Exclusiv. Coșmarul lui Haruț în imagini cutremurătoare. Se schimba în mașină și era marginalizat de toată lumea (VIDEO)
Denis Haruț a refuzat-o în weekend pe FCSB, după ce a realizat că în contract scria cu totul altceva decât i se propusese. Deși vorbise pentru un contract pe cinci ani, internaţionalul de tineret şi-a dat seama că planurile erau altele. Urma să fie legat șapte ani de formația din comuna Berceni. Cu un salariu care nu înregistra vreo creştere spectaculoasă. Asta pentru că, în realitate, Gigi Becali îi pregătise două contracte. Unul pe care clubul îl înregistra acum, şi un altul fără dată. Pe care clubul intenţiona să îl înregistreze peste doi ani.
60 de filmulețe pe care Denis Haruț le-a făcut în timpul calvarului de la ACS Timișoara, la îndemnul celor de la AFAN
La doar 21 de ani, Denis Haruţ este un fotbalist care a trecut prin multe. Inclusiv câteva luni de coşmar la Timişoara, când a fost scos din lotul lui ACS Poli Timişoara. Din simplul motiv că a refuzat înjumătăţirea unui salariu care oricum era unul foarte mic, sub nivelul a 1.000 de euro. Playsport a prezentat în exclusivitate povestea dramatică a lui Haruţ. Internaționalul de tineret a fost să se antreneze prin parcuri, sau pe diferite câmpuri. Fără antrenor, fără asistență medicală și fără echipament.
Terorizat de conducerea celor de la ACS Poli Timişoara, Denis Haruţ a apelat la AFAN (n.r. – Asociația Fotbaliştilor Amatori si Nonamatori din România). A detaliat calvarul pe care îl trăieşte la formaţia bănăţeană, aflată pe atunci în Liga 2. Sindicatul Fotbaliştilor a intervenit imediat pentru a încerca să îl scape de un contract pe care era clar că ACS Poli Timişoara nu îl respecta. Emilian Hulubei l-a îndemnat pe Denis Haruţ să filmeze tot ce se întâmplă la antrenamentele pe care clubul trebuia să i le asigure.
Haruţ era obligat de cei de la Timişoara să vină de două sau chiar trei ori pe zi la antrenamente. Dar clubul nu îşi îndeplinea niciuna dintre obligaţii. Jucătorul era trimis pe câmpuri sau prin parcuri, fără posibilitatea de a se schimba într-un vestiar. Ba chiar fără să i se ofere un echipament adecvat, antrenor, sau asistenţă medicală.
În total, sunt nu mai puţin de 60 de filmuleţe pe care Denis Haruţ le-a făcut cu telefonul mobil la începutul anului 2019. Există dovezi video pentru fiecare zi de calvar pe care a trăit-o Haruţ, considerat şi atunci unul dintre cei mai promiţători fundaşi din România. Potenţial pe care şi l-a şi fructificat, lucru demonstrat de evoluţiile excelente de la FC Botoşani şi naţionala U21 a României.
Nevoit să se schimbe în mașină pentru a începe antrenamentele. La temperaturi de zero grade!
Playsport vă prezintă în exclusivitate trei dintre filmuleţele pe care Denis Haruţ le-a făcut în acele zile de tristă amintire pentru el.
La acea vreme, Denis Haruţ era un fotbalist important pentru naţionala U19 a României. Dar iată că un fotbalist cu asemenea potenţial era obligat să se schimbe în maşină înainte de a începe antrenamentul. În luna februarie, la temperaturi de zero grade! O situaţie de neconceput în fotbalul profesionist, provocată de conducerea celor de la ACS Timişoara. De altfel, clubul avea să fie amendat de CNCD pentru tratamentul discriminatoriu aplicat lui Haruţ.
Într-un alt video, făcut la trei zile după notificarea pe care AFAN a trimis-o către club, Haruţ arată condiţiile impropii în care era pus să se echipeze. Şi, foarte important, separat de restul coechipierilor. Exact acea atitudine discriminatorie la adresa fotbalistului, care avea să fie amendată de CNCD.
Cu ajutorul intervenției celor de la AFAN, Denis Haruț a devenit liber de contract. Și a semnat cu FC Botoșani
Un alt video din 16 februarie, în care Denis Haruţ explică toate problemele pe care le întâmpină la Timişoara. Era chemat la trei antrenamente pe zi, dar clubul nu îşi respecta obligaţiile asumate prin contract.
Cele 60 de filmuleţe făcute cu telefonul mobil de Denis Haruţ au fost parte în dosarele depuse de AFAN la FRF şi CNCD. În cele din urmă, ajutat de Sindicatul Fotbaliştilor, Haruţ a reuşit să devină liber de contract. A semnat cu FC Botoşani şi iată că a ajuns unul dintre jucătorii de bază ai României în parcursul care a asigurat prezenţa la Euro 2021 de tineret. Şi este deja o soluţie pentru Mirel Rădoi la prima reprezentativă.