În timp ce echipele românești nici nu mai îndrăznesc să viseze la fazele superioare ale Europa League, belgienii de la Royale Union Saint-Gilloise scriu una dintre cele mai frumoase povești din istoria fotbalului. Tocmai s-au calificat în sferturi cu jucători aduși din Malta și Luxemburg.
După 3-3 pe terenul lui Union Berlin, formația care în urmă cu doi ani se zbătea în anonimatul ligii secunde le-a administrat nemților un usturător 3-0 în manșa retur și a obținut en-fanfare „biletele” pentru sferturi. Eroii serii au fost maltezul Teddy Teuma – care s-a distrat cu fundașii adverși și a deschis scorul după doar 18 minute de joc – , Lazare Amani (63) și Loic Lapoussin (90+4). Printre cei mai importanți jucători se numără și luxemburghezul Anthony Moris.
De altfel, întreg lotul belgienilor valorează 43 de milioane de euro, mai puțin decât cota de piață a starului polonez Robert Lewandowski, evaluat la 45 de milioane de euro. Artizanul uriașei performanțe este Karel Geraerts (41 de ani), fostul mijlocaș al lui Standard Liege și Club Brugge, aflat la prima experiență din cariera de antrenor.
Așa a arătat primul „11” al lui Union Saint – Gilloise în returul duelului din optimi: Moris (Luxemburg) – Nieuwkoop (Olanda), Kandouss (Maroc), Burgess (Anglia), Van der Heyden (Belgia) – Lynen (Belgia), Teuma (Malta), Lapoussin (Madagascar) – Boniface (Nigeria), Amani (Coasta de Fildeș), Adingra (Coasta de Fildeș).
De partea cealaltă, Union Berlin l-a avut în teren și pe mijlocașul tunisian Aissa Laidouni, care a evoluat timp de două sezoane (2018-2020) pentru Voluntari. Acesta s-a transferat în Germania la începutul anului, după ce a impresionat la Campionatul Mondial din Qatar.
În faza sferturilor de finală, sorții le-au oferit un nou duel cu o echipă din Germania. De această dată o vor înfrunta pe Bayer Leverkusen, care a avut rezultate oscilante până acum pe plan intern, dar un parcurs european reușit, eliminându-le pe rând pe AS Monaco și Ferencvaros.
Vestea a fost primită cu mare bucurie de fanii belgieni, în condițiile în care distanța dintre Bruxelles și Leverkusen se poate parcurge în doar două ore și jumătate, ceea ce le-ar permite să se întoarcă acasă imediat după fluierul final al meciului din Germania. Se anunță o asistență numeroasă pentru belgieni, care ar fi siguri printr-un succes nu doar de o calificare miraculoasă în semifinale, ci și de prezența în grupele viitoarei ediții a Ligii Campionilor, unde vor putea întâlni granzi precum Real Madrid sau Manchester City.
„Sunt foarte mândru de echipa mea. Este un pas superb făcut în această seară, odată cu calificarea în sferturile de finală ale Europa League. Jucătorii mei au dat dovadă de maturitate și calitate. Muncesc din greu și sunt capabili să-și ridice nivelul de fiecare dată. Ce s-a întâmplat în această seară mă face să fiu mândru, dar nu mă surprinde”, a declarat Karel Geraerts, antrenorul celor de la Royale Union Saint-Gilloise, imediat după calificarea în sferturile Europa League.