Jean Vlădoiu a dezvăluit la Playsport Live că LPF s-a sesizat în cazul scandalului declanșat de declarațiile date imediat după victoria celor de la Farul, 2-0, pe terenul lui FCSB. Vorbele președintelui argeșenilor au fost interpretate ca un atac la corectitudinii partidei.
Farul a revenit în play-off după doi ani de absență. Echipa lui Gică Hagi a profitat de victoria mare de pe terenul celor de la FCSB. Cele trei puncte obținute de dobrogeni i-au dezavantajat, la acea vreme, pe Andrei Prepeliță și compania. Între timp, și argeșenii s-au calificat între pimele șase echipe ale Ligii 1.
Imediat după victoria celor de la Farul cu FCSB, 2-0, în campionatul regular, Jean Vladoiu a avut o serie de declarații care au fost interpretate ca un atac la corecutitudinea celor două adversare. Hagi și Gică Popescu au sărit ca arși, în timp ce președintele lui FC Argeș s-a rezumat la a spune că a fost interpretat greșit. Între timp, cei trei foști internaționali au făcut pace.
„Eu cred ca toate meciurile sunt tari pentru noi, în play-off nu există echipă slabă. Dar FCSB trebuie să câțtige pentru a mai spera la titlu. Noi trebuie să ne jucăm șansa, pentru că nu vrem să facem act de prezență în play-off. Cred că va fi un meci interesant și de o parte și de cealaltă.
Obiectivul l-am îndeplinit, dar nu vreau să facem act de prezență și vrem să câștigăm și puncte. Și de ce nu să jucăm de la egal la egal, așa cum am făcu-o contra FCSB-ului, contra celor de la Farul.
Noi vrem să obținem locul 4. Am fost o surpriză pentru mulți din fotbalul românesc. Mă bucur foarte mult pentru Andrei Prepeliță, pentru oraș, pentru suporteri”, a declarat Jean Vlădoiu într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Playsport Live.
Pentru FC Argeș urmează partida cu FCSB, care va veni la Pitești cu gândul la revanșă. Gazdele nu se vor putea baza pe Iasmin Latovlevici. Fundașul a fost eliminat pentru două cartonașe galbene, la meciul cu Universitatea Craiova.
„Lato a avut dreptate, dar la experiența lui… el a fost călcat în acea fază. Ne-a fost foarte greu din punct de vedere fizic, dupa euforia de la Botoșani. Dar Lato nu va fi sancționat niciodată la Pitești, pentru că și noi la rândul nostru am luat cartonașe roșii.
Nu avea voie să reacționeze așa, dar se mai întâmplă”, a mai spus președintele celor de la FC Argeș.
„În momentul în care am fost întrebat, eu am discutat numai despre FCSB, eu nu am spus nimic de Farul. Eu eram dezamăgit de jocul FCSB-ului, rezultatul ne-ar fi ajutat și pe noi.
Iar legat de Cooperativa de care s-a scris, am fost întrebat despre nașul-finul, se referea la domnul Gigi și Hagi și eu am spus că ferească Dumnezeu să mai avem parte de așa ceva. Oamenii au fost deranjați pe bună dreptate de la titlurile care s-au dat în acel interviu.
Am reușit să vorbesc cu Gică, i-am explicat. Mi-am asumat. Aștept la Comisii, să vedem ce se întâmplă. Sigur, am depus întâmpinarea, domnul Bivolaru a trimis la LPF,
Am vorbit cu Gică Hagi, nu are rost să mai discut, nu mai are rost să mai vorbim. Titlurile nu au fost date de mine, eu nu am pronunțat niciodată cuvântul blat. Eu nu am scos pe gură niciodată cuvântul ăsta și așa mai departe.
Că am fost dezamăgit, da, dar să ajung să îi jignesc pe oamenii ăștia… e departe.
Îl cunosc foarte bine pe Hagi și el mă cunoaște foarte bine. La echipa națională am dormit cu Hagi în aceeași cameră. Am fost alături de el ani de zile, eu eram unul dintre preferații lui. Eu îi port acestui om un mare respect, nu doar ca jucător, ci ca om. Eu nu am să mă supăr pe Gică Hagi niciodată. Pe mine nu are cum să mă jignească Gică Hagi. Când am discutat cu el, imediat s-a calmat”, a mai spus Vlădoiu la Playsport Live.
Eu am jucat și la Dinamo, și la Rapid, și la FCSB, la Steaua, mă scuzați. Eu l-am prins pe domnul Becali în 2000-20001, dânsul aducea bani la echipă.
Jean Vlădoiu, la Playsport Live