EXCLUSIV. Mărturii din coșmarul Ucrainei: “Se roagă să nu cadă bombele pe care le aud și le văd peste ei și copii! Unii trec Tisa înghețată ca să nu-și piardă definitiv familia”

Niciodată viețile nu ne vor mai fi la fel după tragedia ucraineană. Nu au cum să rămână la fel. Dar pentru vecinii noștri, expresia asta e goală deja. Sensul a fugit cu suflet cu tot în miezul unui coșmar care continuă, oră de oră, zi de zi… Iar viețile unor ucraineni n-au cum să mai fie la fel pentru că au fost oprite. Simplu, fără rumeguș de metaforă.

Așa că să ascultăm înfiorați mărturiile ucrainenilor din sportul românesc. Vocile care pierd cuvintele sub durerea concretă și dezvăluie lumii chipul spart al unei suferințe pe care o descoperim azi dincolo de agențiile de știri oneste și dincolo de propagandă.

“S-a auzit de invazie cu câteva zile înainte să înceapă…”

Nicu Koposcsuk este ucrainean sută la sută, cum se spune, și lucrează de peste trei decenii în fotbalul și futsalul românesc. Din 2014 e kinetoterapeut, kit manager, om bun la toate și prieten al tricolorilor la echipa națională de futsal a României. În paralel, activează și la clubul de futsal CFR Timișoara. 

Anunț surprinzător în direct! Mircea Lucescu în negocieri pentru preluarea unei echipe naționale: ”Mi se…

Au probleme financiare grave și se retrag chiar înaintea meciului din Conference League. Situația uluitoare…

Iar din 1988 până în anii 2000 a lucrat în fotbal. La Poli Timișoara, cea mai mare perioadă, apoi la CFR Timișoara, adus de foștii jucători Sorin Vlaicu și Octavian Popescu, unchiul lui Tavi Popescu de la FCSB. 

Nicu s-a născut și a trăit până la 18 ani în Bocicoiu Mare, o comună  pe malul Tisei, de la granița nordică a României cu Ucraina, “unde toți eram ucraineni la un moment dat”. A învățat în limba ucraineană la școala din comună, părinții și bunicii sunt ucraineni iar “Bocicoiu Mare a fost pe hartă când în România, când în Ungaria, când în Ucraina, după cum a fost istoria”.

Astăzi, inima lui e frântă între rudele din Ucraina, familia rămasă în comuna de pe malul Tisei și prietenii prinși sub bombardamente la câteva sute de kilometri. “Am știut că începe invazia cu câteva zile înainte, mi-au spus rudele că urmează să înceapă nenorocirea, dar nu am crezut. Îmi tot spuneam că n-are cum, n-are cum. Și uite, acum sunt la pământ…” 

“Cum să-și ia rămas bun de la copilul lui, pentru totdeauna?”

Întâi de toate, rudele apropiate.

“Nu vor să plece încă de la graniță, am sora, nepoții și verișorii în casa părintească. De 30 de ani merg și eu la fiecare Crăciun pe rit vechi acolo. Cum să plecăm, dacă tot ce avem e aici? Asta îmi tot spun. Dar eu știu că dincolo de cuvintele lor, mai curajoase, sunt gata de plecare dacă vine nenorocirea războiului mai aproape de noi. Trebuie să supraviețuiască, eu le tot zic să plece de acum! Cine mai crede că știe ce se întâmplă mâine?”

Nicu îi cheamă spre Banat, unde el s-a stabilit, la 25 de km de Timișoara, în Peciu Nou. Dar cel puțin acum, nimeni nu părăsește vatra. Deși suferința pe care o văd acolo în fiecare secundă e fără margini:

“Am vorbit și acum câteva ore la telefon. E o dramă uriașă care crește și dincolo de morți și răniți. Uite, femeile și copiii pot trece în România, dar bărbații, nu. Și atunci, ce nu se spune la televizor: mulți dintre ei, sfâșiați de durere pentru că știu clar că își pot pierde familia pentru totdeauna, se ascund prin zonă și noaptea trec prin Tisa cu sloiuri înghețate. Cum să-și ia un tată rămas bun, pentru totdeauna, de la copilul lui? Știe cineva cum? Ucraina nu se va vindeca zeci de ani, generații întregi!”

Zgomotul înnebunitor al morții

Dar Nicu are rude și prieteni prin toată Ucraina, inclusiv în orașele aflate sub asediu. E în contact permanent cu ei, deși spune că după fiecare dialog e sfâșiat și plânge împreună cu soția ceasuri bune…

“E teroarea în cea mai pură formă. Îi am pe cei dragi prin Harkiv, Lviv, Donețk… Uite, am vorbit acum cu Denis. E jucător de futsal de națională al Ucrainei, Denis Ovsyannikov, suntem prieteni buni, a jucat la Timișoara și la Miercurea Ciuc în campionatul nostru. Am lucrat cu el la Timișoara. Nici nu pot reproduce tot ce-mi spune…”

Sportivul de 37 de ani, fost campion al României cu Miercurea Ciuc la futsal, a blocat în Harkiv. Nu poate ieși din casă, nu din oraș! Nici el, nici familia lui. Soția și cei doi copii mici…

“Denis îmi spune cum stă și se roagă, închis într-o cameră, ca rachetele care trec pe lângă blocul lui, bombele care pică prin jur, să nu vină și peste ei. Stă cu soția și cei doi copii blocat în locuință, auzind din oră în oră zgomotul morții, sunetul înnebunitor de rachete și bombe care trec pe lângă ei… Nu pot face absolut nimic, nu pot pleca, nu pot reacționa, nu pot decât să se roage să scape și de următoarea, apoi și de următoarea și tot așa… Așa e fiecare oră pentru el la Harkiv… Un coșmar care nu se mai termină!”

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...