EXCLUSIV. Istoria fotbalului românesc, rescrisă la Playsport Live. Viorel Moldovan, dezvăluiri bombă: „Nu am fost niciodată jucătorul lui Dinamo!”

Robert Zanfir 12.10.2022, 11:21
EXCLUSIV. Istoria fotbalului românesc, rescrisă la Playsport Live. Viorel Moldovan, dezvăluiri bombă: „Nu am fost niciodată jucătorul lui Dinamo!”

Cunoscut ca un fost dinamovist, Viorel Moldovan a dezvăluit la Playsport Live că nu a fost niciodată jucătorul lui Dinamo. Ex-internaționalul României a povestit cum fostul conducător de la Gloria Bistrița, Jean Pădureanu, l-a transferat în Elveția, în timp ce șefii lui Dinamo încercau să câștige cât mai mulți bani de pe urma unui jucător care nu le aparținea.

Viorel Moldovan a jucat în tricoul lui Dinamo între 1993 și 1995. Ulterior, fostul atacant al naționalei avea să descrie în fotbalul european o carieră dintre cele mai frumoase. Grasshoppers, Fenerbahce, Coventry, Nantes sau Rapid fac parte din CV-ul bistrițeanului. Totuși, lucrurile ar fi putut lua o altă turnură, dacă Jean Pădureanu nu ar fi câștigat războiul de culise cu „câinii”.

Dezvăluirea „dinamovistului” Viorel Moldovan: „Nu am fost niciodată jucătorul lui Dinamo!”

19 goluri în 60 de meciuri a reușit Viorel Moldovan în tricoul lui Dinamo. Deși s-a făcut cunoscut la Gloria Bistrița, ex-atacantul este perceput ca un fost jucător al „câinilor”. Moldovan neagă și anunță, la Playsport Live, că nu a aparținut niciodată de gruparea roș-albă.

„(Dacă a fost transferat la Neuchâtel Xamax de Vasile Ianul, de la Dinamo -n.r.) Nu, nu. De Bistrița! Eu nu am fost niciodată jucătorul lui Dinamo. Eu am fost împrumutat doi ani. Un an împrumutat, după aceea trebuia să mă întorc, apoi m-a mai lăsat nea Jean un an și după aceea Bistrița m-a vândut. Doi ani împrumutat al jucat la Dinamo.

Nu, nu am mai spus treaba asta. Acum s-a nimerit. Nea Jean s-a supărat la un moment dat foarte mult pentru că cei din conducerea lui Dinamo voiau să mă vândă fară știrea lui. S-a supărat și ce a spus: te urci imediat în mașină și ai venit acasă”, a dezvăluit Viorel Moldovan la Playsport Live.

Cum a încercat Dinamo să profite de un jucător care nu îi aparținea

„Dar eu trebuia să plec la Fortuna Sittard, în Olanda. Petescu era impresarul meu atunci. Dinamo având o datorie la Petescu, de vreo 200 și ceva de mii, a zis: nu mai vreau banii ăia, dați-mi dezlegarea lui Moldovan. Eu fiind impresariat de el. Trebuia să mă duc la Fortuna Sittard, de altfel am și semnat cu Fortuna.

Clubul Dinamo a spus: mai, îți dăm dezlegarea lui Moldovan, dar dacă ne mai dai încă 200 de mii. Eu am fost informat de către Petescu și, știind că sunt jucătorul lui Bistrița, Dinamo neavând niciun drept asupra mea, l-am sunat și i-am spus acest lucru.

Bistrița, fiind disperată să mă vândă, că aveau nevoie de bani, nu mai știau… Nea Jean zice: te-ai urcat în mașină, vii acasă și nu mai pleci. Eu am m-a întors la Bistrița, am făcut pregătirea cu Gloria atunci, la Poiana Brașov, după care trebuia să plec în Olanda, la Sittard. Semnasem în sediul clubului, la Bistriță, un precontract cu Fortuna și nu am mai ajuns la Sittard”, a mai povestit fostul atacant al naționalei.

Intervine Giovanni Becali! Moldovan: „Eu am vrut să rămân la Dinamo!”

„La 4 dimineața mi-a sunat telefonul, că trebuie să mă urc în mașină, să plec spre București, mă voi întâlni cu Giovanni Becali și plec în Elveția. Era oferta mai bună de la Neuchâtel. Mi s-a schimbat direcția, cariera.

Eu nu am vrut nici la Sittard să plec, eu am vrut să rămân la Dinamo, pentru că nu îmi convenea oferta pe care mi-o făceau olandezii. Eu am zis că nu mă duc, pentru banii ăștia de ce să mă duc? Pentru ce să plec? Mai stau un an la Dinamo!

Nea Jean se ruga de mine, pleacă, pleacă, că avem nevoie de bani, nu putem începe campionatul, ajuta-ne. Zic, nea Jeane, eu te ajut, dar pe mine cine mă ajuta? Și nea Jean, domn, ce a făcut? A mai scăzut din suma aia de transfer și mi-a mai pus mie la salariu”, a mai spus Moldovan.

„Nu știe multă lume acest lucru!”

„Și așa a fost până la urmă, am plecat spre Elveția și am ajuns la Neuchâtel. Ne-au dat în judecată, Bistrița a plătit atunci niște despăgubiri, pentru că și clubul și-a dat acordul, semnase cu Fortuna. Noroc că, fiind în Elveția, unde este UEFA, cu influența foarte mare la Neuchâtel, lucrurile s-au reglat.

Oricum, Bistrița după mine a avut „coadă”, cum se spune, tot timpul. Și când am plecat de la Neuchâtel la Grasshopper a luat bani, cred că și când am plecat de la Grasshopper la Coventry a luat bani. Tot timpul.

Cam asta a fost. Nu știe multă lume acest lucru”, a mai dezvăluit Viorel Moldovan la Playsport Live.

  • 25 de goluri în 70 de partide a reușit Viorel Moldovan în tricoul naționalei.
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622