EXCLUSIV. Interviu-eveniment cu 37 de dezvăluiri și povești în premieră: Andrei Cristea se retrage la 37 de ani, după două decenii la Steaua, Dinamo, Timișoara, Craiova sau Iași!

A fost copilul-minune al fotbalului băcăuan la începutul anilor 2000, s-a transformat în vedeta Stelei și a intrat în amintirile europene de neuitat ale roș-albaștrilor. Convocat la națională. Apoi a devenit atacantul matur și de temut al întregului eșalon, sezoane la rând. 

A jucat pentru Dinamo, a scris istorie și acolo. Liberec, golgheterul campionatului… Între Ghencea și Ștefan cel Mare, a cântat cu galeriile de foc ale Banatului și Craiovei. Iar pentru Poli Iași, a dat totul. Poli a rămas precum marea iubire a tinereții, mereu bântuitoare, netradusă în trofee, dar totdeauna “aceea”, căci de obiecte când a fost nevoie într-o mare dragoste?

Andrei Cristea cred că e cel mai bun exemplu de fotbalist român după 1990 care a știut să-și adapteze profesionist talentul și pasiunea la trecerea timpului prin vârstă și prin fotbal, la adăpostul inexpugnabil al unei răutăți pozitive în iarbă și al unei bunătăți contagioase dincolo de stadion. Timp de peste două decenii. 

O carieră până la 37 de ani în Liga 1 pentru Andrei Cristea, retras zilele acestea. Greu să începi dintr-un singur colț. De aceea i-am propus 37 de întrebări-teme, un puzzle de ierarhii și sentimente, fără ordine cronologică și tematică. Poate îl surprind. M-a surprins el.

Bancu se teme de meciul cu cei de la FCSB: „Au un sezon fantastic în…

Rădoi, anunț tranșant pentru duelul cu FCSB: ”Nu mergem să ciupim un egal. Publicul e…

Printre goluri în vinclu, spre exemplul Balaj

Andrei, care e cel mai frumos gol înscris și cea mai mare ratare? 

Din 155 de goluri, au fost și unele foarte frumoase (râde). Uite, mi-e drag tare un gol marcat pentru Poli Iași împotriva Botoșaniului. Era în 2018. Am driblat la marginea careului mare, spre interior, și am trimis cu stângul fix în vinclu. Mai e un gol foarte frumos care îmi vine mereu în minte, marcat pentru Dinamo contra Urziceniului pregătit de Dan Petrescu. Am intrat tot spre zonă centrală și am tras atunci cu șiret plin, vinclu, lui Arlauskis. În 2009. Au fost și multe goluri minunate din lovituri libere… aaa, cu CFR Cluj, ce gol! Din lovitură liberă, tot vinclu, să-i cadă bara în cap lui Mincă (râde). La ratări, cred că locul 1 e din perioada Dinamo. Mi-a centrat Zicu la un meci cu Oțelul, surprinzător, cu exteriorul, minge învăluită pe lângă adversar, așa era stilul lui. Centrarea excelentă, dar am fost surprins și am reluat cu capul, din gura porții goale, peste!

Cel mai bun arbitru de care ai avut parte?

Cristi Balaj! Știa să discute cu tine, se făcea respectat, la un moment dat ajunsese să arbitreze excelent doar din experiență. Avea un simț uluitor, eu cred că pe final de carieră ar fi putut să stea doar la centrul terenului și tot simțea fiecare fază! Și de Alexandru Tudor mi-a plăcut, era sufletist. Andrei Chivulete, la fel, era uman. Asta îmi plăcea la arbitrii, să aibă trăire, să fie vii, că așa sunt și jucătorii, până la urmă. 

Ce te-a învățat fotbalul, lecția cea mai importantă?

Să fiu modest. Mi-au plăcut mereu oamenii uriași ca valoare care știu să se comporte firesc și i-am admirat, încercând să fiu umil totdeauna. Respectul și onoarea le pierzi o singură dată. Trebuie să fii modest. 

