EXCLUSIV. Secretele lui Ianis Hagi dezvăluite într-un super-interviu. Cine-i fotbalistul care-l fascinează și cel mai frumos compliment primit vreodată: „Oriunde și oricum, dacă tragi tare, devii bun și vei răzbi”

Noiembrie a fost o lună neobișnuită pentru tine: schimbare de antrenor și la club, și la națională. Cum abordezi noul parcurs?

Asta reconfirmă că în fotbal totul se poate schimba de pe o zi pe alta. Așa cum principul e valabil la rezultate, pentru că după câteva zile poți mereu să dovedești din nou de ce ești capabil, e valabil și la transferurile de jucători, și la antrenori, în cam tot din fotbal. Uite, azi joci și ești omul meciului, mâine ești rezervă. Așa că am abordat totul ca parte a fotbalului. Aștept cu nerăbdare noua campanie la echipa națională, voi da totul cum am făcut-o și cu Mirel Rădoi selecționer. La nivel de club, am învățat enorm de la Steven Gerrard, au fost 2 ani foarte buni în care am câștigat împreună, am fost privilegiat. Acum, un alt fost mare jucător, căpitan și lider, mi-e antrenor și vine cu o viziune nouă, Giovanni van Bronckhorst. Un tehnician care a scris istorie în Olanda, câștigând titlul cu Feyenoord după 18 ani de pauză. Așa că am plecat la noul drum cu gândul că urmează experiențe bune și noi, că am șansa să învăț și mai mult.

De la copil la tânăr matur. Și la bărbatul de azi

E evidentă dezvoltarea ta din punct de vedere fizic, în ultimele luni. Cum au stat lucrurile?

Din acest punct de vedere, am avut două perioade importante până acum, la 23 de ani. Prima a fost cea de la Fiorentina, unde am trecut de la copil la tânăr matur. De la adolescent, spre maturitatea de la 18 ani. Apoi, perioada Rangers, adică ultimii doi ani, în care am trecut de la tânăr matur la bărbat. Cam astea ar fi modificările de vârstă cu influențele lor asupra fizicului, peste care se aplică programul meu.

Poți să îl împărtășești? Mă gândesc și la faptul că mulți tineri jucători, la început de drum, ar avea poate de învățat.

În Italia, la Fiorentina, am lucrat cu specialiști spanioli. Un program care nu era bazat neapărat pe ridicat kilograme, erau doar puține exerciții în zona asta. Dar totul era centrat pe forță, lucram cu greutatea corpului că să o transform spre creșterea agilității, a puterii efective. Și am luat 5 kilograme de masă musculară în acea perioadă. Aici, la Rangers, e diferit. Am început să ridic greutăți mari din prima zi. Știu că mulți spun că nu e bine, dar să știi că totul e gândit: numărul de repetiții, când să faci exercițiile, tot! Când am ajuns în Scoția, cu 2-3 zile înainte de meci nu mă atingeam de sală, doar stretching făceam. Aici, tot sezonul trecut, sală zi de zi, chiar și cu o zi înainte de meci! Și când am văzut că rezultatele apar pe teren, am rămas extrem de uimit! Uite unde a ajuns fotbalul de acum! Cât contează fizicul în fotbal, toți se uită pe parametri, toți îi cer! Indiferent de nivelul talentului, la nivel foarte mare nu poți fără fizic de top!

“Când nivelul îți oferă o voce, trebuie să inspiri generațiile tinere!”

Te conturezi ca un fotbalist care înțelege și își asumă rolul social, comunitar, dincolo de gazon. E o responsabilitate pe care ar trebui să și-o asume cât mai mulți, din postura notorietății lor, sau crezi că e un lucru pe care trebuie să îl faci doar dacă îl simți? E o responsabilitate reală, o datorie?

E clar că părerile sunt împărțite. Și poate e normal. Dar eu cred 100% că dacă ajungi la un anumit nivel, trebuie să înțelegi că ai o voce! Că ești auzit, ascultat, cerut, dorit. Și când e așa, nu e doar o chestie tare de care beneficiezi și atât, ci e o oportunitate de a educa, de a avea impact, mai ales asupra generațiilor tinere și foarte tinere! Dacă ajungi în punctul ăsta, mie mi se pare normal să-ți folosești vocea așa cum trebuie. Să inspiri oamenii! De ce să nu o faci? E o responsabilitate, da, și îmi place mult să o am. Îmi place să pot inspira copiii și tinerii.

Bun, dar dincolo de satisfacția personală, cât crezi că mai reprezintă acest mod de a vedea lucrurile o prioritate pentru cei mai mulți jucători?

