Andrei Cristea este ultimul golgeter pe care l-a dat Dinamo și, în același timp, cel care a pus bazele „Minunii de la Liberec”.
Fostul atacant al „câinilor” a vorbit, pentru Playsport.ro, de returul barajului cu „U” Cluj. Acesta este convins că suporterii vor exercita un mare plus pentru jucători care, în al 12-lea ceas, trebuie să scoată barca la liman.
Am încredere în Dinamo, chiar dacă toată lumea pune presiune pe club și jucători. Este un meci acasă, Dinamo are o istorie aparte în Liga 1. Suporterii îi vor ajuta pe jucătorii să câștige acest meci. Cu siguranță va fi un stadion plin, oamenii, de asemenea, vor avea multe așteptări de la jucători. Poate fi un avantaj, în funcție de atitudinea jucătorilor de la început. Suporterii vor aștepta să atace de la început, dar s-o facă cu cap. Orice gol primit îi forțează să înscrie cu un gol mai mult.”
Fostul jucător, proaspăt retras din activitate, a făcut o comparație cu meciul de la Liberec și a amintit de „norocul” pe care trebuie să-l aibă și băieții lui Dusan Uhrin jr. duminică.
A fost mai dificil, dar mai ușor în același timp. Eram o echipă mai unită, jucam de mult timp împreună, cu un nucleu solid. Eu îmi doresc de la Dinamo să se întâmple „norocul” nostru. Am deschis scorul până în minutul 10 (n.r. – Andrei Cristea a marcat în minutul 3). Ăsta a fost impulsul care ne-a dat mare încredere. Dacă n-am fi reușit să înscriem până la pauză, probabil alta ar fi fost starea noastră. Ne-a dat încredere golul, veneam și după o victorie cu CFR, iar, după Liberec, am bătut pe Steaua (n.r. – FCSB acum). A fost o săptămână magică, îmi doresc ca Dinamo să aibă o seară perfectă.”
Gabriel Torje este ulimul mohican rămas din acea confruntare pentru grupele Europa League. Andrei Cristea este convins că „Torjinho”, prin experiența acumulată, va trage echipa după el.
Mi-aș dori mult ca Dinamo să se salveze. În momentele dificile, jucătorii cu experiență trebuie să iasă la suprafață. Sper să se întâmple și acum. Gabi Torje este un jucător cu mare experiență care poate ajuta, atât în teren cât și în afară pe cei de la Dinamo. Este, de asemenea, și un fotbalist atașat de club și de tot ceea ce înseamnă Dinamo.”
Andrei Cristea a jucat 83 de meciuri pentru Dinamo în perioada 2008-2013, timp în care a marcat 28 de goluri. Supercupa României, în 2012, este singurul trofeu câștigat de Andrei Cristea în „Groapă”.
„Săgeata” Marius Niculae este autorul unei „duble” în partida jucată la Liberec. Alături de Andrei Cristea, fostul atacant de la Sporting a marcat și a împins meciurile în prelungiri, ulterior la loviturile de departajare.
Contactat de Playsport.ro, fostul vârf din „Groapă” a subliniat diferențele dintre „momentul Liberec” și „momentul Cluj”.
Noi, la Liberec, nu aveam presiune, ei au o presiune enormă. La noi, atunci, se pregătea meciul cu Steaua, din Ghencea, pe care l-am și câștigat. Atitudinea asta a venit de la noi, e la jucători, așa trebuie să vină și la ei. Însă e diferit. Acum e o presiune mare, e un meci în care se joacă istoria. E diferenta mare, atunci, la echipă, eram dinamoviști născuti, crescuți. Torje să le explice! Nimeni nu credea, un singur conducător a mers cu noi, am făcut deplasarea cu o cursa de linie, când noi mereu aveam charter, avion privat, toate condițiile. A fost o chestiune de orgoliu. Am spus-o și o repet, nu mă așteptam la atitudinea asta. Aceiași jucători au atitudine corectă, fac un meci mare la Botoșani și, acum, sunt de nerecunoscut cu „U” Cluj. Sincer, eu credeam că cei de la Cluj nu vor face față presiunii.”
