EXCLUSIV. Vlad Iacob, distrus de Zăvăleanu: „A fost acolo ca la emisiunea Copiii spun lucruri trăsnite!” Dorin Șerdean, motivul din spatele „războiului” de la Dinamo

Robert Zanfir 16.01.2023, 20:20
EXCLUSIV. Vlad Iacob, distrus de Zăvăleanu: „A fost acolo ca la emisiunea Copiii spun lucruri trăsnite!” Dorin Șerdean, motivul din spatele „războiului” de la Dinamo

Răzvan Zăvăleanu spune că atitudinea din ultimul timp a lui Vlad Iacob ar putea fi influențată de teama de a nu fi înlocuit de Dorin Șerdean. Administratorul judiciar nu ezită să îl ironizeze pe administratorul special al clubului.

Tensiunile de la Dinamo, prezentate în exlusivitate de Playsport, au explodat în spațiul public. Răzvan Zăvăleanu îl arată cu degetul pe Vlad Iacob pentru nemulțumirile din vestiar. Spune că administratorul special nu și-a respectat cuvântul dat jucătorilor. Mai mult, Zăvăleanu a ironizat la Playsport Live declarațiile din ultima vreme ale lui Vlad Iacob.

Vlad Iacob, distrus de Răzvan Zăvăleanu: „Cred că a fost acolo ca la emisiunea copiii spun lucruri trăsnite!”

„Pe mine nu mă interesează faptul că Vlad Iacob vorbește de Zăvăleanu. Pe mine mă interesează dacă acțiunile lui Iacob sunt pro Dinamo sau nu. Atâta timp cate sunt în favoarea lui Dinamo, relația noastră nu poate fi decât una funcțională.

(despre acțiunea din 7 ianuarie – n.r.) Nu am decât o singură explicație, dar nu știu dacă este cea corectă sau nu. Cred că Vlad a fost foarte stresat dacă domnul Șerdean îl poate înlocui în funcție sau nu. Și cred că nu și-a făcut un plan și a fost acolo ca la emisiunea copiii spun lucruri trăsnite.

Eu l-am susținut pe Vlad în fața celor de la DDB pentru simplul motiv că urma să vină cu un investitor. Competențele sale profesionale nu erau cunoscute, experiență din cauza vârstei era clar că nu există, dar venea cu un investitor, cu care noi am vorbit. Noi am vorbit și am avut încredere că va veni. Investitorul s-a pierdut pe drum. Te poți juca de-a administratorul, dar trebuie să îi asculți pe oamenii ai căror bani îi cheltuiești. Lucrurile au fost ținute sub preș pentru binele lui Dinamo, să avem liniște din punct de vedere sportiv.

Reacția lui Vlad Iacob e absolut neînțeleaptă și nu trebuia să o aibă vreodată, în ciuda a orice s-ar fi întâmplat între noi, câtă vreme și eu cred că el vrea să salveze Dinamo. Nu pot lasă să fim batjocoriți și tărâți prin noroi. Suntem niște oameni care au dat sute de mii de euro la Dinamo. Avem un interes direct, major să se rezolve problemele la Dinamo. Trebuie să ieșim din aceasta criză, altfel nici noi nu o să ne mai recuperăm banii. Fară să mai vorbim despre ceea ce se întâmplat cu un asemenea brand”, a declarat Răzvan Zăvăleanu la Playsport Live.

Zăvăleanu: „Nu am văzut vreun investitor la față”

„Relația s-a denaturat încet-încet, pentru că noi avem datoria să supraveghem mersul financiar al societății. Trebuie să avem grijă să nu se sară calul. Intervin numeroase probleme. Scopul meu nu e de a-l anatemiza pe Vlad Iacob. Dar lumea trebuie să știe că există și o altă față a monedei și că nu există un salvatore della patria aici.

I-am spus că principalul lui rol este să își suflece mânecile și să aducă bani. Ovidiu Burcă să se ocupe de partea sportivă, noi de partea de insolvență. Trebuie să atragem bani către acest brand uriaș care are capacitatea uriașă de a atrage bani.

Azi, nu am văzut vreun investitor la față. Am văzut o companie care dorea să strângă bani de la investitori și să învestească la Dinamo. Nu a fost vorba de așa ceva. Și nici măcar nu a fost o întălnire, au fost vreo doua-trei. O să îmi cer scuze lui Vlad Iacob că am întârziat la întâlnirea respectivă. Am fost la o întălnire în care am discutat despre soluțiile astea. Cred că lucrurile pe care le-am făcut atunci au fost mai importante pentru Dinamo.

Lucrurile sunt neclare. Acolo sunt niște oameni onorabili, care nu vor să își asume niciun risc. Ori vii alături de noi, te implici foarte tare în lupta asta și salvezi Dinamo. Sau, dacă stai pe margine, atunci ne lași să ne ducem crucea”, a mai spus Răzvan Zăvăleanu la Playsport Live.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622