Cu o situație sportivă îngrijorătoare, obiectivul salvării de la retrogradare fiind agățat de barajul care urmează să se dispute după finalul campionatului, la Dinamo sunt și lucruri care par să meargă bine. Chiar dacă noi creanțe se adună, vezi cazurile Dorin Șerdean și Teddy Mezague, procesul de reorganizare juridică în care se află clubul (insolvență), începând cu vara anului trecut, se desfășoară conform coordonatelor propuse de administratorul judiciar – RTZ Partners SPRL.
După ce la finalul lunii noiembrie, Tribunalul București, prin judecătorul sindic, a validat planul de reorganizare, un hop cu mari emoții conform complicațiilor sportive legate de obținerea licenței pentru sezonul 2022-2023, următoarele două termene în proces au fost trecute cu bine, soluția instanței fiind, de fiecare dată, afirmativă „pentru continuarea planului de reorganizare”.
Din informațiile PlaySport.ro, în ultima perioadă, factorii implicați din DDB, cât și adminsitratorul judiciar au făcut eforturi importante pentru a se putea prezenta în fața instanței cu toate plățile efectuate.
Pe 7 februarie, respectiv, luni, 21 martie, au avut loc termene și, conform deciziilor, SC Dinamo 1948 SA se află în plan, s-au îndeplinit condițiile prevăzute în trimestrul trecut, în care au fost achitate cheltuieli curente.
Ce înseamnă aceste cheltuieli curente? O sumă de peste un milion de euro pe care clubul a achitat-o, drept cheltuieli, în ultimele trei luni, pentru ca planul să fie respectat în termen. Mai precis 6,5 milioane lei!
Conform informațiilor colectate de PlaySport.ro, bugetul salarial la Dinamo este de 900.000 lei brut, iar în ultimul trimestru societatea a avut un buget de salarii de 2.759.798 lei, din care 1.673.580 lei contracte jucători, 416.400 lei contracte staff, plus taxele salariale în valoare de 669.818 lei.
Astfel, totalul cheltuielilor pe care le-a avut SC Dinamo 1948 SA în ultimele trei luni este de peste 6,5 milioane lei, mai precis 6.553.815 lei, 2.184.605 lei într-o singură lună.
Conform planului de reorganizare, în următorul trimestru, lunile aprilie – mai – iunie, cheltuielile estimate vor fi mai mici, de aproximativ 4,6 milioane lei.
La finalul lunii februarie, Răzvan Zăvăleanu, reprezentatul RTZ Partners SPRL, a oferit o declarație care a produs controversă în rândurile suporterilor dinamoviști. Într-o intervenție la Radio Dinamo 1948, practicianul în insolvență a menționat principalul obiectiv al mandatului său și al administratorului special, Iuliu Mureșan, în acest proces de lung parcurs al reorganizării judiciare în care SC Dinamo 1948 SA se află pentru a doua oară de la înființare.
„Ce vreau să spun și cred că lumea ar trebui să vadă acest lucru, tema pe care noi RTZ o avem la Dinamo, o spun cu toată transparența, destul de tăios, este să salvăm clubul de la faliment”, a precizat Zăvăleanu.
Mai mult, practicianul a transmis, din nou, că Dinamo are nevoie de un investitor pentru a reuși să iasă din insolvență cât mai repede, fără un astfel de partener capabil de o infuzie de capital, reorganizarea judiciară fiind mult mai greu de dus la capăt.
Tot luni s-a consumat un nou termen în procesul deschis de Dario Bonetti, cel care solicit repunerea în funcția de antrenor, cât și cel al lui Tedy Mezague, fostul fundaș al „câinilor” care a câștigat la Tribunlul de Arbitraj Sportiv plata salariilor până la finalul contractului și solicită să fie înscris, cu suma de 130.000 euro, în tabelul creditorilor, ceea ce înseamnă o nouă creanță pentru societate.
Până la ora redactăriii acestui articol, instanța nu s-a pronunțat în cele două termene din dosarele mai sus menționate.