Ovidiu Burcă (42 de ani) a dezvăluit la Playsport Live că se aștepta ca datoriile fostului Rapid să ajungă din urmă actuala societate. Fostul președinte din Giulești a oferit detalii despre cazul Julio Cesar, care se poate transforma într-un bulgăre de zăpadă pentru clubul lui Victor Angelescu și al lui Dan Șucu.
Playsport a informat în exclusivitate că Rapid are transferurile blocate din cauza litigiului cu Julio Cesar. Cazul fostului jucător din Giulești ar putea fi urmat de altele asemănătoare. Daniel Barioni, Matic Darjan, Nemanja Milisavljevic și Carl Lombe au bani de primit din partea clubului. Între timp, giuleștenii se apără și spun că jucătorii trasferați vor putea fi legitimați fără probleme.
Ovidiu Burcă a fost în mai multe rânduri președinte al Rapidului sau a deținut diferite funcții în conducerea clubului, in diferitele sale forme de organizare. Fostul fundaș din Giulești a vorbit la Playsport Live despre cazul care afectează în aceste zile clubul lui Victor Angelescu. Spune că totul pare absurd, dar că FIFA le ia partea jucătorilor, dacă cluburile sunt identificate drept continuatoare ale vechilor societăți.
„Nu mai sunt de mult în acte la Rapid. Eu am început proiectul în primii ani, dar în momentul în care s-a transformat în acțiune acea societate…Nu mai sunt de mult implicat la Rapid, în niciun fel.
Da, noi știam, cel puțin eu știam despre posibilitatea ca vechi contracte neonorate să poată veni peste societatea nou înființată. Deși pare un paradox. Știți foarte bine că din puncte de vedere juridic, în momentul în care o societate intră în faliment, teoretic societatea care o urmează nu preia în niciun fel activele vechii societăți. Dar, criteriul asta nu ține când vine vorba de FIFA și UEFA.
Acolo lucrurile sunt foarte clare. Dacă o nouă societate vine și întrunește trei din elementele vechii societăți, aceasta este definită că o continuatoare a vechii societăți. Atunci, ea vine și preia și datoriile vechii societăți.
A fost o practică comună în anii 90 și FIFA a venit și a spus că dacă exista trei elemente comune, atunci vechii datornici poți veni după noua societate. Eu știam că era cazul Julio Cesar, erau mai mulți jucători. Sunt unii care nu au făcut niciun antrenament la Rapid. Exista posibilitatea asta”, a spus Ovidiu Burcă la Playsport Live.
„Intrarea în faliment a vechii societăți nu a șters aceste datorii care au venit peste noua societate. E absurdă această situație, într-un fel, dar am explicat de ce FIFA a încercat să protejeze jucătorii. E absurdă.
Eu cred că s-a făcut o campanie de achiziții bună, cu jucători care au confirmat în anumită parte a carierei lor. Totuși, jucători pe o anumită panta descendentă. Dar sunt jucători care, dacă vor găsi un ambient propice, vor veni la nivelul cu care ne-au obișnuit”, a mai spus fostul conducător al Rapidului.
„Clubul FC Rapid nu a dorit să comenteze în mod public situația din jurul acestui caz până la epuizarea tuturor căilor de atac posibile.
Deși pornite de la persoane cu pregătire în domeniul dreptului sportiv, informațiile care circulă în presă sunt eronate, întrucât pornesc de la date incomplete sau eronate. Drept urmare, ne simțim obligați să lămurim cronologia evenimentelor, urmând ca, după soluționarea în mod irevocabil a cauzei, să revenim cu toate detaliile.
Astfel, în decembrie 2012, FIFA a obligat vechea societate Rapid, în prezent în faliment, să îl despăgubească pe Júlio César cu suma de 400.000 EUR. În luna octombrie 2020, la cererea jucătorului, FIFA a pus în executare hotărârea din 2012 și față de noua societate Rapid, obligându-ne la plata sumei de 400.000 EUR către jucător, în caz contrar urmând a fi sancționați cu interzicerea dreptului de a legitima noi jucători.
În luna noiembrie 2020, clubul Rapid a formulat apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne împotriva deciziei FIFA din octombrie 2020. Acest apel a fost judecat în aprilie 2021, dar hotărârea nu a fost pronunțată și comunicată decât un an mai târziu, în luna aprilie 2022.
Decizia Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a fost atacată la Tribunalul Federal Elvețian (instanța supremă din Elveția), conform procedurii de drept comun din Elveția. Deoarece acest dosar este încă pe rolul instanței, nu vom face precizări vizavi de motivele de recurs.
Întrucât exista posibilitatea ca, instanța din Elveția să se pronunțe după începerea campionatului, clubul a întreprins și un demers în România, cu scopul de a crea posibilitatea suspendării sancțiunii, până la soluționarea dosarului din Elveția. Acest demers a fost menit doar să ne protejeze de situația în care am achita datoria către jucător, iar ulterior plății decizia TAS ar fi anulată de instanța civilă din Elveția (situația în care clubul ar trebui să se adreseze unei instanțe braziliene pentru recuperarea banilor).
În final, dorim să subliniem faptul că, deși nedreaptă, această situație este cunoscută clubului de aproape 2 ani, nu reprezintă un eveniment neprevăzut, iar noii jucători vor fi prezenți în alb-vișiniu și în meciurile oficiale”, a transmis Rapid, pe Facebook.