EXCLUSIV. Mexican pentru o zi! O nebunie trăită în mijlocul celor mai spectaculoși fani ai Mondialului

Nu există nimic mai frumos la acest Mondial, dar absolut nimic!, decât să fii suporter al Mexicului. ”Suntem veniți aproape 100.000 de fani”, îmi spune Luis. Locuiește aproape de Acapulco, perla de pe malul Pacificului, unde distracția e la ordinea zilei, iar vedetele se înghesuie pentru a petrece vacanțe nebune, complet nebune. 

Înainte de a ajunge în Qatar, a făcut un tur de trei săptămâni prin Europa, cu popasuri în Spania, Franța și Germania. E împreună cu soția și cu fiica în vârstă de 7 ani, iar fiecare secundă trăită la Mondial înseamnă doar pasiune, bucurie și intensitate.

Rafa și Cuauhtemoc au venit la petrecere

Carlos a zburat din Zamora, un alt punct turistic al Mexicului, dar ce parte a acestei țări cu foc în vene nu e un magnet pentru vizitatorii însetați de istorie sau dornici de aventuri hard? 

Nu e întâmplător că poartă un tricou verde inscripționat cu numele Rafa. Adică Rafa Marquez, căpitanul legendar al Mexicului, născut și el în Zamora. De cinci ori la Mondiale, cum numai Matthaus, Buffon și conaționalul Carbajal au mai reușit în istoria CM! Rafa, acum antrenor la Barcelona B, trebuie să fie și el cumva în Qatar, cu toate luminile și umbrele lui, de la conexiunile cu cartelul din Sinaloa până la salba de trofee cucerite în anii 2000 cu marile echipe de pe Camp Nou, alături de Messi, Ronaldinho sau Eto’o. 

E aici și Cuauhtemoc Blanco, pe mii de tricouri. Unul dintre cei mai faimoși jucători mexicani, cu prenumele lui sonor preluat de la ultimul împărat aztec, nu avea cum lipsi din marea verde creată de suporterii sosiți la Doha să stea umăr la umăr cu Memo Ochoa și Guardado.

Un mic dejun special pe Corniche

Am petrecut aproape o zi întreagă printre oamenii aceștia care aproape că au ocupat Mondialul. Îi vezi la absolut toate meciurile, grupuri mai mari sau mai mici, care cum a mai pus mâna pe bilete în afara jocurilor Mexicului, iar nelipsitele lor sombrero îi fac unici în mijlocul oricărei mulțimi, ale oricăror culori. 

Cu Carlos, Alexis și Laura am luat împreună un mic dejun chiar pe Corniche. E esplanada veselă din jurul minunatului golf al Capitalei, pe unduirile căruia se oglindesc zgârie-norii aliniați ca pe o planșă de  Lego și contururile piramidale ale hotelului Sheraton, primul ridicat în West Bay, în 1979, pe când nimeni nu intuia probabil dezvoltarea trepidantă a coastei, sub impulsul petrodolarilor qatarieni.

”Vega e cel puțin de Sevilla sau Arsenal”

Cei trei locuiesc de câțiva ani în Spania și Italia, cu joburi în PR și consultanță. Dar în Qatar au lăsat deoparte țoalele pentru întâlnirile de bussines și discursurile antreprenoriale pentru a se arunca direct în vulcanul patosului pentru națională. Alexis e un mare fan al tizului său, Vega, iar când vorbește despre atacantul de 25 de ani al lui Guadalajara, decarul reprezentativei, ar fi indicat să nu-l contrazici.

”E jucător cel puțin de Sevilla sau Arsenal, nu știu ce e în capul europenilor de nu l-a remarcat nimeni până acum”, se înfurie tipul plecat din Ciudad de Mexico să cunoască lumea largă. Laura se ocupă însă deocamdată doar să-l enerveze pe amicul său, just for fun: ”Cine are nevoie să-și aducă în echipă omul cu cele mai uluitoare ratări de pe planetă?”. 

”I-aș fi strigat în față lui Tata: Fuera, fuera!”

