Mihaela Buzărnescu a fost cât se poate de discretă cu viața sa privată. Sportiva s-a axat pe cariera sa și a lăsat la o parte relațiile sentimetale, despre care a evitat mereu să vorbească. De data aceasta, noul său partener, cu 11 ani mai tânăr, Marco Dulca, a fost cel care a postat pe pagina lui de Instagram mai multe fotografii în care este alături de Mihaela (33 de ani) și-n care ambii par foarte fericiți. Cei doi s-au pozat la Untold, festival ce a avut loc la Cluj Napoca.
Contactat pe marginea acestui subiect, Mihai Buzărnescu, tatăl sportivei, care este antrenor de tenis, dar și profesor de sport, a declarat pentru playsport.ro că nu este la curent cu noua idilă a fiicei sale. ”Mihaela nu mi-a spus nimic, e prima oară când aflu”, ne-a spus acesta. Tatăl tenismanei a adaăugat că nu are nimi împotriva acestei relații, mai ales că totuși fiica sa are 33 de ani și are dreptul și la o viață privată.
Mihai Buzărnescu o descrie pe fiica sa ca fiind extrem de ”ambițioasă, încă de mică”.
Văzând rachetele în casă, la vârsta de cinci ani, ea și-a dorit să meargă la tenis. Și i-a plăcut. Dacă nu-i plăcea, degeaba am fi vrut noi să facă acest sport. Până la zece ani, nu se putea spune dacă are valoare sau nu. Dar înaintând în vârstă, a început să se vadă. Se bucura mult la fiecare victorie și era foarte supărată la înfrângeri. La un meci dai cam 60 la sută din ceea ce faci la un antrenament. Mihaela a muncit enorm, a fost campioană europeană de junioare. Accidentările au împiedicat-o să arate tot ceea ce poate”, ne-a mai spus tatăl sportivei.
La cei 33 de ani ai săi, Mihaela Buzărnescu are nu mai puțin de trei operații – două la genunchi și una la umăr, suferită în anul 2019. Pentru sportiva campioană europeană de junioare, calvarul accidentărilor a început în anul 2014.
Atunci o supăra rău genunchiul. Avea dureri mari. Am fost la o mulțime de specialiști, de peste tot, incusiv la un medic de la Rolland Garros. Niciunul nu i-a putut pune un diagnostic. Nici la un medic renumit din Elveția nu am rezolvat nimic. I s-a spus doar că trebuie să se opereze, iar costurile intervenței chirurgicale erau de 13800 de franci elvețieni. În cele din urmă, s-a operat la o clinică privată din România. Doar că la două săptămâni, a făcut geoflexiuni și a simțit iar dureri. Atunci a zis că gata nu mai poate. Dar niciodată nu s-a gândit la retragere. Medicul care i-a dat tratamentul potrivit a fost Pompiliu Popescu. Din cauza uzurii și a efortului, cartilagiile sale de la genunchi se tociseră. A făcut injecții cu plasmă, acid și multe alte proceduri. În anul 2017 nu mai acuza nicio durere. Și a început să joace, mai întâi la turnee mai mici, apoi la cele mai mari. La finalul lui 2017, din numărul 480, ajunsese în top 100. La 29 de ani, a urcat în clasament și a primit premiul pentru cea mai rapidă ascensiune”, ne povestea Mihai Buzărnescu.
Actualul partener al Mihaelei Buzrescu, Marco Dulca e internațional de tineret. În prezent, joacă la Chindia Târgoviște. Acesta s-a născut în Coreea de Sud, acolo unde evolua tatăl său Cristi Dulca, fost jucător la Rapid și la naționala de fotbal a României.