Ulterior, în grupele UEFA Europa League, Marius Niculae a marcat două goluri în victoria de acasă, 2-1, contra celor de la Sturm Graz.
„Săgeata” este un produs al Centrului de Copii și Juniori din „Ștefan cel Mare” și a evoluat pentru Dinamo în perioadele 1996-2001, 2008-2012 și 2015, timp în care a marcat 112 de goluri în 247 de meciuri.
Un titlu, 3 Cupe ale României și o Supercupă a României a câștigat Marius Niculae cu Dinamo.
Ionel Dănciulescu este cel mai bun marcator al lui Dinamo de după 2000 și al doilea din istoria formației din „Groapă”, după Dudu Georgescu.
„Danciu-gol” a fost titular în garnitura de atac a „câinilor” în meciul de la Liberec. La scurt timp după calificare, cel care este implicat în proiectul CS Dinamo în prezent a luat drumul Spaniei, la Hercules Alicante.
În exclusivitate pentru Playsport.ro, Dănciulescu a subliniat că jucătorii pot șterge cu buretele tot dacă reușesc să întoarcă soarta partidei cu „U” Cluj.
La Liberec a fost un meci special. Însă dacă noi, atunci, am crezut, de ce să nu creadă și ei? E ultima șansă prin care pot salva tot. Și în ce fel! Întorci cu Universitatea și ștergi tot, radiezi acest sezon crunt. Torje ar putea să le povestească, pentru că el a fost atunci, a trăit momentele alea și știe ce a însemnat „Minunea de la Liberec”. Noi am întors de la 0-3 și am stabilit un record pentru o revenire pe teren advers, ei trebuie să întoarcă de la, cum se spune, cel mai periculos scor.”
Ionel Dănciulescu este jucătorul cu cele mai multe meciuri în Liga 1 și al doilea golgeter al fotbalului românesc, după Dudu Georgescu cu 252 de reușite.
„Danciu-gol” a jucat la Dinamo în anii 1995-1997, 2002-2009 și 2010-2013, timp în care a marcat de 191 de goluri în 435 de meciuri.
3 titluri, 3 Cupe ale României și o Supercupă a României a câștigat Dănciulescu în alb-roșu.
27 august 2009: Slovan Liberec 0-3 Dinamo (8-9 după lovituri de departajare, 3-0 în tur „la masa verde”).
Marcatori: Andrei Cristea (min. 3), Marius Niculae (min. 58 și 82).
Slovan Liberec: Hauzr – Gebre Selassie, Holenak, Dejmek, Vulin – Gecov, Coric (Papousek 88), Dockal, Nezmar (Vacha 62), Liska – Keric (Blazek 74).
Antrenor: Ladislav Skorpil.
Dinamo: Matache – Molinero, Grigore, Moți, Diabate – Ad. Cristea (Torje 65), Kone, Boștină, Zicu – Dănciulescu (Niculae 46), And. Cristea (Niculescu 77).
Antrenor: Dario Bonetti.
21 mai 2022: Universitatea Cluj 2-0 Dinamo.
Marcatori: Martin Remacle (min. 14) și Alexandru Boiciuc (min. 83).
Universitatea Cluj: Gorcea – Romeo (Gugu 81), Ilie, Ispas, Pîrvulescu (Dobrescu 39) – Filip, Pires – Tescan (Ribeiro 81), Remacle (Balgiu 68), Fernandes – Boiciuc.
Antrenor: Erik Lincar.
Dinamo: Eșanu – Moura, Aloe (Patriche 41), Carp, Filip – Pierret, Răuță (Morar 58) – Bordușanu (Crețu 58), Matei, Torje – Irobiso.
Returul e programat pe 29 mai, duminică, pe stadionul „Dinamo”.