Eu îți spun despre mine. Iubesc fotbalul, mă gândesc la familie, normal, dar când ies pe teren, eu sunt total conștient că numai și numai fanii îmi dau adrenalina! Atât la club, cât și la națională! Să faci un stadion plin fericit este fără egal! Iar dacă oamenii îți dau asta, iar tu ai toate instrumentele să inspiri și să transmiți valori pozitive, fă-o! Știu, depinde de personalitatea fiecăruia, unii se canalizează pe viața lor privată, nu îi judec. Dar eu așa sunt și așa voi fi mereu!

Povestește-mi ce te-a convins că fotbalul e mai mult decât un simplu joc sau sport!

Nu cred că a fost un episod anume sau un moment precis. Ține și de cum abordezi tu. Eu nu văd fotbalul ca pe un job – haide, azi avem program, avem fotbal, program de fotbal…. Nu! Pentru mine, fotbalul e totul zi de zi, e viața mea, așa cum trăiesc zi de zi, așa trăiesc și fotbal zi de zi. Cum vine viața, cu totul, cu toate ale ei, așa vine și fotbalul, cu etape și lecții diferite, una după cealaltă, cu obstacole și bucurii. Tocmai asta m-a convins că fotbalul nu e doar un sport, când am văzut complexitatea lui în viața mea. Am văzut că prin fotbal te șlefuiești ca om.

Cum?

Descoperindu-te, te șlefuiești. Iar trăind fotbalul, te descoperi. Uite, jucam meci de meci la Genk, vin la echipa națională, iar când mă întorc sunt rezervă meciuri la rând. Am mers acasă, am tăcut, nu am vorbit cu nimeni, eram dezorientat. Și am stat să înțeleg: e un moment greu și în fotbal, și în viață. Cum reacționează mintea mea? Dar corpul meu? Mi-am pus întrebări. Ce mai am de lucrat cu mine? Cum să fiu mai bun? Cum să gândesc mai bine? Uite-așa te descoperi! Observând cum reacționezi și învățând.

“În fotbal, eu pot pronunța doar cuvântul dragoste, nu pot să rostesc sacrificiu!”

Știam că ești, așa cum o spui și tu, un jucător care trăiește pentru fotbal, Dar e vreo parte din tot ce înseamnă viața unui fotbalist profesionist, la stadion sau în afara lui, cu care te-ai împăcat mai greu?

Nu!

Absența din viața familiei în copilărie e sacrificiul principal care se regăsește în confesiunea celor mai mulți jucători. Ești de acord cu asta?

Nu. Pur și simplu, eu nu pot pronunța cuvântul ăsta, sacrificiu, când e vorba de fotbal.

Interesant. Dar trebuie și să-mi explici, să știi ?

Când te naști cu o pasiune, cu o dragoste, cum e la mine cu fotbalul, nu ai cum să pronunți vreodată cuvântul sacrificiu. Nu poți! Eu am vrut să fac fotbal la acest nivel, eu am vrut de la început să merg la antrenamente, știind că voi fi mai târziu departe de familie. Eu am ales Italia, apoi Belgia, acum Scoția. Și am ales mereu cu dragoste, deci de unde sacrificiu?

Am înțeles. Dar, poate, pe viitor, când vei avea și tu familia ta, copii, îți va fi totuși mai greu…

Nu pot să mă pronunț acum, da, poate că la primul copil nu va fi prea ușor să stai zece zile prin cantonament, poate atunci că voi percepe ca un sacrificiu. Dar până acum, am făcut totul din dragoste. Și cuvântul meu e dragoste, nu sacrificiu. Uite, am un prieten din România, am fost colegi pe când aveam 6-7 ani la școala de fotbal de la Pro Luceafărul. El nu a urmat fotbalul pe mai departe. Și am pierdut legătura cu el, am reluat-o acum 4-5 ani. Și băiatul ăsta mi-a spus un lucru care m-a convins încă o dată de ceea ce credeam: “Ianis, duc o viață bună, sănătoasă, am o situație materială care îmi permite să fac orice, am călătorit peste tot prin lume. Dar aș renunța la tot ce am și ce am trăit, la toate distracțiile, doar să trăiesc puțin din ce trăiești tu ca fotbalist la nivelul tău acum!” Deci, repet: ce sacrificiu?

Esența fotbalului și fascinația pentru Busquets și Barcelona

Ce jucători din fotbalul de azi, dincolo de categoria Cristiano Ronaldo, Messi sau Neymar admiri pentru diferite elemente ale jocului lor?

