EXCLUSIV. Ladislau Boloni, mesaj din Grecia pentru Rădoi: ”Echilibru, siguranță și atuuri în care să crezi, așa eviți surprizele proaste!”

Închideți ochii și rememorați golul marcat de Loți Boloni campioanei mondiale Italia, pe un ”23 August” ticsit de optzeci de mii de spectatori. Mulți dintre dumneavoastră, îl știți probabil doar din genericele emisiunilor de sport și nu l-ați apucat ”pe viu”.

Așa cum, cel mai probabil, nu l-ați văzut pe doctor nici operând în Steaua 86, la Sevilla. Nu am pus ghilimele pentru că Ladislau Boloni, pe lângă CV-ul impresionant ca fotbalist și ca antrenor, e medic stomatolog care timp de vreo 6 ani a profesat pe bune.

În corul general pesimist, dat de situația ingrată în care se află selecționerul naționalei, înaintea celor trei meciuri care deschid balul preliminariilor pentru mondialul de la anul, vocea fostului selecționer al României face notă discordantă.

Dorit de Mircea Lucescu la echipa națională, atacantul a atras interesul unei alte țări: „Sunt…

„Cred că e capabil să ducă echipa naţională pe cele mai înalte culmi”. Fostul jucător…

Antrenorul care l-a adus în prim-planul fotbalului pe nimeni altul decât Cristiano Ronaldo privește situația din alt unghi decât majoritatea celor de aici. Pur și simplu, Boloni vede și o parte plină a paharului din faptul că Mirel Rădoi nu conduce meciul de pe bancă.

Este cumva parte din filosofia sa de viață. Filosofia de viață a unui sportiv educat, elegant, dar incisiv și direct atunci când situația o cere. Deși selectiv, exclusivist și deloc deschis, când îți acceptă dialogul, poți să-l întrebi despre orice: de la situația la zi a lui Panathinaikos, la Covid, vaccin, la meciurile echipei naționale de fotbal și la disputa fratricidă, ”războiul” celor două Stele.

Nimic nu pare să-l pună în dificultate pe Ladislau Boloni. Poate doar nostalgia. După Steaua care ”nu mai e”, după naționala care pare că a ars ”poduri” vis-a-vis de el, după cei dragi pe care-i mai găsește doar la cimitir. Atunci se lasă parcă o scurtă pauză și se ghicește, mai mult decât să se audă, un oftat.

Loți Boloni a rămas un „lup singuratic”

Bună ziua, domnule Boloni, ce faceți?

Dacă tot m-ați întrebat ce fac, eu acum, în clipa asta, sunt în bucătărie și îmi pun ceva de mâncare, varză, cu carne, cu cartofi, în franceză îi spune chou cru, nu știu cum i se spune în română, nici în maghiară nu știu, este varză murată, cu cartof, asta fac în momentul acesta.

Poftă bună! V-a trecut supărarea după meciul cu Asteras?

N-a fost ușor, trebuie să acceptăm că fotbalul are și momente mai puțin plăcute pentru o echipă, care înseamnă desigur satisfacție pentru echipa cealaltă. Dar cu greu, cu greu accepți asemenea lucruri și mergi înainte, că nu ai ce face.

Se poate transforma această frustrare într-un impuls cumva pozitiv, în vederea celor două meciuri grele care urmează, PAOK Salonic și Olympiakos?

Acum, știți cum e? Toate meciurile vor fi foarte grele. Sigur, se poate transforma într-un impuls, cum spuneți dumneavoastră, așa este. Însă e de observat, trebuie cunoscute toate detaliile interioare, toate dificultățile cu care ne luptăm, în fiecare zi, ca să-ți dai seama. Visul fiecărui antrenor este să termine campionatul cât se poate de sus, cât se poate de bine poziționat în clasament, asta ne mână. În schimb, dacă, dăm jos ochelarii aceștia nebunești și suntem realiști, ne dăm seamă că înaintea unui anume obiectiv, poate să fie altul mai puțin spectaculos, dar mai important. Și eu cred că Panathinakos se află în acest gen de situație. Toți ne dorim să fim cât se poate de sus, dar noi, care vedem echipa zi de zi, ne dăm seama că poate mai important este celălalt obiectiv, de a stabiliza echipa. Din când în când actualitatea îți permite, dar din când în când, nu-ți permite.

Cum vă simțiți în Grecia? Și aici mă refer la tot, nu doar la club și la echipă, ci și la lumea din jur, la temperament.

