se simte. E o oboseală diferită. Ce am experimentat astăzi? Una dintre probele cu care mi-am început cariera profesionistă, când eram mic înotam foarte mult spate.

Mai am patru zile din aceste naționale, mai am poate Cupa României, încă un concurs în vară, mai am și Mondialele. La unul dintre ele, mă voi și califica.”, a declarat David Popovici, după cele două curse de la Otopeni.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622