EXCLUSIV VIDEO. Planul lui Edi Iordănescu după înfrângerile cu Muntenegru și Bosnia, dezvăluit! Ce urmează să facă selecționerul: „Din familie vine asta”
În exclusivitate pentru PlaySport.ro, Ștefan Iovan, fost jucător de legendă al echipei Steaua București, a dezvăluit care este planul lui Edi Iordănescu după înfrângerile cu Muntenegru și Bosnia. Deși a avut parte de cel mai negru debut din istoria de 100 de ani a echipei naționale, selecționerul nu se gândește să renunțe!
Înfrângerile cu Muntenegru și Bosnia îl motivează și mai tare pe Edi Iordănescu! „Se va ambiționa să demonstreze!”. Planul selecționerului a fost dezvăluit de Ștefan Iovan, pentru PlaySport.ro
Edi Iordănescu are parte de cel mai negru debut din istoria de 100 de ani a echipei naționale, iar după înfrângerile cu Muntenegru și Bosnia a bifat o bornă negativă. Înaintea acestor două jocuri oficiale, selecționerul a mai avut parte de două meciuri amicale, scor 0-1 cu Grecia și 2-2 cu Israel.
Astfel, la primele patru partide în calitate de selecționer, Edi Iordănescu nu a reușit să obțină nicio victorie. Din totalul de 39 de selecționeri pe care s-a bazat România, inclusiv cei care nu au apucat să debuteze, Edi Iordănescu e singurul care a reușit o astfel de contraperformanță.
În ciuda acestor detalii mai puțin optimiste, Edi Iordănescu nu are de gând să renunțe. Din contră, se va ambiționa și mai tare să demonstreze. Cel puțin asta a transmis Ștefan Iovan, fostul căpitan care a ridicat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, în exclusivitate pentru PlaySport.ro.
Nu cred că își pierde încrederea Edi Iordănescu. Nu are de ce. Este un luptător, îl apreciez și l-am apreciat pe unde a fost. Și la Pandurii și așa mai departe. La Cluj a avut o oportunitate, dar a făcut treabă cu echipele mici pe la care a fost. Cu Gaz Metan… Nu cred că cedează el așa ușor, din familie vine asta. Și cred că se va ambiționa și mai mult și va vrea să demonstreze împreună cu jucătorii, care ăștia sunt la echipa națională, să găsească drumul spre prima victorie. Pentru că are nevoie de o victorie care să dea încredere întregii echipe”, a declarat Ștefan Iovan, la microfonul PlaySport.
Ștefan Iovan îi ia apărarea lui Vlad Chiricheș, dar nu îl iartă pentru gafele comise. „Eu nu am gafat așa toată cariera”
În continuare, fosta legendă a Stelei a vorbit și despre gafele comise de Vlad Chiricheș în partida Muntenegru – România 2-0. Fundașul central de 32 de ani, care poartă și banderola de căpitan la națională, a greșit la ambele goluri încasate de „tricolori”. După aceste erori, retragerea lui Vlad Chiricheș a devenit un subiect foarte discutat, însă în exclusivitate pentru PlaySport.ro, Florentin Petre a spus că acest lucru ar reprezenta o pierdere pentru echipa națională.
Nici Ștefan Iovan nu crede că Vlad Chiricheș ar trebui să renunțe la națională. Însă, în același timp, fostul fundaș de legendă a evidențiat și importanța gafelor comise de căpitan.
Sigur, în fotbal știți că se fac greșeli. Și el a fost supus greșelii, a vrut să facă prea multe și nu a luat cea mai bună decizie. A pierdut echipa națională pe gafele lui. Acum nu trebuie să facem un capăt de țară, știm că este un pion de bază în centrul defensivei noastre și trebuie susținut. Nu cred că echipa națională a pierdut jocul numai din cauza lui Chiricheș. Trebuie să analizăm mai bine, să ne uităm la ce am făcut, la ce avem de făcut în continuare. Trebuie să repunem fotbalul românesc pe picioare. Nu Chiricheș a îngropat fotbalul românesc.
E de discutat dacă trebuie să i se ia banderola pentru greșelile grave pe care le-a făcut. Dar eu cred că are capacitatea să continue. Edi este cel mai în măsură să decidă acest lucru. Pentru că el stă mereu în anturajul echipei naționale, este antrenorul echipei naționale. Cu discuțiile pe care le are cu componenții lotului național, va lua cea mai bună decizie.
Gafe așa mari nu am făcut, dar și eu am greșit în multe momente. Dar poate atunci meciul s-a câștigat și când se câștigă meciul se trece mai ușor peste. Acum a fost și antrenorul care a fost la primul lui joc și au apărut gafele astea uriașe. Și atunci sunt mai greu de digerat decât greșelile pe care le-am făcut eu de-a lungul timpului. Au fost minore, nu cred că am făcut așa greșeli mari precum cele de la meciul cu Muntenegru”, a mai spus Iovan, pentru PlaySport.