Nu prea am lumea în jurul meu, din multe motive. Eu cel puțin sunt destul de izolat pentru că, în primul rând, în general, eu mă deschid puțin mai greu în fața oamenilor, asta a fost și la București, eu am un cerc de oameni foarte restrâns, nu e un cerc larg, în care să plimbă oameni și oameni cu sutele, nu. Eu sunt puțin mai retras…

Mai selectiv…

Dumneavoastră o ziceți, eu nu îndrăznesc… Dar cum spuneam, nu pentru că sunt într-o țară străină, am mai fost în Grecia și înainte, ca jucător, cunosc cât de cât Grecia, cunosc temperamentul lor fierbinte, din când în când absurd, inutil, dar din când în când spectaculos. De exagerări din astea încerc să mă feresc. Iar o altă problemă care mă duce către o viață mai simplă este ceea ce trăim toți acum, treaba aceasta cu Covidul, care a speriat toată lumea, tot globul pământesc este într-o alertă permanentă. Noi acum patru zile am descoperit trei cazuri de Covid în grupul nostru, unul de la bucătărie, un maseur și un jucător. Iar de atunci în fiecare zi suntem obligați să facem testul.

Târgu Mureș, locul pe care-l consideră „acasă”

Dacă nu mă înșel, dumneavoastră ați profesat câțiva ani ca medic stomatolog?

Da, da, niște ani foarte frumoși…

Și v-ați vaccinat, vă vaccinați?

Păi, m-aș fi vaccinat dacă aș fi putut imediat, dar în Franța încă nu s-a ajuns la categoria mea, în Grecia, aici, nu suntem deocamdată luați în evidență, în România nu știu cum decurg lucrurile, dar am puține șanse să ajung în săptămânile următoare. Aș putea să mă vaccinez eventual în Ungaria, am și pașaport unguresc, dar nici acolo nu ajung. Deocamdată, stau așa, la pândă, sunt atent la restricții, de care țin cont, în același timp, trebuie să accept că nu pot să fiu total protejat, pentru că vedeți, doar dacă aș fi discutat cu portarul respectiv în timpul unui antrenament sau cu antrenorul lui, s-ar fi putut întâmpla. Sigur că trebuie să fiu atent, să fim atenți și să respectăm tot, dar așa, o defensivă sută la sută nu putem să găsim. Nici în fotbal, nici în situația aceasta. Am niște speranțe ca totuși săptămâna viitoare să ajung și eu la un vaccin.

Mi-ați enumerat niște locuri. Și totuși, unde este acasă? Știu că la un moment dat ați spus că ”acasă” înseamnă Târgu Mureș.

Ăsta este puțin mai greu pentru mine, pentru că eu am trei locuri și jumătate în care mă simt bine, eu trăiesc acum în sudul Franței unde cred că am realizat ceva frumușel, confortabil pentru viața mea. Pe urmă, mi-am păstrat, sigur, casa din Târgu Mureș de care mă leagă amintirile, am amintirile mele, prietenii, cunoștințele mele. Din păcate, am și mormintele celor care s-au dus, pentru că atunci când mă duc acasă, colind cimitirele, trebuie să fac asta pentru interesul meu intern. Și mai e unde trăiește toată familia mea, la Budapesta. În locurile astea mă simt bine peste tot, dar aveți dreptate, acasă e Târgu Mureș. E locul unde mă eliberez de toate cele, în momentul în care pun piciorul pe pământ, de la aeroport, deja știu ce va urma, știu unde nu s-a reparat drumul, unde s-a reparat autostrada, unde e coșul de gunoi, unde se pun lucrurile, acolo mă simt într-adevăr acasă. Cu toate că familie, nu mai am pe nimeni, soacra mea a murit vara trecută, și practic casa mea e…sentimentele astea mă trag acasă.

A recunoscut discuțiile cu Mihai Stoica și FCSB

Când vi s-a propus ultima dată un angajament în România?

De când am plecat de la echipa națională, eu nu am mai avut propunere concretă din fotbalul românesc. Am vorbit cu doi președinți, care nu mai spus ceva concret, am impresia că nu au îndrăznit să spună ceva concret, dar am presimțit că în spatele cuvintelor, în spatele discuțiilor pe care le-am avut cu ei cam era acest gând. Dacă puțin aș fi deschis și eu ușa, atunci cred că discuția ar fi ajuns unde trebuia, dar am rămas la o distanță prin care respectul este reciproc și cam atât. Doar niște telefoane, însă discuții informative, din partea a doi președinți.