Sticluța de parfum din primii bani de fotbalist și “cărămizile” lui Sechelariu

Cea mai interesantă dintre experiențele în străinătate? Ai jucat în Germania, Italia, Azerbaidjan…

Azerbaidjan! O cultură aparte, niște condiții pentru fotbal extraordinare… La Gabala fusese antrenor până să ajung eu fostul mare fotbalist Tony Adams. A venit, i-a întrebat dacă vor să facă fotbal de performanță. Așa că au construit în timpul lui 6 terenuri de antrenament, staff complet profesionist, condiții de mare performanță! A plecat Tony Adams, am avut parte să găsesc eu toate aceste lucruri.

Salariul de care te-ai bucurat cel mai mult ca jucător? Nu cel mai mare, ci banii care ți-au produs cea mai mare bucurie? 

Nu voi uita niciodată, firește, primii bani câștigați din fotbal. Nici măcar nu a fost un salariu, ci o diurnă! Eram la Bacău și am fost chemat la un turneu cu echipa de seniori. În Italia, la Montecatini Terme. Aveam 16 ani și am primit diurnă. Se mergea cu autocarul Bacău-Italia, ce vremuri! Știu că mi-am cumpărat un parfum Kenzo. Nu am cum să uit pentru că și acum păstrez sticluța lui. Apoi, când am semnat contract de fotbalist cu Bacăul, din primul salariu mi-am cumpărat o Dacie cu bord de CN… Mamă, ce mândrie, ce satisfacție! Să ai așa mașină, pe vremurile alea… Am primit salariul cash, luai cărămida de bancnote (râde).

Un episod inedit din perioada de la echipa națională?

Am fost impresionat și atunci, și multă vreme după aceea, de o întâlnire specială din 2010. Eram convocat la lot, ajunsesem la Mogoșoaia și apare Cristi Chivu. Eu, golgheter în Liga 1 atunci. El, tocmai făcuse tripla cu Mourinho la Inter. Îmi era cumva și rușine să îl salut, sincer îți spun! Dar el s-a apropiat direct, dezinvolt: Salut Andrei, ce mă bucur să te revăd, ce faci, cum ești… Mi-am dat seama încă o dată ce important e să știi să fii om, indiferent de nivelul profesional. Venea de la Zanetti și Stankovici, eu veneam din Liga 1. Dar eram jucători profesioniști amândoi și exista respectul.

“Sunt și voi rămâne împărțit între Steaua și Dinamo”

Cel mai important antrenor în formarea ta și apoi în consacrarea ta?

Sunt doi tehnicieni care au contat decisiv în formarea mea, la copii și juniori, la Bacău. E vorba de Marian Ciudin și Lucrețiu Avram, Dumnezeu să-l ierte! Lucram foarte bine și tehnic, și tactic, am fost tare norocos să am parte de ei! Nu întâmplător am ajuns așa tânăr la seniorii Bacăului apoi, așa de tânăr, la Steaua! Ulterior, în anii de după, au fost foarte-foarte mulți antrenori cu care am lucrat și de la care am învățat. Meciurile mele de vârf, cu Valencia pe când eram la Steaua și cu Liberec pe când jucam la Dinamo, au fost cu italieni, Zenga și Bonetti. Dar gândește-te că în peste două decenii de activitate am lucrat cu enorm de mulți antrenori buni! Poenaru, Popovici, Teja, Neagoe, Olăroiu, Andone, Anghel Iordănescu, Răzvan Lucescu, Ilie Dumitrescu la primul meu meci în Liga 1… Îl respect enorm pe Ilie Dumitrescu.

Dinamo sau Steaua, acum că te-ai retras? ? 

Sincer îți spun, sunt împărțit. Și așa voi rămâne mereu. Pentru că am câștigat două campionate cu Steaua, am fost  golgheterul campionatului și am obținut calificare în grupele europene cu Dinamo. Ce departe pare acum performanța aceea! (râde). Chiar sunt împărțit. Eu am fost profesionist total, indiferent de echipa pentru care am luptat. Și la Craiova, și la Timișoara, peste tot.

Bacău sau Iași? 

Sunt cele două orașe ale inimii mele. M-am născut și am crescut în Bacău, unde am familia și prietenii. Iar pentru Iași am dat tot ce am avut și tot ce am putut. M-am atașat enorm de Iași, am trăit atât de multe lucruri acolo, din toate categoriile posibile, încât chiar simt că viața mea a rămas în acel oraș și în fibra acelei echipe…

Ninsoarea cu Villareal, magia de la Liberec și ceasul primit de la fanii italieni

Trei sfaturi pentru un puști talentat ca să joace la același nivel  catine până la 37 de ani?

