În marea de jurnaliști prezenți la Cupa Mondială, niponii fac o figură aparte. La fel ca și suporterii din Țara Soarelui Răsare, sunt cei mai ordonați, chiar și în mijlocul oricărei grămezi teribile, bucuria lor în tribune sau în fața ecranelor e una reținută, de teamă să nu deranjeze pe cineva din jur.
Printre ei se numără și Kazunori Hirachi, trimis special la CM al publicației ”Yomiuri Shimbun”, una dintre cele mai mari din lume. Are sediul în Tokyo, duce în spate tradiția a 148 de existență și, în materie de ziare tipărite (da!, în Japonia chiar mai există așa ceva, spre deosebire de prăbușirea groaznică din România și Europa), e chiar numărul unu la nivel global, cu peste 9 milioane de exemplare distribuite zilnic.
La World Cup, Kazu urmărește alte echipe decât cea a Japoniei, misiune alocată altor colegi, a venit în Qatar direct de la Paris, unde a fost dislocat recent de redacție în calitate de corespondent permanent.
Iar pentru noi e o surpriză să aflăm că vorbește chiar puțin românește, pentru că a urmat o scurtă perioadă de studii la Cluj, iar Revoluția din 1989 și povestea Generației de Aur a lui Hagi și Popescu l-au făcut să se îndrăgostească de România.
Sunt Kazunori Hirachi, am 42 de ani, iar cu 20 de ani înainte am stat la Cluj, deci am uitat aproape toate cuvintele!
Da, circa jumătate de an. Am fost într-un an pregătitor pentru universitate. Am petrecut circa șase luni și am studiat științe politice și istorie după căderea comunismului în Estul Europei.
Într-adevăr, primele mele amintiri despre România se leagă de decembrie 1989, când aveam 9 ani și urmăream aproape în fiecare noapte ce se întâmplă în România, citeam știrile despre evenimentele din centrul Bucureștiului, ce se întâmplă cu Ceaușescu. Sunt amintiri foarte puternice pentru mine. De aceea, la începutul anilor 2000, în timpul studiilor mele universitare, am făcut o călătorie în Estul Europei. Atunci am vizitat și România, am ajuns și în Gara de Nord din București, când am venit cu trenul de la Istanbul, via Bulgaria.
Nu era multă lume în noaptea aceea, un polițist fals mi-a cerut pașaportul ca să mă legitimeze, nu mai trăisem nicăieri o asemenea situație, nici în Bulgaria, nici în Turcia. M-am simțit puțin în pericol, dar, în același timp, a fost o experiență interesantă pentru mine. De asemenea, am crescut cu un mare interes pentru Generația de Aur din România, în 1994, cu Hagi, Popescu, Dumitrescu. Dar am urmărit și informații despre România la modul general.
Cred în continuare că în România există mari talente, motiv pentru care regret și nu-mi dau seama de ce nu pot vedea această echipă națională la turneele finale din Europa sau la Cupa Mondială. Sper că se vor întoarce în curând la aceste competiții. M-am bucurat când am putut urmări România la Jocurile Olimpide anul trecut, unde echipa s-a calificat după o lungă perioadă de absență.
Cu siguranță! Dar acum sunt corespondentul ziarului meu la Paris și poate că din această postură voi reuși să-i cunosc, de exemplu, și pe Hagi sau pe Petrescu cu ocazia vreunui turneu european.
Da. Mulțumesc pentru întrebare și să știți că într-adevăr obișnuiesc să citesc informațiile despre performanțele sportului românesc. David Popovici este cu adevărat un talent imens și poate deveni un sportiv exponențial la următoarea Olimpiadă.
Japonia n-a reușit să ajungă niciodată în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, a fost la un singur pas acum contra Croației, dar, din păcate, a ratat prea mult la loviturile de la 11 metri. Cred însă că Japonia a arătat ca o echipă foarte solidă, care a meritat să primească multe aprecieri de-a lungul parcursului său în Qatar.
Nu. Mi se pare o exagerare. Japonia n-ar accepta niciodată să intre astfel de calcule în afara terenului. Nu intră în cultura și în educația noastră umană și sportivă să accepetăm aranajamente de culise. Aceea a fost o victorie sută la sută a Japoniei.
(Râde) Bună seara! Eu sunt….ăăă…am făcut talmeș-balmeș! Sper ca toți oamenii să se uite acum! Ciao!