EXCLUSIV. Iuliu Hajnal – 70 ani, interviu eveniment: “Din 7 copii, cu tatăl închis la Gherla, am ajuns la 20 de ani să marchez pentru România cu Italia lui Dino Zoff”

• Cum a petrecut doar un sfert de oră la propria nuntă pentru fotbal și mesajul răscolitor pentru talentele de azi și fotbalul nostru

• Descoperă omagiul adus lui Hajnal în exclusivitate pentru Playsport de Anghel Iordănescu și Ladislau Boloni!

Sunteți născut în Suplacu de Barcău, Bihor, cum de ați ajuns la Târgu Mureș?

Am ajuns de la 2 ani la Târgu Mureș. Tata era primar la Suplacu, dar când la Târgu Mureș s-a făcut Institutul de Medicină, pe tata l-au adus administrator, din Bihor în Mureș. Ne-am mutat practic în curtea acelui Institut.

Și cum ați început fotbalul?

Am făcut multe sporturi: înot, baschet, handbal. Am rămas la handbal.

La fotbal!

Nu, la handbal! Am fost doi ani la rând campion național al școlilor sportive la handbal! Convocat în naționala de juniori. La handbal ne ofereau echipament, aveam cantonamente, iar asta conta mult. Eu eram un copil sărac, eram 7 frați fără tată, erau condiții grele.. Din ce am înțeles ulterior, pe tata l-au arestat pentru implicările lui politice. A fost condamnat la închisoare pe viață, la Gherla. A ieșit după 29 de ani, cu domiciliu forțat la Hunedoara. Eu am considerat că nu am avut tată… Nu prea m-aș fi dus la fotbal. 

Debut la 17 ani pe prima scenă, cu Greavu adversar în Giulești

Păi și cum s-a concretizat totuși începutul drumului în fotbal?

Fazekaș și fratele lui Loți Boloni m-au convins, mai mult. Erau vreo 2-300 de copii în curtea Institutului de Medicină, la o selecție. Am mers și eu pe-acolo. Au ales trei: Lucaci, Kanyaro și eu, cel mai slab dintre ei. Chiar nu mă gândeam eu să devin fotbalist, aveam de urmat școala profesională, liceul… trebuia să mă gândesc la soarta familiei. Am început să joc la Știința Medicina Tg. Mureș, echipă formată preponderent din studenți. Am jucat la juniori, apoi la nivel de Liga 4. Când aveam 15 ani, în 1966, m-au luat în selecționata regională Mureș. Apoi, un an mai târziu, m-a luat ASA Tg. Mureș.

Cum a fost debutul, la 18 ani neîmpliniți, în prima ligă?

Unul de poveste! Meci în Giulești, pe 18 august, țin minte și acum! Ce jucători aveam în față… Ion Ionescu, Dumitriu II… Iar Greavu era adversarul meu direct! Ce să mai, niște “elefanți” prin prisma experienței și valorii pentru unul de vârsta mea! 

Ce fel de echipă era ASA Târgu Mureș în anii 70-80?

O echipă militară. Foarte bună, cu mulți tineri. Ca să îți dai seama cine a făcut stagiul militar la Mureș și a jucat: Țarălungă, Goran, Pescaru, Sătmăreanu… fotbaliști mari. Am promovat cu Pavlovici, a jucat Zavoda, a apărat Voinescu… 

Titlu pierdut în fața lui Dinamo cu… Steaua

În sezonul ‘74-‘75 ați fost vicecampion cu ASA Târgu Mureș. E o poveste întreagă despre cum s-a ratat titlul. Sau cum ASA nu a fost lăsată să îl câștige. Cum stau lucrurile?

Ooof… asta chiar că nu mai vreau să-mi amintesc… Ce să mai zic acum… Dinamo a ieșit campioană, dar noi am pierdut titlul în meciul cu Steaua, asta simt eu. Am avut 2-0 cu ei! Dar, na. Dacă nu câștiga Steaua cu noi, cam de fiecare dată, începeau că ne desființează. Noi eram echipa militară mai mică, n-aveai cum să bați Steaua…  Țin minte că în alt meci am avut 2-1 la pauză și s-a terminat 10-2 pentru ei. Nici măcar nu s-au oprit din marcat la 3-2, la 4-2… 

Era, așadar, o regulă, să spunem.

Principiul era mereu: noi da, ei ba! Noi mergeam 50 în autobuz, iar ei, cu avionul. Ei, primă 5.000 de lei, noi, 500 lei. Așa erau vremurile… Nu vreau să-mi amintesc de sezonul ‘74-‘75. Mi-e ciudă că aveam echipă așa de bună…

Cum a stat o viață la același club

De ce ați rămas întreaga carieră la nivel înalt doar la Târgu Mureș? 