Aici e nevoie de o carte întreagă, nu pot doar trei sfaturi! Este esențial să fie un profesionist în fiecare detaliu al vieții lui, legată de stadion și dincolo de el. Așa va ajunge la un nivel înalt. Iar ca să rămână acolo și la o vârstă mai mare, trebuie să se asigure că face totul pentru a avea ritm constant, continuitate. Să-și fixeze obiectiv ca săptămână de săptămână el să reprezinte etalonul, exemplul, în pregătire și în meci. Să nu asculte ce spun unii de pe la noi: lasă-te, hai, a venit momentul… Nu! Câtă vreme joacă în mod constant și simte că el este exemplul, poate face asta.

Cel mai spectaculos episod din relația cu suporterii, indiferent de echipă?

Aici, iar e nevoie de o carte! (râde). Îmi voi aminti toată viața suporterii înghețați de frig la meciul cu Villareal din Ghencea… Câtă pasiune, câtă putere simțeai de la ei! Am ieșit la încălzire, iar pe final, când urmau exercițiile de finalizare, în trei minute s-a făcut zăpada până la genunchi! Jose Mari, Riquelme și Senna de la Villareal făceau poze și se bulgăreau! Nu voi uita nici când fanii lui Dinamo au intrat pe teren după ce am pierdut acasă cu Liberec, iar noi am reușit minunea la retur și i-am bucurat… Din străinătate, uite, îmi vine acum un episod special. Am marcat pentru Salernitana golul victoriei în minutul 94 și după meci am primit de la fani un ceas Cassio în dar. Îl am și azi!

Cei mai buni prieteni pe care ți i-a oferit fotbalul?

Aici chiar nu pot, chiar nu pot să nominalizez. Nu pentru că s-ar supăra unii pe care îi uit, dar chiar nu ai loc suficient (râde). Eu, dacă am tratat cu respect și am oferit prietenie, am tot primit respect și prietenie în schimb. Am fini în fotbal, am botezat copii, s-au legat relații speciale…

“Ai dat două goluri, acum ieși afară! Și Carboni mi-a rupt coasta”

Cele mai dragi tricouri din colecția personală, primite de la adversari?

Mi-a cam plăcut să le strâng, recunosc. Poate cele mai dragi îmi sunt cele ale lui Aimar de la Valencia, Djibril Cisse pe când juca la Panathinaikos, Jose Mari de la Villareal… Țin mult la cele ale lui Harry Kewell și Ray Parlour… Singurul regret e că nu am tricoul idolului meu, Șevcenko! Am jucat cu România amical în Ucraina, dar după meci pur și simplu a dispărut și am ratat șansa.

Cei mai duri adversari din carieră?

Un străin și doi români (zâmbește). Când am jucat cu Steaua împotriva Valenciei, m-a impresionat italianul Amedeo Carboni. La un corner pe partea noastră dreapta de atac, mi-a zis clar: azi ai dat două goluri, acum o să ieși afară! Se apropiau prelungirile, știa că el are 37 de ani și poate nu mai rezistă fizic, așa că m-a scos din joc. Eu am sărit la cap din corner, el mi-a dat cu genunchiul în coaste și mi-a rupt una. Apoi, ar fi “clasicii” acelor vremuri pentru mine, la capitolul ăsta, din fotbalul nostru: Vasile Popa și Vali Ștefan!

Finalmente, vei fi antrenor sau conducător? 

Cred că antrenor. Pentru că asta simt că mi se potrivește.

“Mizez pe Tavi Popescu, Ianis Stoica și Markovici, dar Tavi să mai pună mâna pe-o carte!”

Cele 3 cuvinte care ar sta în dreptul jucătorului Andrei Cristea într-un dicționar al fotbalului românesc?

Longevitate. Devotament. Speculativ. Pentru că mi-a plăcut mereu să dau gol și din nimic, cum se spune, pe stilul Inzaghi.

Dar al antrenorului Andrei Cristea, în același dicționar?

