După ce Gică Hagi, Răzvan Lucescu și, ulterior, Dan Petrescu au refuzat propunerile de a prelua postul lăsat vacant la final de noiembrie de Mirel Rădoi, șefii FRF au trecut la celălalt nivel și ceilalți candidați.
Din propunerile făcute în ultimele ședințe ale Comisiei Tehnice s-au distanțat 5 nume – Ladislau Boloni, Victor Pițurcă, Edi Iordănescu, Adrian Mutu și Adrian Ursea, ultimul picând însă din primul tur preliminar, în ideea în care a avut punctajul cel mai slab.
Dintre cei patru finaliști, doar unul singur nu a fost contactat până acum, Victor Pițurcă. În rest, Edi Iordănescu a recunoscut că discută des cu Mihai Stoichiță, Adrian Mutu s-a întâlnit cu oficialii FRF în Ajun, iar Ladislau Boloni a fost vizitat de Burleanu și de șeful antrenorilor la Nisa după Crăciun.
Deși până acum balanța înclina, la nivel speculativ, către Adrian Mutu, fostul selecționer de la tineret ținând în stand by oferta de la Kisvarda, situația s-a întors radical în favoarea lui Boloni. Care întrunește toate condițiile – e liber de contract, are experiență ca selecționer și poate puncta decisiv și la alte capitole decât cel sportiv.
În plus, antrenorul de 68 de ani își dorește mai mult ca oricând să revină în circuit din postura de selecționer al României, în ciuda faptului că nu duce lipsă de propuneri. De când a părăsit-o pe Panathinaikos Atena, Boloni a fost curtat pe rând de echipe din Franța, dar și din Belgia, în septembrie anul trecut fiind aproape de o prelua pe Beerschot, echipă nou-promovată în Jupiler Pro Ligue.
Singura variantă care l-ar putea deturna pe Boloni ar fi o ofertă tentantă de la locul 2 din prima ligă belgiană. Fosta campioană Club Brugge va oficializa despărțirea de Philipe Clement, antrenorul care o va prelua pe AS Monaco, iar numele lui Ladislau Boloni, care se bucură de mare trecere în Belgia, ar fi luat în discuție ca posibil înlocuitor.
Însă momentan, experimentatul tehnician e practic cu un pas în România.
Boloni a spus că va ajunge curând la București pentru negocierile adevărate”, susțin apropiați ai antrenorului care în prima rundă a avut doar discuții de principiu cu decidenții din Casa Fotbalului.
Nici el n-a crezut că din outsider va deveni favorit peste noapte, spun surse autorizate care au explicat și ce șanse are Boloni, în fața celorlați contracandidați:
E o personalitate puternică, are un palmares consistent, și prin aducerea și instalarea lui, federația vrea să schimbe percepția asta cum că nu se lucrează serios. Boloni e un super-profesionist, iar cei care decid au nevoie să se asocieze cu un nume puternic. Burleanu și Stoichiță au realizat că lipsa rezultatelor și bâjbăiala asta cu numirea selecționerului au condus la o imagine șifonată, așa că Boloni a devenit principala țintă pentru ei”.