În general îmi place să urmăresc jucători cu viziune și de creație. Și când spun creație, nu mă refer doar la creație cu balonul la picior! Poți să creezi, prin inteligență, spații, spre exemplu, pentru echipa ta. Mi se pare incredibil Busquets! L-am auzit pe Guardiola spunând că dacă te uiți la un meci al Barcelonei, nu îl vezi pe Busquets, dar dacă te uiți la Busquets, observi tot jocul Barcelonei. Și chiar am făcut asta, și chiar așa e! Uluitor! Deși e unde e azi, Barcelona rămâne mereu o echipă pe care o urmăresc și îmi face mare plăcere. Stilul lor mă fascinează. Îi admir, dintre cei care joacă pe poziția mea, pe Bruno Fernandes și De Bruyne. Îmi plac echipele care au posesie, care joacă din spatele terenului.

Spre ce fel de joc simți că se îndreaptă fotbalul? De la video-urile cu tatăl tău jucător, spre fotbalul copilăriei tale în România, fotbalul de azi, cu introducerea VAR, efectele pandemiei… Cum va arăta fotbalul peste doi-trei ani?

Sincer, e greu să ofer vreo perspectivă, să o conturez măcar. An de an e altceva nou, iar săptămână de săptămână sunt provocări neașteptate. Bam! Superliga Europei! Bam! Pandemia! Modificări privind numărul de schimbări. Arbitraj VAR. Și câte și mai câte!

Dar atunci cum îți dorești să arate?

Nu știu unde se va ajunge, ce poate să mai apară, dar știu sigur ce vreau să nu dispară! Vreau să rămână mereu pentru jucători adrenalina pe care ți-o oferă gândul că poți câștiga indiferent de numele adversarului iar pentru suporteri, să poată merge mereu la stadion crezând că echipa lor, de pe locul 20, poate să învingă campioana. Asta e esența!

Lecția despre România: bunicul, sora și tata

Cum era în copilărie să te uiți la meciurile României?

Mă uitam singur!

Singur? De ce?

Pentru că voiam să trăiesc meciul la maximum și să mă pot exterioriza, să nu se uite alții la mine cum reacționez, cum trăiesc fazele. Eram copil și mă stingherea asta. Așa că… mă uitam singur! Țin minte și acum meciul România-Olanda, mi-a stat în cap toată copilăria! După golul victoriei, marcat de Goian, am sărit o dată în sus și apoi am luat-o la goană prin toată casa! Reacția asta i-a făcut pe mama și tata, care au rămas “mască”, să mă ducă la turneul final EURO.

Cine te-a învățat, din familie, cele mai multe lucruri despre ideea de România?

Despre istoria României, în special bunicii. Am învățat de la bunicul meu experiența comunismului, efectele ei în societate, multe lucruri. Apoi, sora mea, care cred că a moștenit de la bunicul aplecarea asta, mereu îmi spunea lucruri, pas cu pas. Dar ce înseamnă să fii român, ca stare, ca trăire, dincolo de istorie, am învățat de la tata.

A fost o lecție predată, ți-a explicat lucruri, sau pur și simplu ai învățat din modul lui de a fi?

În primul rând prin cum trăiește el, zi de zi, prin felul în care gândește, cum se prezintă el peste tot în țară și în străinătate. Mi-am dat seama repede nu doar că e foarte mândru că e român și că iubește România, dar și că ar face orice ca să le fie bine românilor și României. Și am învățat asta.

Lecția despre credință: mama

Dar dincolo de exemplul personal, ce te-a sfătuit?

Că nu trebuie să țin niciodată capul jos, să am de două ori mai multă încredere când sunt în străinătate, tocmai pentru că sunt român și nu am de ce să mă simt inferior vreo secundă. Un episod puternic pentru mândria mea că sunt român: la EURO U21 din Italia. Nu doar meciurile și stadioanele, ci zi de zi, oră de oră, tot ce am trăit acolo… Am simțit că venim să cucerim, nu să ne dăm la o parte. Și-acum îmi aduc aminte cum Franța se temea să ne atace, cum se bucura la final că a fost 0-0… Nu se simt, nu se văd la tv lucrurile astea, dar aia a fost mândrie! Că poți să faci fericiți românii prin ceea ce faci!

Ce loc ocupă credința în viața ta?