Disciplină. Respect. Profesionalism.

Trei tineri atacanți români în al căror potențial ai mare încredere?

Îmi place foarte mult Octavian Popescu. Dar trebuie să mai pună mâna și pe câte o carte! Să o ia încet, să asculte sfaturile celor din jur… Apoi, foarte mult îmi place Ianis Stoica! Are sânge de atacant și ADN de fotbalist. Nu e pe locul doi, îți spun trei nume care pentru mine sunt pe același nivel, să știi! Alături de ei, Markovici de la Craiova. 

“Ne luau pașapoartele ca să nu fugim și să rămână Bacăul fără jucători”

Top portari care “ți-au mâncat zilele” pe teren?

Am înscris vreo 20 de goluri din penalty și am ratat unul singur în toată cariera, așa că nu-l pot uita pe Alexandru Greab. Acum e la FC Argeș, atunci apăra la Gaz Metan Mediaș, super înalt, aproape doi metri, și nu știu cum a scos-o totuși de lângă bară… Măcar am câștigat acel meci cu 2-0 (zâmbește). Mi-a mai făcut zile amare Niczuly de la Sepsi. Nu știu cum și de ce, parcă mereu scotea cam tot ce încercam eu, de fiecare dată când ne întâlneam. Apoi, un super portar pentru mine, top 3 în ultimul deceniu în România!, e Lazar. Portar fantastic la Astra, îmi pare rău că nu joacă acum, că e rezervă.

Cel mai amuzant episod din relația cu un conducător de club?

Pfaaa, multe tari, dar e o fază la care mă bufnește râsul doar când îmi trece prin minte… Când am plecat în Italia la 16 ani cu Bacăul, turneul acela cu echipa de seniori la care am fost chemat… Când ne urcam în autocar, președintele Chivorchian venea și ne lua pașapoartele mereu. La vamă, venea și ni le dădea înapoi. Apoi, le strângea iar. Și tot așa. Până când am început să întrebăm de ce face asta? Ne-a spus că se teme să nu fugim, că dacă rămânem prin străinătate, rămâne și Bacăul fără jucători (râde zgomotos). Îți dai seama, ce vremuri, așa ceva…

Ce obicei ai avut totdeauna în zi de meci?

Superstiții nu prea am avut, fiind un tip credincios. Poate doar faptul că intram mereu cu dreptul pe teren. În rest, nu prea vorbeam cu nimeni în ziua aceea. Intram într-o stare de concentrare profundă, petreceam ore cu mine însumi, astfel încât la meci să fiu la capacitate mentală maximă. Mai discutam doar cu cei care știam că îmi oferă energie pozitivă. Dar atât. Mă retrăgeam în mine ca să pot da totul în meci.

Lacrimile: Brașov, Middlesbrough, Iași…

Când ai plâns prima oară de bucurie pe teren în cariera de senior și când de supărare?

Am plâns la primul gol marcat în Liga 1, era Divizia A atunci. Ilie Dumitrescu era antrenor la Bacău, am debutat cu el pe bancă. Un ger îngrozitor, minus 12 grade, jucam împotriva Brașovului pregătit de Marius Lăcătuș. După gol, am plâns, așa e… Am și învins cu acel gol! Iar de supărare am plâns prima oară la Middlesbrough…

Dar ultima oară? Atât de bucurie, cât și de supărare?

Am plâns de ciudă în timpul pandemiei, că nu puteam juca. Iar de bucurie am plâns în 2018 ultima oară, după calificarea cu Poli Iași în play-off-ul Ligii 1.

A fost mai greu să fii moldovean în Capitală, în Banat, la Craiova, sau român în Germania și Italia?

Mai greu, clar, să fiu român în altă țară! Aici n-am avut probleme nici de adaptare, nici de primire. Nicăieri! Eram respectat pentru ce făcusem și făceam pe teren. În străinătate, e greu pentru că depinzi de un impresar influent pentru orice pas. Indiferent de ce faci tu, nu e totul.

“Gigi Becali a cerut 20 de milioane, oferta era de 4, așă că nu m-am transferat după Valencia…”

Cel mai prost sfat pe care l-ai primit în toată cariera?

