EXCLUSIV. Scene din „Las Fierbinți” la o fostă campioană a României. „Căpitanul” echipei este liber de contract în Belgia, „antrenorul” nu a stat pe bancă în niciun meci. „Cum e posibil așa ceva?”

Cătălin Mureșanu Bădulescu Silvian 17.10.2022, 14:47
EXCLUSIV. Scene din „Las Fierbinți” la o fostă campioană a României. „Căpitanul” echipei este liber de contract în Belgia, „antrenorul” nu a stat pe bancă în niciun meci. „Cum e posibil așa ceva?”
  • La Astra Giurgiu, fosta campioană a României, se întâmplă lucruri paranormale. Echipa nu a înscris niciun gol în primele opt etape, a încasat 78, ultimul joc s-a încheiat în minutul 47, la scorul de 12-0 pentru adversar.
  • Căpitanul trecut pe foaie în meciul de la Pucioasa este liber de contract din iulie 2022, locuiește Belgia și a aflat de la PlaySport.ro că „a fost pe teren în ultima etapă”. Mai mult, antrenorul „din acte” nu a mers la vreun meci și nu a participat la vreun antrenament.
  • Astra Giurgiu, fostă campioană a României și echipa care a scris istorie în cupele europene după ce a eliminat, în trecut, formații precum West Ham și Olympique Lyon, în Europa League, a ajuns în Liga 3 și, etapă de etapă, trăiește umilințe greu de înțeles.

    Ultima ispravă, vineri, la Pucioasa, în cadrul rundei 8 în Seria 4, când echipa locală le-a administrat giurgiuvenilor, până în minutul 47, 12 goluri. În acel moment, partida s-a întrerupt, după ce un fotbalist din tabăra oaspeților s-a accidentat, iar echipa a rămas în șase jucători. La pauză, alți patru fotbaliști de-ai Astrei au rămas la cabine.

    Fostă campioană, actuală fantomă

    Umilința de la Pucioasa se adaugă altor partide în care fosta campioană a făcut figurație, linia de clasament fiind o mărturie cruntă pentru o situație greu de înțeles, însă foarte uțor de explicat. În aceste condiții, Astra ocupă ultima poziție, cu 78 de goluri încasate și niciunul marcat! Eliberat din închisoare, patronul Ioan Niculae asistă impasibil. Un deja vu pentru mulți dintre „baronii” din fotbalul românesc.

    Iar tabloul dezastrului, care este tolerat, în fiecare rundă, de Federația Română de Fotbal naște situații și mai ciudate. Fără drept de a legitima jucători în urma nenumăratelor litigii pierdute la TAS, cu societatea în insolvență, Astra se chinuie să strângă jucători pentru a se prezenta la meciurile programate în campionat pentru a nu fi exclusă din competiție.

    Căpitan cu Pucioasa, liber de contract în Belgia. „Cum e posibil așa ceva?”

    Astfel, pe foaia de joc sunt trecuți, în mare parte, jucători „pe fals”, iar antrenorul din acte nu a fost la vreun meci și nu a participat nici măcar la un antrenament. Mai mult, căpitanul formației, conform jucătorilor trecuți pe foaia de joc de la ultimul meci, Umit Emir, un belgian născut în Kosovo, a aflat de la PlaySport.ro că „a fost pe teren” la Pucioasa.

    „Cum este posibil așa ceva? Ultimul meu meci la Astra a fost sezonul trecut. În acest moment sunt liber de contract, sunt în Belgia, am toate documente care etestă acest lucru, nu am nicio treabă cu Astra. O să-l sun pe președintele Costea, să-mi explice și mie ce se întâmplă”, a declarat Umit Emir pentru PlaySport.ro.

    Antrenorul care nu a stat pe bancă vreun meci și nu a condus echipa

    O altă situație similară cu cea a „căpitanului” Umit este a „antrenorului” Adonis Liviu Puiu. Trecut pe foaile de joc, acesta nici măcar nu a călcat la vreun antrenament în acest sezon și, cu atât mai puțin, la meciuri. Este prezent, după cum spune, din „punct de vedere birocratic, nu și practic”. După ce… „după ce am fost de acord să-i ajut, că de făcut rău e ușor să faci, și am dat ID-ul…, așa cere regulamentul, să se poată prezenta. Dar…”, pentru că există și un „dar” în situația creată, „vin în condiții normale, dacă situația se va îndrepta”.

    Până atunci, conform antrenorului care nu a pregătit niciodată Astra în actualul sezon, situația se tot „tergiversează”.

    „A fost o discuție la început, însă s-a tergiversat, nu s-a întâmplat nimic, în condițiile astea, eu ce să caut? Domnul Niculae, domnul Buduru, chiar dacă vor să finanțeze, sunt legați de mâini, dacă nu poți să aduci jucători, ce poți să faci? Te chinui așa! Am încercat să ajut în ideea că se va rezolva ceva”.

    Dacă pe „căpitanul” Umit l-a deranjat conjunctura, pe „antrenorul” Adonis, care este și referent zonal al Federației Române de Fotbal pentru județul Giurgiu, pare să nu-l pericliteaze. „Nu mă deranjează, ce treabă am eu… am zis să ajut”.

    Însă cum rămâne cu locul antrenorului de pe bancă? Cine-l ocupă? Poate președintele Marian Costea, care este și delegat, are o explicație pentru toată această cacealma. Până să-l sune „căpitanul” Umit pentru a se lămuri cum s-a teleportat fără voia lui, l-am contactat noi pe președintele clubului giurgivean. Răspunsul:

    „Și eu ce să vă spun? Nu am ce să declar”. Ne vedem etapa viitoare… .

    Sursă foto: Mădălin Anca

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622