Cred în Dumnezeu și seara, când am momentele mele, eu cu El, îi mulțumesc pentru tot ce mi-a oferit și continuă să îmi ofere în viața asta. Până la urmă, la final, toată munca și toate gândurile doar El ți le judecă, la fel cum tot El e și singurul cate te ajută oricând. Dumnezeu m-a ajutat să fiu limpede în situații extrem de grele, despre care nu vorbeam cu absolut nimeni. A fost bine și a ieșit bine totul pentru că am avut încredere că El îmi va arăta drumul bun la momentul potrivit. Sunt credincios, poate mama mi-a transmis cel mai mult asta, și sunt mândru de credința mea.

Bara cu Islanda și speranțele românilor

Avem totdeauna așteptări prea mari, în fotbal, și de aceea ne e și atât de greu după înfrângeri? Sau motivul e că așa suntem noi contruiți, să facem “nuntă” la victorie și “înmormântare” la eșec?

Cred că ne stă în fire treaba cu nunta și înmormântarea. Dar nu e ceva specific nouă! Nicidecum! Uite, vorbeam cu un coleg de echipă de la Rangers care a debutat recent la naționala Scoției. Până acum, mergea ca suporter la toate meciurile naționalei lor. Pe Hampden Park nu se ocupau în ultimii 10 ani nici măcar 50% dintre locuri! Nu produceau, nu aveau rezultate, era înmormântare! Acum e full stadionul! E aproape imposibil să găsești un bilet. Deci, reacția asta e normală și în alte locuri.

Atunci ne rămân așteptările prea mari ca element specific?

Eu simt că noi, ca nație, sperăm foarte mult. La începuturi de drum avem o mare încredere în forțele noastre. Nu o facem cu naivitate, nu cred că sunt așteptări nejustificate, pentru că istoria ne spune că am reușit de multe ori, deci avem de ce să sperăm! Nu suntem naivi! Am făcut performanțe indiferent de sport, deci avem pe ce să ne bazăm când așteptăm.

Dar tu, ca sportiv, cum gestionezi “nunțile” și “înmormântările” astea?

Cu realism și echilibru. Poate că uneori e și altceva, dincolo de ce crezi tu că e. Hai să luăm bara mea cu Islanda, din final de meci! Ce a fost acolo? Ghinion și atât! Când mă gândesc și-acum cum s-a lovit mingea de bară și cum s-a dus apoi… Ghinion! Asta înseamnă că am fost cei mai slabi din Europa? Așa e și când câștigi. Trebuie să te gândești cât ai tras pentru victorie. Păi, pentru EURO U21 din 2019, pentru turneul final, cât am tras și am muncit noi… Trebuie să vezi dincolo de aparențe. Ca să te ajute pe viitor bucuria de moment.

Alibiurile care te dărâmă și păcăleala din pregătire

Sunt mulți jucători români la fel de valoroși precum cei din străinătate dar nu au cotele lor de piață și salariile lor doar pentru că s-au născut și au evoluat într-o altă piață fotbalistică?

Asta e lumea în care trăim, că vrem sau nu! Fiecare țară are și avantaje, dar și dezavantaje. Și invers. Dar să știi că toate astea merg doar până la un punct. Adică, nu ai cum să folosești asta vreodată ca alibi! Poate că într-un loc sunt mai multe uși deschise, poate ai oportunități mai multe și mai mari, dar să pui pe seama asta rămânerea ta la un nivel, e prea mult! Astea sunt lucruri reale, dar nu trebuie să ți le faci justificări pentru propria mulțumire. Te pot dărâma! Oriunde și oricum, dacă tragi tare, devii bun și vei răzbi!

A fi român, per total, din toate punctele de vedere, ți se pare un noroc sau o neșansă? Sau nici una, nici alta?

Sunt român și sunt mândru că sunt român. Punct!

Ce proverb românesc îți place cel mai mult și simți că are cea mai mare acoperire în realitate?

Când eram mic, tata îmi spunea mereu că minciuna are picioare scurte. Copil fiind, m-am gândit că nu trebuie să-mi mint părinții, să nu mint pe la școală dacă nu mi-am făcut temele, copilării… Dar abia când am crescut mi-am dat seama că e vorba de mult mai mult. Și că înțelesul fundamental al proverbului e mai adânc și cu efecte majore. Să nu te minți pe tine însuți, pentru că mai devreme sau mai târziu va fi clar împotriva ta tot ce se întâmplă! Să nu te păcălești! Dacă te minți ca fotbalist când te antrenezi, dacă ești la 50% dar îți spui că ai făcut de 100%, dacă îți ignori defectele și nu le elimini, altul îți va lua locul! Tu faci doar 3 kilometri de alergare din cei 5 care trebuiau și crezi că-i bine. Te minți! Poate îți iese o dată, dar cât să o duci așa? Pe stadion, când vei greși iar miile de oameni vor vedea că nu ești pregătit, nu mai ai ce să ascunzi!

