Laura Badea, 51 de ani, este prima campioană olimpică din istoria sportului românesc la floretă feminin individual, performanță reușită la Jocurile Olimpice de la Atlanta din 1996. Deși au trecut ani de atunci, fosta sportivă nu va uita niciodată, spune ea, ziua de 22 iulie, cea a asaltului decisiv, care i-a adus aurul olimpic.Fosta campioană olimpică la floretă spune că și acum ar fi participat la Olimpiadă, indiferent de restricțiile de la Tokyo, dacă vârsta i-ar fi permis.
Laura, ce au reprezentat pentru tine Jocurile Olimpice?
Olimpiada este cea mai frumoasă competiție. Pentru asta te pregătești timp de patru ani. Și acum aș fi mers la Tokyo, indiferent de ce restricții sunt, dacă vârsta mi-ar mai fi permis.
Care a fost pentru tine cel mai frumos moment de la JO?
Semifinala, cu cel mai spectaculos asalt din ziua respectivă. Data de 22 iulie nu o să o uit niciodată. Am plecat la Atlanta cu gândul să câștig aurul olimpic, era singurul titlu care-mi lipsea. M-am trezit foarte devreme în dimineața aceea. Nu voiam decât să câștig. Înaintea fiecărui concurs, simțeam fel de fel de dureri. Mă durea capul, îmi venea să vomit. Dar totul trecea ca prin minune, după prima tușă. Îmi amintesc că primul care m-a luat în brațe atunci a fost Mihai Covaliu…
Ce șanse crezi că au cei doi sportivi care reprezintă acum scrima românească la Tokyo?
Ana-Maria Popescu pornește cu prima șansă. Și Teodosiu are șanse. Depinde foarte mult de ziua pe care o vor prinde..
Cum se explică faptul că totuși avem un număr foarte mic, doar doi sportivi, care vor reprezenta scrima românească la Tokyo?
Floreta nu are niciun reprezentant, din păcate. Nimeni nu a reușit calificarea. Părererea mea că această calficare nu trebuie lăsată pe ultima sută de metri. E din ce în ce mai greu acum să ajungi la Jocurile Olimpice. Față de anul 1996, a crescut foarte mult numărul țărilor participante. Sportivii noștri au avut toate condițiile pentru a se putea pregăti, COSR și federația le-au oferit, din ce știu, cam tot ceea ce au solicitat.
Nu mai vin copiii să facă acest sport?
Ba da. Pot spune chiar că numărul copiilor care vin să facă spadă și sabie a crescut. Copiii vin să practice acest sport. Doar că, odată ce ajung la vârsta de 18 ani, cluburile nu mai au ce să le ofere. Atunci mulți renunță la performanță și aleg, de exemplu, să plece să facă o facultate afară. Pentru un sportive e important să viseze că va ajunge acolo unde-și dorește și trebuie să-și dorească să i se cânte imnul național.
Tu cum ai ajuns să practici acest sport?
Am practicat mai întâi,la școală, atletismul și handbalul. Am început scrima la vârsta de 13 ani la Clubul Sportiv Școlar nr. 1 din București. Visam să fiu printre eroii cărții lui Alexandre Dumas, Cei trei mușchetari.
Ce face Laura Badea în acest moment?
Am rămas în Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, am fost aleasă anul trecut în funcția de membru. Am activitate… Sunt în Consiliul de Administrație al Agenției Naționale Anti-Doping. În rest, mă ocup de mine și de familia mea …
Unde îți ții medaliile adunate de-a lungul carierei tale?
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit să câștig toate titlurile care se puteau la individual – campioană mondială, europeană și olimpică. Toate medaliile le am expuse, pe holul de la etaj. Și niciuna nu s-a oxidat, toate arată ca și când abia le-am primit.
Laura Badea s-a căsătorit în anul 1999 cu fostul sabrer Adrian Cârlescu, după patru ani de relație. Cei doi au o fiică, Maria, acum în vârstă de 21 de ani. Deși a cochetat cu mai multe sporturi, aceasta a ales însă actoria, spre bucuria mamei sale… ”Am dus-o și la scrimă, și la natație, unde a făcut cu Carmen Bunaciu, și la tenis…Dar ea avea alte înclinații, îi plăceau limbile străine, și a ales actoria. Am fost fericiți că a ales altceva. Pentru că, atunci când are doi părinți campioni, copilul tinde să fie comparat cu aceștia.
”Maria a jucat în Titanic Vals, iar acum este student în anul doi, la Amsterdam. Important e să termine cu bine facultatea, apoi vom vedea ce va face”, a mai declarat Laura Badea pentru playsport.ro.