Există și antrenori care îi iau apărarea lui Rădoi: „Problema este la jucători!”

Olteanu Ștefan 01.04.2021, 10:56
Există și antrenori care îi iau apărarea lui Rădoi: „Problema este la jucători!”

Situația lui Mirel Rădoi la echipa națională este una extrem de delicată, după ce România a pierdut în deplasare cu Armenia, scor 2-3. La finalul duelului, selecționerul a spus că se gândește inclusiv la varianta de a-și da demisia. Vasile Miriuță, fost antrenor la echipe ca Dinamo sau CFR, a sărit în apărarea lui Rădoi.

Există și antrenori care îi iau apărarea lui Rădoi: „Problema este la jucători!”

Vasile Miriuță îi ia apărarea lui Mirel Rădoi după eșecul cu Armenia. „Tricolorii” au pierdut la Erevan, scor 2-3, iar șansele de a ajunge la Mondial au scăzut considerabil. Chiar dacă va termina pe doi în grupă, României îi va fi greu să mai fie cap de serie la baraj și ar urma să întâlnească adversari foarte dificili. Selecționata lui Rădoi are doar 3 puncte după primele 3 jocuri din grupă.
Imediat după eșecul de miercuri seară, Rădoi a răbufnit la conferința de presă. Selecționerul i-a criticat dur pe jucători și a spus că se gândește serios la posibilitatea de a-și da demisia.
Vasile Miriuță crede că Rădoi nu ar trebui scos „țap ispășitor” după această înfrângere și spune că trebuie să rămână pe banca echipei naționale.

Nu ştiu dacă trebuie să plece Rădoi. Nu poţi să-l scoţi ţap ispăşitor pe Rădoi când ai 2-1… şi el are partea lui de vină, dar şi jucătorii au vină. La nivelul ăsta, la experienţa internaţională a unora, altfel trebuie să gestionezi situaţia la 2-1. Avem şi o problemă cu selecţia, nu ai jucători!
Trebuie să rămână, dacă ai pornit cu el în campania asta. Să-l schimbi după trei meciuri… dacă nu va dori să plece, nu va fi o schimbare la echipa naţională”, a spus Miriuță, la Look Sport.

Vasile Miriuță sare în apărarea lui Rădoi
Vasile Miriuță sare în apărarea lui Rădoi

Declarația selecționerului după Armenia 3-2 România: „Mă gândesc la demisie.”

Mirel Rădoi a fost vizibil afectat după rezultatul echipei naționale. Conduși cu 1-0, „tricolorii” au reușit să întoarcă soarta meciului și să preia conducerea la Erevan. Cicâldău a marcat o dublă, iar din minutul 72, România era în avantaj.
Totul s-a prăbușit odată cu eliminarea lui George Pușcaș. În minutul 77, atacantul a avut o intrare de neînțeles cu piciorul în fața unui adversar și a fost eliminat.
Ulterior, în minutele 87 și 89, Armenia a marcat golurile victoriei.

Mă încearcă sentimente ciudate. Acum mă gândesc și la demisie! Îmi pun semne mari de întrebare… Nu vreau să iau încă o decizie! În momentul în care noi aveam nevoie de atitudine, ne-am relaxat, crezând că adversarul nu mai poate întoarce rezultatul. Trebuie să analizăm, să vedem cum am primit golurile.
Mi-e greu să înțeleg la ce se gândesc jucătorii atunci când se află pe teren. Este peste puterea mea de înțelegere”, a spus Mirel Rădoi, imediat după meci.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622