Autograf de la tatăl lui Ianis

Ianis, care e cel mai frumos lucru pe care ți l-a oferit fotbalul până acum?

Prietenia! Sunt sigur de asta! Toți prietenii mei și marea majoritate a celor apropiați sunt în viața mea datorită fotbalului. Am crescut cu ei, de mic, în fotbal. Pot apela oricând la prietenii mei și e minunat să simți asta.

Care e cel mai frumos compliment pe care l-ai primit din partea suporterilor români până acum?

Cel mai frumos compliment l-am primit fără mine de față, asta e și chestia haioasă! Jucam pentru România pe Arena Națională, tata și unchiul meu erau în tribune, la zona VIP. Și la pauză a venit un copilaș, de mână cu tatăl lui, să ceara un autograf de la tata. Când să plece, copilul a început să strige: “Tatiiii, am luat autograf de la tata lui Ianis!”

Hahaha! Cum ai reacționat când ai aflat de moment de la tatăl tău?

Mi-a povestit în acea seară, când eram la masă, că după acel meci s-a încheiat acțiunea naționalei. M-am simțit coplești, chiar nu am cuvinte… Uite, ăsta e impactul pe generații, pe copii, de care îți spuneam! Și de care trebuie să fii conștient! Fericirea mea asta e, că am o voce și pot să inspir, ca să revin. Când m-am culcat în seara aia, îmi veneau tot felul de gânduri în pat… “Băi, nu muncești degeaba… Cei onești și sinceri tot văd munca ta…”

Amintirile de Crăciun: bunica și darurile ei…

Ce amintiri ai din copilărie legate de Sărbătorile de iarnă? Erau tradiții aromâne în familie?

Erau și tradiții aromâne, dar și oltenești ? Cam toate vacanțele le-am făcut împreună, familiile Hagi și Popescu. Îmi amintesc însă cu foarte mare drag de o chestie specifică, armânească. Bunica făcea mereu iarna, în preajma Sărbătorilor, pită cu brânză și pită cu spanac. Noi, copiii, eram morți după cea cu brânză! Și în una din cele 20-30 de pite pe care le făcea, punerea mereu un bănuț. Cel care nimerea pita cu ban, avea noroc tot anul următor. Mi-aduc aminte și râd și acum, că Nico, vărul meu, fiind cel mai mic, ca să nu se supere că nu prinde pita cu ban, avea pregătită de bunica, separat, mereu o pită cu ban, special pentru el ? Am avut o copilărie tare frumoasă… Și-acum îmi zice bunica la telefon: “Nu vrei să-ți trimit o pită la Glasgow?” Vreau, bunica, vreau, dar trimite-o cu tot cu ban în ea!

Ce cadouri îți erau mai dragi din cele pe care ți le aducea Moș Crăciun pe-atunci?

Rămân tot la bunica și la capitolul cadouri! Chestia e că am fost norocos în dragostea mea pentru fotbal, primeam ghete, mingi, tricouri, tot ce ținea de fotbal. Dar bunica îmi făcea de Crăciun daruri cumva neașteptate, poate simple, dar cele mai minunate! Spre exemplu, papuci pufoși de casă, lucruri pe care le foloseam și le iubeam așa mult… Le am pe mai toate, să știi, în casa mea de la București și acum! Eu mereu așteptam cadourile ei de Crăciun, că o minge primită, oricât mi-aș fi dorit-o, peste o lună-două pica pe locul doi și îmi doream alta, nouă, alt model ?

Ianis, ce îți propui pentru 2022, dincolo de sănătate?

Vreau să continuit fericit procesul acesta prin care mă descopăr ca jucător și ca om, prin fotbal. Vreau să ajung la un alt nivel, cu așteptări și mai mari de la tot ce fac zilnic. Am avut un 2021 greu din punct de vedere mental prin prisma pandemiei, dar succesul din teren m-a ținut permanent alert, pe vârfuri, ca să câștig și mai mult. Sunt extrem de fericit pentru 2021 pentru că am primit atât de multe voturi la Tricolorul Lunii în România, fanii lui Rangers m-au ales “cel mai bun tânăr jucător”… Sunt recunoscător fiecăruia care mă apreciază! Am marcat primele mele goluri pentru România la seniori și obținut un titlu de campion istoric în Scoția, un titlu-reper pentru Rangers, așa că am atins, per total, niște puncte foarte importante în cele mai multe momente. Așa că vreau un 2022 cu și mai multe reușite de echipă și individuale!