”De la 12 ani stau singur. Mi-am luat inima în dinți și am plecat de acasă fără părinți. La început mi-a fost greu, dar m-am acomodat repede. Mama a plâns cel mai mult când am plecat. Acum, când rezultatele se văd, ai mei sunt foarte bucuroși”. În urmă cu un an, când epata deja prin golurile sale de generic la lotul național de juniori, Eduard Radaslavescu începea să-și spună discret povestea prin care încerca să acceseze vârful fotbalului românesc.
Între timp, puștiul de 18 ani tocmai a făcut pasul de la Farul la FCSB, Gigi Becali a scos din buzunar 600.000 de euro pentru a-l aduce din curtea lui Hagi, unde mijlocașul ofensiv a crescut și s-a format.
Din Băile Herculane, unde lucrează ca șofer la Primărie, tatăl său, Dan, trage discret cortina și lasă să se întrevadă câteva episoade interesante din scurta epopee a fiului său.
”A început serios cu fotbalul la 7 ani. Eu i-am fost antrenor, preparator fizic, maseur. Le-am făcut pe toate. Am urmat special niște cursuri de kineto pentru a lucra corect și în cunoștință de cauză cu copilul, să nu-i ating hormonul de creștere. Sunt diferite chestiuni care se lucrează pe categorii de vârstă, iar dacă nu respecți un anumit ciclu primul risc e să dea într-o pubalgie. N-a fost cazul, am profitat și de ionizarea negativă specială de la Herculane, care susține dezvoltarea capacității de efort. Asta l-a ajutat mereu să joace la grupe mai mari”, spune Radaslavescu senior, fost jucător de liga a patra.
Și-și amintește că-l scotea pe Eduard Radaslavescu la treabă pe terenul din comuna de origine, Topleț, undeva la jumătatea drumului între Orșova și Herculane, o zonă mirifică: ”Acolo am pornit. Am trecut apoi la Severin, unde l-au și remarcat Hagi și Iașko. Am crezut foarte mult în proiectul domnului Hagi de la Constanța și n-am avut nicio ezitare când s-a pus problema ca băiatul să meargă la Academie, la Viitorul. Se muncește serios și pe linie sportivă, și cu școala. Eduard a plecat de acasă cu media 9,85 în clasa a cincea. La anul va da Bac-ul, nu-mi fac nicio problemă”.
”Noi suntem o familie de mari steliști, așa că vă dați seama că Edi a visat dintotdeauna să ajungă unde e acum. Chiar suntem steliști, nu e o declarație de conjunctură. Sunt convins că va crește și-și va arăta potențialul. Nu vreau să-l compar cu nimeni. El e Radaslavescu și punct! Are personalitate, știe ce are de făcut și de acum înainte. I-am spus mereu să asculte de antrenori, de staff, de președinte, că doar sfaturi bune poate primi. A fost dintotdeauna un copil serios, care a mâncat fotbal pe pâine. Și în timpul liber tot cu asta se ocupa: vede o grămadă de partide, se joacă PlayStation, discută despre fotbal”, mai punctează tatăl noii perle a roș-albaștrilor.
El își aduce aminte că, cu numai câteva luni înainte ca Hagi să-l recruteze la Viitorul, a existat o oportunitate de a merge la Fiorentina: ”Ne propuseseră să mergem acolo timp de șase luni, îmi oferiseră și mie un post de kineto la un club, dar am refuzat, fiindcă ni s-a părut o chestie neserioasă. Dar pe Edi l-au remarcat cam peste tot pe afară, prin Grecia, prin Germania, fiindcă ieșea aproape de fiecare dată jucătorul turneului”.
Jucătorul de la FCSB are și un frate mai mic, în vârstă de 12 ani, portar. ”Are cine să-i tragă la poartă, să crească”, încheie Dan Radaslavescu.