Ar fi multe de zis aici… Am plecat o dată la UTA Arad, chiar am ajuns acolo. Între timp, v-am spus că am fost 7 frați, o soră și un frate au fost dați afară de la locul de muncă. Pe mama au evacuat-o… Mi-am învățat lecția și m-am întors la Târgu Mureș. Eu am perceput toate astea ca niște semne clare ca să-mi văd de treabă. Și am stat cuminte. Trebuia să îmi cresc și să îmi ajut frații. Apoi, m-am căsătorit și aveam copil. Când m-au mai vrut Steaua, Dinamo, Farul sau Argeș, am refuzat eu. 

Puteați să refuzați Steaua, fiind la ASA?

Foarte greu, dar s-a putut! Le-am zis generalilor cu toată inima, față în față. Că nu mai plec din Târgu Mureș. Știu că sunt șanse mari să fi avut poate altă carieră, și mai frumoasă. Dar pentru cineva din provincie, în condițiile speciale pe care le aveam eu, chiar era dificil să mă integrez în București în acei ani.

Ați contribuit la prima participare în cupele europene din istorie pentru Târgu Mureș. Cum au fost trăite?

Nu mai erau bilete cu o săptămână înainte! Oamenii veneau de la 9 dimineața la stadion, cu micul dejun la ei. A fost o sărbătoare pentru oraș și pentru tot Mureșul. Dar în teren, noi n-aveam experiență de nivel internațional, normal. Am jucat cu Dynamo Dresda, care era o forță atunci. Nu aveam șanse reale…

Ați fost și sunteți extrem de iubit de mureșeni. Ce moment vă este cel mai pregnant în memorie din relația cu tribunele?

Au fost multe, dar retragerea organizată prin anii 2000 chiar m-a impresionat, poate și pentru că e cea mai recentă. Culmea, episodul se petrece la Reghin, nu la Târgu Mureș. A fost un meci cu naționala în care au jucat Belodedici, Moldovan, Vlădoiu, Sabău… A fost ca o nuntă, nu am cuvinte! 

Angelo Niculescu: “Gyussi, copile, dai gol Italiei?”. “Poate dau!”

Cum ați primit vestea primei convocări la națională?

Am avut meci cu ASA la Pitești, 1-0 pentru noi cu Argeșul. La final, era o ploaie torențială și țin minte că eu eram în pantaloni scurți când a venit la mine Bazil Marian. Fostul internațional era observator federal. Și mi-a spus: hai, direct la București! Am fost tare emoționat, fusesem ani de zile la atâtea naționale de juniori, de tineret, olimpică… 

Dar aveați totuși 20 de ani! Și ați debutat acasă, cu Italia lui Mazzola și Bonisegna. Reușind un gol împotriva marelui Dino Zoff!

La pauză era 2-1 pentru italieni. Și antrenorul Angelo Niculescu m-a întrebat: Gyussi, ia zi, copile! Ți-e frică? Dacă intri, dai gol? Poate dau, am zis. Au zâmbit toți. Și m-a băgat! În minutul 75, era 3-2 pentru italieni. Am marcat pentru 3-3 în minutul 89. Am luat mingea și îl auzeam pe Deleanu cum striga la mine pe teren: du-te, du-te, du-te și dă la poartă! Am dat!

Lordul cenușiu Overath, clasa solitară a lui Dobrin și frățiorul Balaci

Ați avut la echipa națională adversari care sunt repere în istoria fotbalului mondial de top. Tresor, Facchetti, Antognoni, Ardiles, Pasarella… Cine v-a impresionat cel mai mult?

Sunt doi! Nemții Overath și Paul Breitner. Am făcut un 2-2 la Duisburg și acolo i-am avut adversari. Pe Overath l-am și copiat, sau am încercat, măcar. Un stângaci creator, dar nu individualist. Un lord cenușiu!

La fel de glorioasă e pleiada de valori românești alături de care ați jucat la națională. Dobrin, Balaci, Dinu, Iordănescu, Dumitrache…

Dobrin a fost un om extraordinar de blând, nu se certa cu nimeni. Își vedea de treaba lui. Îi placea de mine, m-a îndrumat, dar el era un tăcut singuratic care pe teren făcea totul, în afară vorbea foarte puțin. Era detașat și avea o clasă aparte, solitară. Balaci, frățiorul meu mai mic… Simpatic și corect, extraordinar pe teren. Ce siguranță, ce clarviziune, atât de imprevizibil și creativ… Am fost și colegi de cameră la națională. Iordănescu și Liță Dumitru, alte mari valori… Uriași! 