Iar Carlos se numără printre criticii vehemenți ai selecționerului Gerardo Martino, care a venit la Cupa Mondială pe un butoi cu pulbere și sub un armistițiu în relația cu fanii. La ultimele jocuri amicale înainte de CM, Tata Martino a trăit printre coruri de fluierături. 

”Aș fi vrut să fiu în tribună la meciul de la Atlanta cu Paraguay, unde tot stadionul l-a huiduit. Să mă apropii de el și să-i strig direct în față: Fuera, fuera! (n.red. Afară!)”, se înverșunează mexicanul, nemulțumit că, în trei ani de mandat, argentinianul n-a făcut din El Tri o națională care să inspire teamă.

Buricul Mondialului e la Mexihouse

E un spectacol în sine să fii printre ei, să le captezi emoțiile într-un fel aproape palpabil și să vezi cum toate contradicțiile din jurul reprezentativei se topesc în final în creuzetul iubirii necondiționate pentru echipa națională. ”Mergem în Mexihouse!”, hotărăsc într-un final amicii mei de-o zi, iar ce va urma înseamnă definiția zăpăcelii de Mondial.

Mexihouse e centrul universului mexican pe durata turneului din Qatar. De fapt, e buricul Mondialului! Fără niciun dubiu! Pe un spațiu cât trei-patru terenuri de fotbal, lipit de luxosul Waldorf-Astoria, pe malul Golfului Arabiei, o agenție de promotion și comunicare din Ciudad de Mexico a organizat cartierul general al ”verzilor”, unde nimic nu e lăsat la voia sorții. Cielito Lindo? Ay-ay-ay-a, esteee! Mariachi? Bifat! Scenă cu muzică și enterteinment? Acolo! Bere, whisky, vin sau tequila? Să curgă! Fete frumoase? Wow, wow, wow! Sombrero, măști, culori vii, steaguri? Câte vrei! Burritos și tapas? Yummy! 

Omul cu zece Mondiale și altarul pentru Memo

Nu e nicio îndoială! De aici se dă pulsul Mondialului, de aici pleacă inima tribunelor! Atmosfera e incredibilă, se cântă, se dansează, se leagă prietenii între oameni despărțiți de mări și țări, reuniți însă acum pentru câteva săptămâni sub umbrela efervescenței alimentate pe acorduri de vihuela și maracas. 

În mijlocul petrecerii e și Caramelo. Caramelo Chavez, fanul numărul 1 al Mexicului, omul care n-a pierdut nicio partidă a naționalei în ultimele patru decenii. Iar în Qatar bifează a zecea sa Cupă Mondială! A zecea! Un palmares cu care nu se laudă multe echipe! 

Și tot în mijlocul petrecerii e altarul improvizat ad-hoc pentru a aduna la un loc spiritele celor trecuți în eternitate, dar chemați cu incantații, plus o bancnotă, o sticlă de whisky și niscaiva pop-corn, să se teleporteze în Doha pentru a-l ajuta pe Ochoa să închidă poarta. De aceea, evident, de pe pătura cu obiecte vrăjite nu lipsește chipul lui Memo, afișat pe ecranul unui telefon mobil! Ca să absoarbă mai repede efectele magiilor! 

Taraful Haiducilor și Mutu, perle printre mexicani

Maurizio ne aduce și un pic de Românie în vâltoarea chefului mexican. Are o amică româncă la Washington, știe sigur că telenovele mexicane sunt mâncate pe pâine la București, Iași, Chitila, Însurăței, Măciuca sau Fundu’ Moldovei și se declară înnebunit după Taraful Haiducilor. Iar Marco n-a uitat ce istorie a scris Adi Mutu la Fiorentina. 

E o nebunie de nedescris oriunde întorci privirea, melodiile tradiționale mexicane răsună non-stop din vocile a mii de fani norocoși sau ghinioniști. În ultima categorie intră sutele de oameni rămași pe afară, la coadă, fiindcă spațiul e ocupat full în interior, dar un simplu gard nu-i oprește pe ceilalți ”verzi” să participe la distracția generală. 

Iar dacă până aici ați înțeles de ce mexicanii sunt sufletul Mondialului, rugați-vă să plece cât mai târziu acasă! Rugați-vă! Un campionat fără mariachi nici că mai are același sens! Viva Mexico!