Unul dintre ei a fost Mihai Stoica?

Cu Mihai Stoica, adică FCSB, nu? E de foarte, foarte mult timp, aproape zece ani, așa de mult timp a trecut că nu-mi mai amintesc când. Într-adevăr, m-a sunat domnul Stoica pentru a propune o colaborare, pe vremea respectivă ei erau deosebit de presați cred că erau între cele două sezoane, și trebuia pregătită echipa pentru calificări în cupele europene, iar eu, dat fiind faptul că era, cum să spun, FCSB era un subiect interesant, dar deosebit. Iar pentru acest cuvânt ”deosebit” – nicio problemă să lucrez cu vreun club, sau să lucrez cu vreo persoană care are un anumit caracter, pentru mine lucrurile nu constituie o problemă, absolut deloc. În schimb, dacă fac pasul într-un astfel de loc, atunci sigur că îmi iau niște măsuri de securitate, și pe vremea respectivă Steaua, pentru că atunci încă era Steaua, eu așa cred că ei nu au avut nici răbdare, nici timp pentru ca eu să ajung la o discuție certă.

FCSB sau Steaua?

Nu pot să nu vă pun clasica întrebare care se pune tuturor foștilor mari jucători din Steaua 86. Care este în momentul de față, pentru dumneavoastră, Steaua adevărată?

Eu așa cred, că Steaua aia adevărată a fost aia care după schimbarea de regim s-a cam oprit undeva pe cer, poate că este încă acolo, trebuie să ne uităm când nu sunt nori, cred că s-a oprit. Și este deosebit de trist, pentru că… vedeți? Ați putea să mă întrebați când vin în București? Și eu să vă răspund: dar de ce să mă duc eu la București? Pentru că la București am două locuri, ca să spun așa, plăcute: unul se numește echipa națională, dar parcă echipa națională, vrem sau nu vrem, înseamnă federație, unde ai sau nu ai, sau ei au sau nu au interes față de tine. Când treaba aceasta parcă nu mai există sau, într-un fel, chiar să fii deranjant prin prezența ta și ideile tale, atunci renunți.

Eu cred că asta ar fi situația cu mine. Iar a doua ”casă”, care nu știu dacă n-ar trebui să fie mai plăcută, este Steaua, aia care o găsim în spatele norilor. Astăzi dacă vreau să mă duc la Steaua aia pe care o iubeam și o iubesc, aia nu mai există și-mi pare deosebit de rău. Oare vreodată va ajunge Steaua care joacă în liga a treia să devină Steaua care își va deschide din nou porțile către amintirile alea extraordinare, anii ăia pe care eu i-am trăit acolo? Nu știu… Ori FCSB va găsi inteligența suficientă, nici acum nu cred că e prea târziu, va găsi inteligența să se dea mâna, cei doi, unul către celălalt?

Eu, din păcate, cred că această inteligență n-o să existe. Vedeți? Eu dacă mă duc la București, mă duc ori la echipa națională, ori la Steaua, ambele există fizic, dar parcă există o prăpastie între noi, iar podul respectiv trebuie construit din două părți, și din partea mea, poate, dar și din partea celorlalți.

Acum să vorbim puțin despre echipa națională a României. Vine ”tripla” asta, extrem de importantă, ca de altfel, toate partidele, fiindcă nu există meciuri mai puțin importante la echipa națională.

Nici la celalalte…

Germania, cel mai bun adversar

Da, nici la celelalte. Cum vi se pare programul?

Răspunsul este atât de simplu. Ar trebui să fie două meciuri în care echipa națională să câștige și să se folosească de aceste meciuri. Eu știu cât este de greu să câștigi un meci, dar parcă..nu știu. Și pe vremea noastră erau echipe din acestea mai slab cotate, nu vreau să jignesc nicio țară, că nu e frumos, dar să joci cu Albania, să joci Cipru sau cu Islanda – cu Macedonia nu puteai să joci că nu era, era Iugoslavia care era o forță, uf, fantastică – să joci cu Macedonia ar trebui, fără probleme, să câștigi jocul, mai folosești tinerii, mai încerci o anumită tactică, pentru că ești pur și simplu mai puternic. Cam ăsta ar trebui să fie raportul forțelor, în această întâlnire. Meciul celălalt, cu Armenia, nici Armenia nu a existat pe vremea mea, dar acum dacă există, totuși cred că Armenia n-ar trebui să fie o problemă pentru echipa națională a României.