Ultimul meci la națională, în 1978, pe un stadion pe care mulți visează să fie măcar în tribună! La Bombonera din Buenos Aires, contra Argentinei…

Ne-au invitat pentru un amical, să vadă echipa nebună care a avut 3-2 cu Iugoslavia și a pierdut 4-6! De-astea ne-au invitat! Că numai noi eram în stare de așa ceva… A fost o atmosferă pe care e greu să o redai în cuvinte, fotbalul total pe teren și în tribune. Magic și de neuitat! Dar trebuia să fi fost și noi la Mondialul din ’78, să jucăm în Argentina la turneul final, nu amical…

“Generalii erau la putere, eu și Balaci, în afara lotului”. Cum s-a ratat un Mondial

Și ce s-a întâmplat?

Păi ne trebuia victoria cu Iugoslavia în ultimul meci din calificări, aveam 3-2 la pauză, a ieșit 4-6, știi povestea…  Ce nu voi înțelege niciodată e cum de nu am fost în lot nici eu, dar mai ales nici Balaci! Păi am jucat înainte de meci un amical cu Metalul București, eu am dat vreo 3 goluri, Balaci tot 3 parcă. Și la meciul cu Iugoslavia, ne-au spus să nu ne mai echipăm, că nu suntem nici măcar pe foaie! Hai, eu ca eu… dar Balaci! Erau generalii la putere, așa erau vremurile…

Era mai greu să se integreze la națională un jucător venit de la un club de provincie, în condițiile în care lotul era dominat de steliști și dinamoviști?

Păi, eu am fost de trei consecutiv, pe postul meu, în echipa campionatului. În patru ani am jucat 120 de meciuri din 120 posibile, disputate de ASA Tg. Mureș. Și apoi am prins naționala. Deci era foarte greu, nu greu!

Nunta furată

Pentru generațiile tinere, având în vedere că și sursele video sunt foarte reduse: ce fel de jucător a fost Iuliu Hajnal?

Un tip modest și un fotbalist care a jucat din talent. Nu mi-a plăcut să transpir. Am jucat din deviere, tehnică bună, biomecanică bună. Deși fundaș stânga multă vreme, gândeam cu capul unui atacant. Nu driblam pe distanțe lungi, nu alergam kilometri. Dar mi-am pus toată viața în fotbal pentru că am ajuns să-l iubesc. Pentru fotbal, să-ți dau un exemplu, eu la nunta mea am stat doar 15 minute…

Cum așa?

Aveam meci în campionat, ASA Târgu Mureș – Jiul Petroșani, chiar în ziua când aveam nunta. Eu vineri am ajuns la Târgu Mureș de la echipa națională, duminică dimineață a venit frizerul și m-a pregătit de nuntă, m-am dus la biserică și m-am cununat, am dus nuntașii la restaurant iar eu m-am dus la meci!

Dar de ce?

Restaurantele se închideau devreme iar mie mi s-a promis că dacă joc, mă lasă cu nunta până la miezul nopții. Așa că m-am dus, am jucat, am bătut 5-1 și eu am marcat trei goluri. M-am schimbat și m-am întors la opt seara la restaurant. Dar nu s-au ținut de cuvânt. La 8 și un sfert, după 15 minute de când am ajuns eu, ne-au spus că trebuie să strângem și să plecăm. Am apucat să beau doar un ceai și atât…

Mesaj răscolitor pentru talente și fotbalul nostru, la 70 de ani

Care ar fi principalele sfaturi pentru un tânăr talent românesc, ca să reușească în fotbal?

Să încerce să trăiască o viață sportivă, dincolo de gazon.  Ca să aibă o condiție fizică ireproșabilă. Prospețime și rezistență. Cum trăiești în afara stadionului se reflectă total în stadion. Nu mai e fotbalul total din vremea mea, acum e angajament. Să se odihnească și să muncească! Apoi, să aibă grijă de banii lor, e total altă viață după ce te lași de fotbal! Să facă o meserie în paralel, să studieze, că timp există. Nu accept asta că nu există timp, să fim serioși. Trebuie să vrei!

Ce nu vă place în fotbalul de azi?

Sunt prea mulți bani, enorm de mulți pentru tineri. Cred că se greștește prin această lipsă de proporții. Apoi, trebuie să investim mai mult în pregătirea fizică, fără de care nu mai exiști în fotbalul de azi. Să renunțăm să credem că putem să evităm asta în drumul spre performanță. Noi, românii, avem credința asta că putem mereu să cădem în picioare. E, șmecheria nu ține totdeauna! Trebuie să fim la același nivel fizic sau măcar apropiat de nivelul fotbalului mare, altfel nu avem șanse.

Ce vă doriți la 70 de ani pentru dumneavoastră și ce anume pentru fotbalul românesc?

În primul rând îmi doresc pentru fotbalul nostru! Să aibă succes naționala, să ne calificăm la turneele finale! Îmi doresc să avem și noroc, trebuie și noroc în fotbal! Apoi, pentru mine, eu am totul. Îmi doresc doar să fiu sănătos ca să mă bucur de prietenia oamenilor cu care am trăit acești 70 de ani.