Nu e un sfat, e o practică pe care nu am înțeles-o niciodată. Nu am agreat-o și mi s-a părut mereu deplasată, pentru că nu aduce niciun beneficiu, nimănui. Când eram tânăr, la Bacău, vedeam cum juniorii erau puși să facă ghetele seniorilor, să le care bagajele, mingile, porțile… Pentru ce asta? Eu eram privilegiat cumva, nu eram pus. Pentru că jucătorii mai în vârstă mă luaseră sub aripa lor considerându-mă un mare talent și pentru că  Dumitru Sechelariu știa potențialul meu, simțea că va lua bani buni pe mine.

Transferul de care ai fost cel mai aproape dar nu s-a materializat?

Nici nu știu exact ce echipă să îți spun că era, pentru că a fost vorba de 4-5 oferte venite în același timp, toate în jurul a 4 milioane de euro. Fix după meciul cu Valencia. Dar Gigi Becali a cerut 20 și nu s-a mai întâmplat nimic, deși totul era pregătit pentru plecarea mea…

Cui ai transmis prima oară decizia că te vei retrage? 

M-am consultat cu familia, așadar cu ei am împărtășit, implicit, și hotărârea finală. Am vrut să mă retrag când sunt respectat ca fotbalist, să pot ieși cu fruntea sus, nu să vadă oamenii pe teren un jucător la un cu totul alt nivel decât cel pe care îl știau ei, de atâția ani, peste 20 de ani… 

Cantonamente cu telecomanda ascunsă și sărituri cu saci în spate

Trei lucruri schimbate în bine în fotbalul românesc în 2022 comparativ cu începutul carierei tale?

Infrastructura e un mare plus. Clar, nu e totul perfect. Dar stadioane noi și terenuri de antrenament mult mai bune față de ce era atunci. Apoi, mentalitatea din fotbalul nostru. S-au făcut pași mari înainte, a crescut respectul dintre jucători, s-au schimbat conducătorii din fotbal, a apărut o profesionalizare în toate direcțiile, de la nutriție și vitaminizare, spre exemplu. Nu în ultimul rând, metodele de antrenament, de pregătire în general. Păi ce alergări făceam noi la Poiana Brașov sau pe la Forban, cu serii de mii metri, sărituri cu saci în spate… Acum, ai metodologie mult mai eficientă pentru rezultate mult mai bune. Nu mai spun că nouă la 22 seara ne oprea televizorul în cantonament și ne lua telecomanda (râde).

Dar în rău?

Cred că e dureroasă lipsa brandurilor puternice din primul eșalon, a orașelor mari cu echipe reprezentative. Eu respect toate formațiile, dar multe pe cine reprezintă?! Unele dintre ele, cele de azi, nici nu existau când am început eu să joc! Și doar mult și faptul că a scăzut numărul de spectatori pe stadioane. Legătura dintre echipe și comunități trebuie refăcută.

“De două ori am semnat cu Rapid și n-am jucat vreun minut în Giulești!”

Ce altă echipă din România ți-ai adăuga în CV dacă ai putea?

Rapid! Ea lipsește! Am semnat de două ori cu Rapid, două contracte și n-am ajuns să joc vreun minut pentru că nu s-au înțeles cluburile de fiecare dată! Prima oară, eram la Bacău. În Giulești erau președinte Giovanni Becali și antrenor, Dan Petrescu. A venit atunci Gică Popescu la Bacău să rezolvăm, totul era în linie dreaptă, dar Dumitru Sechelariu s-a răzgândit. A zis că vrea să mă mai țină 6 luni. Și așa am ajuns apoi la Steaua! Despre al doilea moment legat de Giulești nu intru în detalii acum, că n-a trecut încă prea multă vreme de la el (râde).

Dar din străinătate? Unde ți-ar fi plăcut să joci?

Am crescut în fotbal cu Spania în minte. Urmăream fotbalul spaniol, am fost mereu fan. Aș fi jucat la orice echipă de acolo! Poate doar asta mi-a lipsit să fiu împlinit total în fotbal Și acum vizitez des Spania, cu mare drag.

Momentul în care ai înțeles că vei deveni fotbalist profesionist?

