Au ieșit la iveală detalii de ultimă oră cu privire la noul caz de dopaj în care a fost implicată Simona Halep. Un jurnalist al prestigiosului cotidian New York Times a venit cu precizări importante.
De parcă suspendarea dictată împotriva sa încă din octombrie 2022 nu ar fi fost un necaz suficient de mare, „Simo” s-a trezit aruncată într-un nou caz de dopaj. Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a acuzat o serie de nereguli în pașaportul ei biologic, document folosit pentru monitorizarea parametrilor sângelui.
Inevitabil, acest subiect a stârnit numeroase reacții în presa internațională. Ben Rothenberg de la New York Times, de pildă, a opinat că noile acuzații pot agrava cazul sportivei noastre, care se află în așteptarea unui verdict în procesul referitor la Roxadustat. Jurnalistul a insistat asupra unei presupuse legături între testul doping pozitiv de la US Open și neregulile semnalate acum în legătură cu pașaportul biologic.
„Pașaportul biologic este în mod special crucial în cazul lui Halep, deoarece substanța pentru care a fost testată inițial pozitiv, Roxadustat, se află în categoria EPO de substanțe utilizate în dopajul sanguin, cel mai cunoscut în rândul cicliștilor. Pașaportul biologic a fost conceput pentru a monitoriza dopajul sanguin, în primul rând.
Văd multă confuzie în legătură cu pașaportul biologic. Practic, mai degrabă decât detectarea unei anumite substanțe interzise, este un instrument care măsoară și monitorizează diverși indicatori biologici (cum ar fi numărul de globule roșii)”, a scris Rothenberg pe o rețea de socializare.
Dincolo de presa internațională, noul caz de dopaj al Simonei Halep a împărțit mediul online în două tabere: cei care o susțin fără ezitare și cei care o acuză, mulți dintre ei în termeni extrem de duri.
Americanii au mers, însă, mai departe, contestând performanțele jucătoarei din Constanța. Mai mulți fani înfocați ai Serenei Williams au cerut retragerea titlului de la Wimbledon, cucerit în 2019 și chiar au inițiat o petiție în acest sens. Totul, din dorința ca trofeul să-i revină Serenei.
„Să i se ia titlul câştigat la Wimbledon în 2019 pentru dopaj şi să i se dea Serenei Williams. E momentul să luăm atitudine”, a transmis un fan al americancei.
La scurt timp după izbucnirea scandalului, Simona Halep a pledat din nou nevinovată și a precizat că se simte hărțuită de organismele anti-doping din tenis. „Mă simt neajutorată în fața unei astfel de hărțuiri și simt că vor să mă găsească vinovată de ceva ce nu am făcut niciodată. Încă o dată, toată viața mea am fost total împotriva oricărui tip de trișare, nu se aliniază cu valorile mele”, se arată în comunicatul ei.