Dacă ei zic, că am auzit că un Muntenegru, Andorra sau Islanda sunt adersari grei – eu sper că fotbalul s-a schimbat și s-a dezvoltat – dar dacă la nivelul ăsta noi suntem obligați să facem isprăvi mari pentru a câștiga, atunci niște probleme s-au petrecut în fotbalul românesc. Și știu că s-au petrecut. Singurul meci din acestea trei de risc maxim – ca să răspund și să nu fac prea multă filosofie – e cu Germania, care Germania sigur că e favorită.

Sunt oameni care spun că nici Germania nu mai e ce a fost.

Să le respectăm părerea. Eu văd că fotbalul german are niște infrastructuri extraordinare, vorbim de o echipă, într-adevăr joacă o echipă, dar să te compari un fotbal care este printre cele mai puternice din lume, cu organizare, cu infrastructură, cu echipe deosebit de bune, cu jucători tineri care sunt formați cu o anume filosofie, cu un public mai numeros ca-n Anglia chiar, când iei toate atuurile astea? Sigur că poți să-i bați, ei dau de două ori în bară, ratează un penalty, iar tu vrei să centrezi și mingea cade în poartă, se poate întâmpla în fotbal, în fotbal totul se poate întâmpla. Dar să afirmi că fotbalul german nu mai este același fotbal cum a fost, astea sunt niște gargare, ale unora care vor să facă vâlvă. Aș vrea să știu cine spune treaba asta.

Mirel Rădoi are COVID, nu este în mijlocul jucătorilor, nu va sta pe bancă la meciul cu Macedonia. Cât de mult poate cântări absența fizică a selecționerului din mijlocul grupului?

Este un handicap, fără doar și poate. Dar credeți-mă, și spun din experiența mea rușinoasă, de vreo câteva ori în Belgia, eu am fost eliminat de pe teren și sigur, în asemenea situație, am fost în tribună. Din când în când, de sus, vezi mai bine lucrurile.

Și de la televizor?

Am făcut și treaba aceasta, de la televizor, și de pe alt continent – râde -, eram în Europa, iar jocul era în Qatar… Deci eu așa cred, că dacă este o bună înțelegere și colaborare între stafful tehnic, atunci se poate rezolva treaba aceasta cu mai multă ușurință, și din când în când, stând la televizor sau în lojă, singur, vezi mai bine jocul, vezi mai bine problemele, echilibrul, unde poți să rupi echilibrul. Din când în când, acest lucru poate folosi. El stând acasă sigur că e mai greu.

O simplă sugestie pentru Mirel Rădoi

De obicei, sunt de evitat sfaturile, nimeni nu dau sfaturi în situațiile acestea. Dar la colosala dumneavoastră experiență, dacă ar fi să-i sugerați ceva selecționerului?

Sigur, cum spuneați dumneavoastră, mai repede driblăm chestiunea asta. Sfat tactic nu aș îndrăzni să dau pentru că nu cunosc nici echipa României destul de bine și nu cunosc adversarii destul de bine, dar poate, sfatul meu, având în vedere ce am zis mai devreme despre cei doi adversari mai slabi, că nu ar fi permis să faci greșeli. Aș îndrăzni să spun ca baza să fie solidă, să facă echipa, să aleagă tactica în așa fel încât baza să fie solidă, și din această bază să aducă pe urmă surprizele prin care să reușească să dea echilibru. La asta mă gândesc, într-un fel trebuie să te simți în siguranță, când spun siguranță nu spun apărare, spun în siguranță că păstrezi mingea în jumătatea adversarului, de exemplu. Și de ce dau acest exemplu, pentru că mă gândesc când spun să ai siguranța jocului, să ai echilibru. Să ai în mână niște atuuri în care crezi, care pot asigura echilibrul și eviți surprizele proaste.

Și o ultimă întrebare, pentru că v-am reținut practic de la masă și am făcut-o destul de mult…

…și trebuie să încălzesc din nou mâncarea, da…-râde

Vă veți uita la meciurile României?

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...

Nu. Nu am cum. Sincer să fiu, la televizorul din Grecia nu am dat drumul niciodată. Nu am aici programe românești, așa că nu pot să mă uit. Pe Internet încerc să mă descurc, dar nici nu știu pe ce adresă ar trebui să intru.