Încă de când m-am apucat de fotbal! Aveam 10 ani și am participat la un turneu în sală, de minifotbal, unde am ieșit golgheter. Culmea, turneu la Iași, orașul pentru care aveam să lupt atât de mult în fotbal! După acel turneu, tata și-a dat seama că trebuie să fac fotbal, că eu eram cu școala, cu matematica, cititul… Apoi, la 16 ani, în vestiarul echipei mari la Bacău, m-a prezentat Gheorghe Poenaru jucătorilor. Erau Ciocoiu, Cursaru, Radu Ciobanu… Le-a spus că sunt noul lor coleg și că o să mai audă de mine! (zâmbește).

“Eram gata de Hertha Berlin și o talpă pe genunchi mi-a rupt cartilagiul”

Cel mai frumos compliment venit la final de meci din partea unui adversar?

Când eram pentru Poli Iași și mergeam la Botoșani, de fiecare dată când coboram din autocar strigau toți că a venit nașul! Păi doar în 5 meciuri le-am dat 7 goluri! Erau stoperi Burcă și Miron pe atunci la Botoșani. Valeriu Iftime a și declarat atunci când tremură de frică doar când intru pe stadion! Îmi luaseră frica, e drept. Și Cristi Tănase, președinte la Chiajna, altă echipă-client de-al meu, tot cam așa! Erau ei la un moment dat în zona retrogradării și aveau meci cu noi. A zis atunci că nu știe ce să mai facă, visase cu o noapte înainte că le dau gol și urma meciul!

Când ai fost cel mai aproape de a renunța la fotbal?

Uff… Eram în Germania, jucam la Karlsruhe. Și eram la un pas să fiu transferat de Hertha Berlin. Ei bine, fix atunci, la un meci cu TSV Munchen, un sârb mi-a pus talpa pe genunchi și mi-a rupt cartilagiul. Am avut noroc pentru că eram în Germania, am avut șansa unei operații și a unei recuperări de excepție. Uite, Panțîru de la FCSB, cu aceeași accidentare, încă e pe tușă. Eu, atunci, am stat vreo 10 luni fără fotbal și cam într-un an și jumătate am ajuns iar la formă maximă.

“Cei mai buni servanți: Dică, Boștină și… Calhanoglu! Sănmărtean, cel mai mare talent din ultimii 20 de ani”

Top 3 pasatori de gol de care ai avut parte în carieră?

Aici ar fi doi români și unul străin, invers față de adversarii duri! Încep cu Nicolae Dică. Vedea fenomenal jocul între linii, juca excepțional pentru atacant… Ca să înțelegi, am avut meci demonstrativ recent la Oradea, pentru Mihăiță Neșu. Și am marcat vreo 7 goluri din pasele lui. Pentru că a rămas același feeling între noi, automatisme lucrate… Apoi ar fi Gabi Boștină, un super pasator de gol, coechipier și la Steaua, și la Dinamo. Centrări nemaipomenite! În 2005, mi-a centrat la un meci cu Craiova și am marcat din scăriță, altfel pierdem titlul cu Steaua lui Olăroiu. Mai apoi, luptam pentru titlul de golgheter cu Kapetanos. Și înaintea unui meci la Alba Iulia i-am zis lui Gabi să joace pentru mine! Și așa a fost! Alt pasator excepțional a fost Calhanoglu, pe vremea când avea doar vreo 18 ani, la Karslruhe. Îi ziceam că e Hagi cu piciorul drept!

Cei mai talentați jucători români pe care i-ai văzut în acești ani, coechipieri sau adversari, dar care nu și-au atins niciodată potențialul maxim?

Sunt jucători cu o carieră frumoasă și la nivel înalt, dar care cred eu că au avut calități și talent de clasă uriașă și care meritau mult mai mult! Au ajuns sus, dar puteau fi mult mai sus. Sănmărtean, cel mai mare talent din fotbalul românesc al ultimilor 20 de ani. Luțu. Și Zicu. 

Ce cântec, film sau carte ar putea exemplifica cel mai bine întreaga ta carieră?

Mentalitatea m-a ajutat să păstrez nivelul. Să fiu luptător și devotat în fiecare zi din fotbal. De aceea, “Arta Războiului” ar fi. Sunt Tzu. 

Codul secret care îți aduce produse GRATIS! Completează-l și tu!

Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...