EXCLUSIV. Steaua, pe terenul unei foste campioane. Unde își vor disputa „militarii” următoarele meciuri

CSA Steaua, subiect de scandal în Liga 2
  • CSA Steaua a primit nota de plată după incidentele de la meciul cu Dinamo. „Militarii” au fost amendați și, în plus, vor trebui să joace patru meciuri considerate pe teren propriu pe alt stadion decât „Steaua”;
  • În acest context, Playsport.ro l-a contactat pe Daniel Oprița, antrenorul roș-albaștriilor. Tehnicianul bucureștenilor a mărturisit că echipa se va muta la Giurgiu pentru următoarele etape;
  • Au existat mai multe variante, printre care și stadionul din Buzău, după cum fostul fotbalist a subliniat. Totuși, „militarii” trebuie să joace la minimum 40 de kilometri de București, astfel că arene precum Clinceni sau Voluntari au picat din start.

„Conducerea echipei se ocupă, am discutat ieri”

Meciul dintre Dinamo și Steaua a cauzat un scandal mare, mai ales din cauza incidentelor din tribune. Cele două galerii au fost aproape de o încăierare chiar în tribune, apoi suporterii Stelei s-au confruntat și cu forțele de ordine.

Ulterior, a venit nota de plată pentru „militari”. Astfel, formația din cartierul Ghencea a primit o amendă de 83.750 de lei. De asemenea, vor disputa patru meciuri considerate pe teren propriu departe de stadionul „Steaua”.

Playsport.ro a luat legătura cu antrenorul echipei, Daniel Oprița, cel care a confirmat că echipa se va muta la Giurgiu, pe terenul Astrei.

Vom juca la Giurgiu. Am discutat ieri (n.r. – luni, 19 septembrie), conducerea echipei se ocupă. Ne-am consultat înainte, este o variantă bună. Noi am luat în calcul mai multe variante, chiar și Buzău. Trebuie să fim la 40 de kilometri de București, din acest motiv au picat alte stadioane din împrejurimi.”

Mai mult, tehnicianul „militarilor” speră ca suporterii să vină alături de echipă.

Eu sper să nu afecteze stadionul jocul echipei. Totuși, e tot teren de fotbal, deci nu ar trebui să fie probleme din acest punct de vedere. Poate vin suporteri și de la Giurgiu, care țin cu Steaua. Cei care au venit la fiecare meci, pe stadionul din Ghencea, nu erau foarte mulți, probabil vor fi și la Giurgiu.”

Meciul cu Unirea Constanța, amânat

Echipa lui Daniel Oprița se pregătea de meci, la ora 12.00, sâmbătă 17 septembrie. Cu toate acestea, formația roș-albastră a primit o suspendare dură din partea Federației, cu mai puțin de 24 de ore înainte de partidă.

Terenul din Ghencea a fost suspendat timp de patru meciuri și clubul nu a putut să găsească un alt stadion, de urgență, pentru a putea evolua. Așa că Federația a ales să anuleze meciul, fără a specifica ce înseamnă exact acest lucru. Mai mult, nu se știe dacă și când se va disputa această partidă.

Conform site-ului oficial al Federației Române de Fotbal, frfotbal.ro, partida dintre Steaua București și Unirea Constanța a fost anulată! Fanii care au achiziționat bilete pentru acest meci, le vor putea folosi la primul joc disputat pe teren propriu!”, anunțaseră cei de la club.

După pauza competițională, Steaua va juca, un meci considerat pe teren propriu, cu Chindia Târgoviște, în Cupa României.