Salut, numele meu este Dragoș Grigore, și am numărul tău de la Marius Nicolae.”Așa și-a început mesajul jucătorul echipei naționale. Apoi mi-a spus că își dorește să doneze pentru #spitalepublicedinbaniprivati, inițiativa mea de a renova spitale de stat. Mi-a spus că este dorința lui și a soției sale și ca ea se va ocupa de donație el fiind în cantonament. Câteva ore mai târziu aveam în cont 20.000 de euro de la ei. 20.000! După Bendeac care a donat în decembrie 100.000, familia Grigore depășește și ea donații făcute de firme mari, milionari și branduri.”, a transmis Codin Maticiuc print-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Spre deosebire de alte personalități din lumea sportivă, fotbalistul a spus că preferă să ”facă bine în liniște”. Cu toate acestea, Codin Maticiuc a încercat să îl convingă să vorbească public despre asta. Sau măcar să îi permită lui să povestească despre gestul său. Asta, pentru că ne oferă tuturor un exemplu bun.
I-am scris lui Dragoș:– Pot povesti asta?– Cum vrei tu…nu țin neaparat dar nici nu ma deranjează dacă spui… Ne place sa facem bine în liniște.”Da, oamenii ăștia există . L-am convins apoi cât de important este sa mă lase sa povestesc. Acest exemplu sa fie cunoscut. Poate alții îl vor urma, fie și doar printr-un sms la 8845 cu textul „FACEM” pentru ăia 2 euro lunari. A acceptat.Dragoș Grigore face parte din adevărata ECHIPĂ NAȚIONALĂ. Știu dragul meu Dragoș că îți place sa faci ”binele în liniște”, iartă-mă că nu te las de data asta și că am să strig cat am sa pot de tare. Iar voi ați face bine sa dați share. Sa audă toată țara, să preia ziarele știrile care contează. Mulțumesc. Și lui și vouă.”, a mai spus omul de afaceri, Codin Maticiuc.
Codin Maticiuc a reacționat la scurt timp după ce presa a preluat informația pe care el a făcut-o publică. El a vorbit despre donația pe care a făcut-o fundașul Dragoș Grigore. De asemenea, afaceristul a mai spus că i-ar plăcea ca la un moment dat să facă chiar el o echipă națională cu toți cei care l-au ajutat.
M-a surprins şi telefonul, şi gestul lui Dragoş Grigore. Eram pe plajă, în Zanzibar, când m-am trezit cu mesajul său pe WhatsApp. Am vrut să fiu sigur că el e, fiindcă nu sunt un mare fan al fotbalului. Apoi, l-am contactat eu si l-am întrebat dacă e acel Dragoş Grigore. Mi-a spus că vrea să facă acel gest și i-am dat numărul de telefon al directorului fundaţiei care se ocupă de iniţiativa Spitale publice din bani privaţi. În aceeaşi zi, directorul fundaţiei m-a contactat şi mi-a confirmat că a primit 20.000 de euro din partea acestora. Acum, 20.000 de euro pentru mine e o sumă. Să donez 20.000 de euro înseamnă ceva… Iar Dragoş Grigore, să fim cinstiţi, nu are salariul lui Messi, ca să se despartă fluierând de 20.000 de euro. Mi-ar plăcea cândva să fac o echipă naţională, să-i zic aşa, cu cei care m-au ajutat în proiectul meu. Dragoş Grigore ar fi şi el prezent, după cum Bendeac, care a donat 100.000 de euro, ar fi cel mai tare atacant al echipei. Mi-ar plăcea sa fac o echipă care să realizeze asemenea lucruri pentru ţara asta”, a declarat Codin Maticiuc pentru impact.ro.
Mi-ar plăcea să îi văd alături pe Dragoș Grigore, Marius Nicolae și Adrian Mutu pe care l-am cunoscut într-un club și mi-a spus ca a doua zi cum se trezește vine cu mine sa joace fotbal cu copiii mei de la orfelinat. O echipă națională care au făcut pentru țară și lucruri nelegate de profesia din care au trăit.”, a încheiat Maticiuc.